MÁISTOR s.m. v. maistru. substantiv masculin maistor
máĭstor, -ur și máĭstru m. (vsl. bg. sîrb. májstor, d. ngr. má[g]istros, máistoros, care e lat. magister și it. maestro, de unde și germ. meister și, de aicĭ, ung. mester. V. meșter). Vest. Meșter (în vre-o meserie). substantiv masculin maĭstor
| maistor substantiv masculin | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | maistor | maistorul |
| plural | maistori | maistorii | |
| genitiv-dativ | singular | maistor | maistorului |
| plural | maistori | maistorilor | |