malotea definitie

maloteá (malotéle), s. f. – Haină de lînă cu gulerul și mînecile căptușite cu blană. – Mr. malot. Tc. (arab.) malluta, din ngr. μηλωτή (Meyer, Türk. St., I, 53; Șeineanu, II, 245; Eguilaz 446; Löbel 60; Berneker, II, 27; Lokotsch 1380; cf. Vasmer, Gr., 94), cf. sb., cr. mavluta, sp. marlota (Corominas, III, 268; R. Ricard, Bull. hisp., LIII, 131-56). substantiv femininmalotea

maloteá și (est și) miloteá f., pl. ele (turc. [d. ar.] mallota, malluta, mahlute, ngr. miloti, blană, șubă, d. vgr. meloté, blană, mellotós, blănit, d. mêlon, doric, mâlon, oaĭe; lat. melóta și melôte, blană de oaĭe; it. melóte, pv. melota, fr. mélote; sîrb. ma[v]luta). Rar. Manta blănită pe care o purtaŭ odinioară cocoanele [!], ĭar astăzĭ țărancele bogate. – Și marotea (Rț.). V. scurteĭcă. substantiv femininmalotea

maloteá (înv., reg.) s. f., art. maloteáua, g.-d. art. malotélei; pl. malotéle, art. malotélele substantiv femininmalotea

maloteà f. 1. manta femeiească scump îmblănită: își scoase maloteaua sa blănită cu samur FIL.; 2. scurteica țărancelor de zile mari: să-ți croiesc o malotea, zău, frumoasă ca o stea POP. [Turc. MALLOTA]. substantiv femininmaloteà

MALOTEÁ, malotele, s. f. (Înv. și reg.) Haină (lungă până la pământ), de obicei căptușită cu blană (scumpă), având marginile din față tivite cu blană, uneori cu guler și manșete de blană, purtată, în trecut, de femei; un fel de scurteică purtată de țărani în zilele de sărbătoare. – Din tc. mallota. substantiv femininmalotea