merchez definitie

merchéz (merchézuri), s. n. – Vicleșug, șiretlic, truc. Tc. merkez „centru” (Șeineanu, II, 256; Loebel 63; Lokotsch 1423). substantiv neutrumerchez

merchez, merchezuri s. n. șmecherie, șiretlic, truc substantiv neutrumerchez

merchéz n., pl. urĭ (turc. [d ar.] merkez, centru, capitală, cartier general, corp de jandarmerie; bg. sîrb. merkez, poliție). Rar azĭ. Punct esențial. A ști merchezu la ceva, cuĭva, a ști cum să mînuĭeștĭ, să procedezĭ, a ști rostu. A-țĭ veni la merchez, a-țĭ veni la îndemînă (la socoteală), a-țĭ conveni. V. ogod, truc. substantiv neutrumerchez

merchéz (înv., reg.) s. n., pl. merchézuri substantiv neutrumerchez

merchez n. 1. rost: nu-i știe calului merchezul PANN; 2. dibăcie (în jocul de cărți): eu joc conțina oarbă cu fantele și am eu merchezul meu CR.; 3. îndemână: așa ’mi mai vine la merchez AL. [Turc. MERKEZ, loc central]. substantiv neutrumerchez

MERCHÉZ, merchezuri, s. n. 1. (Înv. și reg.) Tâlc (ascuns) al unui lucru; taină, rost, semnificație. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) la merchez = a-i conveni, a-i veni (cuiva) la îndemână. 2. (Fam.) Șmecherie, șiretlic, truc. – Din tc. merkez. substantiv neutrumerchez