manto definitie
- Vezi aici mai multe sinonimemanto
- Vezi aici mai multe rimemanto
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cuma
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cuman
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuto
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cunto
MÁNTĂ s.f. Pelerină lungă și largă care se purta peste celelalte haine; mantie. [< fr. mante]. substantiv femininmantă
mantă, mante s. f. marginea interioară a mesei de biliard. substantiv femininmantă
mántă f., pl. e (fr. mante) și (ob.) mántie f. (vsl. manŭtiĭa, rus. mántiĭa. V. manta, manișcă). Haĭnă de mare ceremonie purtată peste toate cele-lalte de suveranĭ și de prelațĭ. (Tot cu mantie îĭ reprezentă [!] pictoriĭ pe artiștĭ). substantiv femininmantă
mántă (înv.) s. f., g.-d. art. mántei; pl. mánte substantiv femininmantă
mantà (mantă) f. 1. haină largă și lungă ce se pune deasupra celorlalte; a pune cuiva mantaua, a-l păcăli; 2. (poetic) acoperemânt: a nopții neagră mantă peste dealuri se lățește BOL.; 3. fig. pricină de ceartă, belea: vă veți găsi mantaua cu mine CR. [Pol. MANTA; V. mantie]. substantiv femininmantà
Manto, fiica prorocului Tiresias. După cucerirea cetății Thebae de către epigoni, Manto și-a însoțit tatăl, bătrîn și orb, în probegie către Delphi. Tiresias n-a apucat să ajungă însă acolo, căci a murit pe drum. Manto, în schimb, s-a stabilit la Delphi, unde a studiat multă vreme arta prorocirilor. Cu zeul Apollo a avut un fiu, Mopsus, vestit și el, la rîndul lui, ca proroc (v. și Mopsus). temporarmanto