maximum definitie

*máxim, -ă adj. (lat. máximus, din *mágtimus, superlativu d. magnus, mare, major, maĭ mare. V. major). Cel maĭ mare, maĭ înalt (în opoz. cu minim): forța, ĭuțeala maximă. S. f., pl. e (d. lat. máxima, fem. d. máximus, întrebuințat ca subst. în evu mediŭ subînțelegînd sententia). Precept, sentență [!], aforizm [!], cugetare, zicătoare, adevăr exprimat pe scurt saŭ regulă de purtare a cuĭva (deviză): maximele luĭ La Rochefoucauld îs codu egoizmuluĭ [!]. S. n., pl. e. Cel maĭ înalt grad, cea maĭ mare intensitate, extensiune saŭ cantitate considerată ca limită: maximu ĭuțeliĭ, furiiĭ, pedepseĭ, prețuluĭ. Legea maximuluĭ, legea care fixează taxa maximă care se poate încasa. – Ca adv. se întrebuințează latinu maximum, [n. d. máximus], cel mult: o temperatură de máximum 8 grade deasupra luĭ zero, o pedeapsă de maximum zece anĭ. Se zice și ca s. n. fără pl. un máximum de pedeapsă. – Și maximal (germ. maximal-). substantiv neutru maxim

MÁXIMUM s.n. Cea mai mare valoare pe care o poate lua o mărime variabilă; maxim. ♦ Punct, limită superioară. ◊ La maximum = în cel mai înalt grad. // adv. Cel mult. [< lat., fr. maximum]. substantiv neutru maximum

máximum1 adv. (~ doi) substantiv neutru maximum

*máximum2 (la ~) loc. adv. substantiv neutru maximum

máximum3 s. n., art. máximumul substantiv neutru maximum

maximum adv. cel mai mult. substantiv neutru maximum

MÁXIMUM s. n. 1. Limita superioară peste care nu se poate trece; maxim1. ◊ Loc. adv. La maximum = în cel mai înalt grad. 2. Cea mai mare cantitate, valoare, intensitate; maxim1. ♦ (Adverbial) În cantitatea, timpul, spațiul maxim2 posibil. – Din lat. maximum, fr. maximum. substantiv neutru maximum

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului maximum

maximum   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular maximum maximumul
plural maximumuri maximumurile
genitiv-dativ singular maximum maximumului
plural maximumuri maximumurilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z