meni definitie
- Vezi aici mai multe sinonimemeni
- Vezi aici mai multe rimemeni
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cume
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cumen
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuni
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cueni
-MÁN1 Element secund de compunere savantă cu semnificația „amator”, „pasionat”. [< gr. -manes, mania – furie, nebunie]. substantiv masculinman
-MÁN2 Element secund de compunere savantă cu semnificația „om”, „bărbat”. [Pron. -men, var. -men. / < engl. man, germ. Mann]. substantiv masculinman
MAN3-, MANI3-, MANU-, -MÁN4, elem. „Mână”. (din fr. man/i/-, manu-, -mane, cf. lat. manus) substantiv masculinman
STUNT MAN s.m. (Cinem.) Acrobat expert în salturi mortale, căderi spectaculoase, sărituri etc. care dublează actorii sau apare în figurația filmelor de aventuri. [Pron. stánt men. / < engl., it., fr. stunt man]. substantiv masculinstuntman
STUNT MAN [Pron.: stant men] s. m. (cinem.) acrobat expert în salturi mortale, căderi spectaculoase, sărituri etc., care dublează actorii sau apare în figurația filmelor de aventuri. (< engl. stunt man) substantiv masculinstuntman
NO MAN'S LAND s.n. Fâșie de pământ aflată între liniile cele mai înaintate ale beligeranților; porțiune-tampon între frontiere; țara nimănui. [< engl. no man's land]. substantiv masculinnomansland
NO MAN'S LAND [Pron.: năumenzlénd] s. n. fâșie de pământ între liniile cele mai înaintate ale beligeranților; porțiune tampon între frontiere. ♦ (fig.) țara nimănui. (< engl. no man's land) substantiv masculinnomansland
SELF-MADE MAN loc.s. (Anglicism) Om ajuns prin propriile-i forțe, instruit de sine însuși, care nu datorează nimic originii, favorurilor altuia sau norocului. [Pron. self méid men. / < engl. self-made man]. substantiv masculinselfmademan
SELF-MADE MAN [Pron.: self meid men] s.m. om ajuns prin propriile-i forțe, autodidact, care nu datorează nimic originii, favorurilor sau norocului. (< engl. self-made man) substantiv masculinselfmademan
mení (menésc, menít), vb. – 1. A proroci, a dori. – 2. A fermeca, a vrăji. – 3. A destina, a predestina. – 4. A deochea, a aduce nenoroc prin fapte de magie. – 5. A amenința, a gesticula. Sl. mĕniti „a aminti, a zice”, mai curînd decît sl. mineti „a gîndi” (Tiktin). Der. din gr. μηνύω „a anunța” (Cihac, II, 675) este improbabilă. verb tranzitivmeni
mení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. menésc, imperf. 3 sg. meneá; conj. prez. 3 să meneáscă verb tranzitivmeni
menì v. 1. a prevesti viitorul (bun sau rău): în ceasul nașterii ursitoarele menesc copilului soarta vieții sale; 2. a (pre)destina: astfel l’a menit soarta și cerul așa a vrut NENGR.; 3. a ura: o mie! zice unul, menind cu veselie AL. [Gr. bizantin MENO, a anunța, a notifica, a declara: românește cu sensul înnobilit]. verb tranzitivmenì
MENÍ, menesc, vb. IV. Tranz. 1. A hotărî de mai înainte; a decide, a dispune; a destina, a sorti. ♦ Tranz. și intranz. A exprima o dorință în favoarea cuiva; a ura2. ♦ (În credințe și superstiții) A predestina, a ursi. ◊ (Înv.) A prevesti, a prezice (ceva rău). ◊ Expr. (Intranz.) A meni a bine (sau a rău) = a prezice lucruri favorabile (sau nefavorabile). 2. (În superstiții) A aranja bobii, cărțile etc. într-un anumit fel și a descânta pentru ghicit. ♦ A descânta, a vrăji. – Din sl. mĕniti. verb tranzitivmeni
menésc v. tr. (vsl. mĭnĭeti, mĭeniti, a socoti, a crede. V. po-menesc). Ursesc, destinez, predestinez: soarta l-a menit să fie marinar, era menit morțiĭ. Urez, doresc, prezic: ĭ-a menit fericire. Vechĭ. Socotesc (consider) ca saŭ în: a meni în greșeli. A meni cărțile (de joc) saŭ bobiĭ, a-ĭ așeza p. ghicit și a te gîndi la ceĭa ce vreĭ să se prezică. A meni a ceva, a prezice pin [!] semne, a face, a trage a, a cobi: motanu menește a frig (că s´a culcat după sobă), acest copil menește a răŭ (că tot plînge), a hoț, a calic, a soldat (că se joacă de-a soldațiĭ), a om mare. – La Con. 273: Cine le minește ziŭa în care se înturlucă? verb tranzitivmenesc
Sinonime,conjugări si rime ale cuvantuluimeni
| meni verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a)meni | menire | menit | menind | singular | plural | ||
| menind | meniți | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | menesc | (să)menesc | meneam | menii | menisem | |
| a II-a (tu) | menești | (să)menești | meneai | meniși | meniseși | ||
| a III-a (el, ea) | menește | (să)meneai | menea | meni | menise | ||
| plural | I (noi) | menim | (să)menim | meneam | menirăm | meniserăm | |
| a II-a (voi) | meniți | (să)meniți | meneați | menirăți | meniserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | menesc | (să)menească | meneau | meniră | meniseră | ||