melită definitie

credit rapid online ifn

MELÍTĂ s.f. Medicament preparat cu miere. [< fr. mellite]. substantiv femininmelită

méliță s. f., g.-d. art. méliței; pl. mélițe substantiv femininmeliță

credit rapid online ifn

méliță (mélițe), s. f.1. Unealtă de melițat. – 2. Flecar, palavragiu. – Megl. mel’iță. Bg. melica, sb. maljica, din sl. mlĕti, mĕlją, mĕljesi „a măcina” (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 192; Byhan 318; Conev 75). – Der. melița, vb. (a mărunți cu melița; a trăncăni); melițător, s. m. (cel care meliță); melițat, s. n. (melițare); melițoi, s. n. (meliță mare); melițuică, s. f. (meliță mică). substantiv femininmeliță

méliță f., pl. e (rus. mĕálica, mĕálka și mĕalo, meliță, unealtă de sfărămat [!] cînepa, d. mĕatĭ, a sfărăma [cînepă, in], vsl. menti-mĭnon, a comprima; pol. miedlica și miadlica, meliță). O unealtă compusă dintr´un băț cu un capăt fixat și cu un capăt mobil care se apucă cu mîna și pin [!] presiunea luĭ zdrobește cînepa saŭ inu pus dedesupt [!] între fălcele [!] și desprinde firele (V. BSG. 1933, 322). Fig. Iron. A-țĭ merge gura ca melița, a vorbi multe și de toate și a nu maĭ sfîrși. V. hadarag. substantiv femininmeliță

méliță, -e, s.f. – Unealtă de lemn cu care se bate cânepa ca să se desprindă firele de pe bețe: „Ce naște-n pădure / Și bate în sat?” (Melița). – Din bg. melica (< sl. mlěti „a măcina„). substantiv femininmeliță

meliță f. 1. aparat (compus dintr’un drug gros cu o scobitură longitudinală și dintr’o limbă) de sfărâmat cotoarele de cânepă ca să cază toată coaja de pe fire; 2. fig. femeie limbută: gura babei umbla cum umblă melița CR. [Rut. MIALIȚA]. substantiv femininmeliță

MÉLIȚĂ, melițe, s. f. 1. Unealtă primitivă de lemn, folosită în industria casnică pentru melițare; zdrobitor. ♦ Mașină de melițat, prevăzută cu cuțite sau cu aripi de lemn dispuse circular pe un cilindru. 2. Fig. (Fam. și depr.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). ◊ Expr. A da cu melița (sau din meliță) = a trăncăni, a flecări. – Din bg. melica. substantiv femininmeliță

a vorbi ca o morișcă / ca o meliță expr. v. a vorbi ca o moară hodorogită / stricată. substantiv femininavorbicaomorișcă

1) méliț, a -á, V. ameninț. verb tranzitivmeliț

2) méliț și -éz, a v. tr. (d. meliță). Sfărîm cînepa saŭ inu cu melița. Fig. Fam. Bat strașnic. Bleotocăresc, trăncănesc, flecăresc, vorbesc mult: toată ziŭa melița din gură. Dos. Clipesc (adică „mișc des pleoapele”). verb tranzitivmeliț

melițá (a ~) vb., ind. prez. 3 méliță verb tranzitivmelița

melițà v. 1. a sfărâma inul sau cânepa cu melița; 2. fam. a bate strașnic. [Tras din meliță). verb tranzitivmelițà

MELIȚÁ, méliț, vb. I. 1. Tranz. A zdrobi (cu melița) și a curăța cânepa și inul de părțile lemnoase, pentru a alege fuiorul sau pentru a se obține câlții de meliță. ♦ Fig. A bate strașnic pe cineva. 2. Intranz. Fig. A trăncăni, a flecări. – Din meliță. verb tranzitivmelița

améninț (est) și -ínț (vest), a v. tr. (lat. *amminentiare saŭ *eminentiare, d. éminens, -éntis, part. luĭ eminére, a fi proeminent, minaciae, amenințărĭ; it. minaciare, pv. menasar, fr. menacer, sp. amenazar, pg. ameaçar). 1. Fac amenințărĭ: a amenința pe cineva cu sabia, cu moartea. 2. L. V. Mold. Menționez. 3. Fig. (după fr.) Îs aproape să, inspir teamă să nu: apele amenință să se reverse, casa amenință să cadă. 4. V. intr. Fac un semn orĭ gest de amenințare: bătrînu amenință cu toĭagu asupra lor. – Și -rinț. Vechĭ și azĭ Olt. amelínț. Vechĭ și menínț, „ameninț”, și (a)méliț, „ameninț” și „menționez”. verb tranzitivameninț

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluimelită

melită   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular meli melita
plural melite melitele
genitiv-dativ singular melite melitei
plural melite melitelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z