mesteca definitie
- Vezi aici mai multe sinonimemesteca
- Vezi aici mai multe rimemesteca
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cume
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cumes
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuca
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cueca
méstecă (vest) saŭ -ícă (est) f., pl. ĭ (d. mestec 3). O buruĭană cu florĭ albastre și care servește la legat snopiĭ. Cînd o frîngĭ dă un fel de lapte care se încheagă și pe care copiiĭ il mestecă´n gură. substantiv femininmestecă
méstecă/méstec (reg.) s. f./s. m., pl. mésteci substantiv femininmestecă
MÉSTECĂ, mesteci, s. f. (Bot.; reg.) Răsfug. [Var.: méstec s. m.] – Din mesteca1. substantiv femininmestecă
2) méstec, a -á v. tr. (lat. mixtico, mixticare, d. mixtus, mixt; it. misticare, a amesteca. D. lat. *mĭsculare, din miscére, mixtum, vine it. mescolare, fr. mêler, sp. mezclar. V. amestec). Amestec, agit ceva cu lingura (cu lopata, cu bățu, cu mîna): a mesteca ceaĭu în pahar. verb tranzitivmestec
3) méstec, a -á v. tr. (din *a măsteca [!], de unde s´a făcut a mesteca, apoĭ mestec, d. lat. mástico, -áre, a măcina în gură; it. masticare, pv. mascher, fr. mâcher, sp. pg. masgar. V. masticațiune). Macin mîncarea în gură (ca s´o înghit pe urmă). verb tranzitivmestec
mestecá (méstec, át), vb. – A amesteca. Lat. *mixticāre (Pușcariu 1063; Candrea-Dens., 1085; Iordan, Dift., 123; REW 5398a), cf. alb. meštekuem, it. mestare, abruz. (am)misteka, cf. amesteca. – Der. mestecător, adj. (înv., răsculat; care amestecă); mestecător, s. n. (bătător, mai); mestec, s. n. (înv., amestec); mestecătură, s. f. (amestec, dezordine); mestecuș, s. n. (bătător; băț pentru a amesteca porumbul fiert); mestecău, s. n. (Trans., făcăleț; Arg., gură, plisc). verb tranzitivmesteca
mestecá (méstec, mestecát), vb. – A amesteca în gură. – Megl. mestic, misticari. Lat. mastĭcāre (Diez, I, 268; Philippide, Principii, 98; Pușcariu 1062; REW 5398), cf. it. masticare, prov. mascher, fr. mâcher, sp., port. masgar. – Der. mestecător, s. m. (cel care mestecă). verb tranzitivmesteca
mestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 méstecă verb tranzitivmesteca
mestecà v. V. amesteca. verb tranzitivmestecà
MESTECÁ1, méstec, vb. I. Tranz. A sfărâma un aliment cu dinții și a-l amesteca în gură (pentru a-l înghiți). ♦ A învârti ceva (cu limba) în gură. ♦ Fig. A pune la cale; a plănui. – Lat. masticare. verb tranzitivmesteca
MESTECÁ2 vb. I v. amesteca. verb tranzitivmesteca
Sinonime,conjugări si rime ale cuvantuluimesteca
| mesteca substantiv feminin | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a)mesteca | mestecare | mestecat | mestecând | singular | plural | ||
| mestecând | mestecați | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | mestec | (să)mestec | mestecam | mestecai | mestecasem | |
| a II-a (tu) | mesteci | (să)mesteci | mestecai | mestecași | mestecaseși | ||
| a III-a (el, ea) | mestecă | (să)mestecai | mesteca | mestecă | mestecase | ||
| plural | I (noi) | mestecăm | (să)mestecăm | mestecam | mestecarăm | mestecaserăm | |
| a II-a (voi) | mestecați | (să)mestecați | mestecați | mestecarăți | mestecaserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | mestecă | (să)mestece | mestecau | mestecară | mestecaseră | ||