mîț m. (V. mîță). Mold. Munt. Puĭ de mîță. – Și mîțan, mîțoĭ cînd e maĭ mare și mîțișor, mîțuc, mîțunc cînd e maĭ mic. În Ban.(?) mîț = „mîță”. substantiv masculinmîț
MÂȚÓI, mâțoi, s. m. (Rar) Mâț (mare). – Mâț + suf. -oi. substantiv masculinmâțoi
matoi adj. m. invar. beat temporarmatoi