MARMORÁRE s.f. Acțiunea de a marmora și rezultatul ei. ♦ Deteriorare a unui negativ fotografic, care capătă aspectul structural al unei plăci de marmură din cauza lipsei de agitare a revelatorului în timpul developării. [< marmora]. substantiv femininmarmorare
MARMORÁ vb. I. tr. A colora dând aspect de marmură (unui material). [< germ. marmorieren]. verb tranzitivmarmora
marmorá (a ~) vb., ind. prez. 3 marmoreáză verb tranzitivmarmora
marmorá v. a da hârtiei colori variate. verb tranzitivmarmora
MARMORÁ, marmorez, vb. I. Tranz. A da aspect de marmură hârtiei, lemnului etc. prin anumite procedee tehnice. – Din marmoră (după fr. marbre). verb tranzitivmarmora
marmorare substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | marmorare | marmorarea |
plural | marmorări | marmorările | |
genitiv-dativ | singular | marmorări | marmorării |
plural | marmorări | marmorărilor |