merita definitie

2) *mérit, a v. tr. (d. merit s. n.; lat. mérito, -áre, a cîștiga pin [!] muncă, d. merére și meréri, a merita, a cîștiga). Îs demn de: a merita o recompensă saŭ o pedeapsă, orĭ-ce scrisoare cuviincĭoasă merită răspuns. A binemerita de la patrie (lat. de patria bene mereri), a merita recunoștința patriiĭ p. marĭ serviciĭ. verb tranzitivmerit

MERITÁ vb. I. tr. A i se cuveni, a fi vrednic de ceva. ♦ A avea calități, merite care îndreptățesc stima, prețuirea cuiva. [P.i. mérit, 3,6 -tă. / < fr. mériter, it., lat. meritare]. verb tranzitivmerita

meritá (a ~) vb., ind. prez. 3 mérită verb tranzitivmerita

merità v. 1. a fi demn de: a merita o recompensă; 2. a-și atrage: a merita o pedeapsă; a bine merità de, a fi adus sau a aduce încă servicii mari. verb tranzitivmerità

MERITÁ, mérit, vb. I. Tranz. A fi vrednic de răsplată sau de pedeapsă potrivit cu faptele sale (bune sau rele); a avea dreptul să primească o răsplată (bună sau rea); a i se cuveni, a meritarisi. ♦ A justifica, a îndreptăți prețuirea, interesul sau grija care i se acordă. ♦ Spec. (Despre mărfuri, obiecte de schimb) A justifica prețul cerut; a face, a valora. – Din fr. mériter. verb tranzitivmerita

nu se merită! expr. (glum.) nu merită osteneala! verb tranzitivnusemerită

Sinonime,conjugări si rime ale cuvantuluimerita

merita  verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)merita meritare meritat meritând singular plural
meritând meritați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) merit (să)merit meritam meritai meritasem
a II-a (tu) meriți (să)meriți meritai meritași meritaseși
a III-a (el, ea) merită (să)meritai merita merită meritase
plural I (noi) merităm (să)merităm meritam meritarăm meritaserăm
a II-a (voi) meritați (să)meritați meritați meritarăți meritaserăți
a III-a (ei, ele) merită (să)merite meritau merita meritaseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z