Alege sensul dorit: mai -invariabil mai -substantiv neutru

mai definitie

credit rapid online ifn

!mă1/măi (fam.) interj. invariabilmă

2) mă și măĭ, interj. de chemare adresată prietenilor, de mirare și de amenințare dușmanilor: Haĭde, măĭ! Haĭdețĭ, măĭ frațĭ! Măĭ, da viteaz e! Măĭ, da proștĭ sîntețĭ! Măĭ Tătare, ține-țĭ calu! Fugĭ de-aicea, măĭ Jidane! (var. din măre. Cp. și cu alb. moĭă, fa). – În est se adresează și femeilor: măĭ Marando! Cînd e maĭ cu furie, se zice și mî. invariabilmă

credit rapid online ifn

interj. (Fam.) 1. Cuvânt de adresare către una sau mai multe persoane de sex masculin, mai rar feminin, care marchează între vorbitori un raport de la egal la egal sau de la superior la inferior; bă. 2. Cuvânt folosit pentru a exprima admirație; mirare, nedumerire; neîncredere; nemulțumire; ironie. [Var.: măi interj.] – Et. nec. invariabilmă

măi! interj. 1. termen de adresare către una sau mai multe persoane de sex masculin, mai rar feminin, care marchează între vorbitori un raport de la egal la egal sau de la superior la inferior 2. termen folosit pentru a exprima admirație, mirare, nedumerire, neîncredere, nemulțumire, ironie invariabilmăi

măĭ, V. mă 2. invariabilmăĭ

măi v. 1 invariabilmăi

măi! int. V. mă! invariabilmăi

măi interj. – Servește la adresare și mirare. – Var. (Munt.) mă. Lat. mǒdǒ, redus la *mo, cf. it. mo, sard. moi, immoi; cf. amu și, pentru dezvoltarea vocalei finale, cazul paralel al lui postpoipăi. Explicațiile anterioare consideră acest cuvînt inseparabil de măre (Cihac, II, 718; Tiktin; Șeineanu, Istoria filologiei, 345; Philippide, II, 722; Pascu, II, 65); dar această identitate nu pare evidentă. Cu atît mai puțin sigură este afirmația dicționarelor în general, că este interj. de adresare către un bărbat, căci în Mold. se folosește și pentru femei și că peste tot este foarte folosită în imprecație fără obiect definit: măi, să fie-al dracului. Este cuvînt de uz general (ALR, I, 198). invariabilmăi

MĂI interj. v. mă. invariabilmăi

a-i (mai) tăia din nas expr. a impune cuiva o atitudine respectuoasă, a da cuiva o lecție de bună-cuviință. substantiv neutruai

mai adv.1. Indică superioritatea într-o comparație: cine ce are mai bun (Neculce). – 2. Mai mult, mai bine: noi mai iubim binele Împărăției tale (Varlaam); nu unul să-l mai iubească iară pre altul să-l mai urască (Pravila mică), în acest sens absolut, înv., echivalează cu mai mult.3. Încă, și: ași mai vrea (Eminescu). – 4. Altădată, înainte: n-am mai văzut (Alecsandri). – 5. Deja: nu-i mai era frig (Macedonski). – 6. Aproape, într-un anumit fel: carnea era mai crudă (Sbiera); un ofițer, așa ca dînsul, mai că i-ar plăcea (Gib Mihăescu). Mai... mai arată o alternanță de acțiuni: mai nu vrea, mai se lasă (Eminescu). – 7. Puțin mai mult: te-i mai încălzi mergînd (Creangă). – 8. Expletiv, în fraze exclamative: ciudată făptură omenească mai ești! (D. Zamfirescu). – Mr. ma, megl., istr. mai. Lat. magis (Candrea, Éléments, 35; Pușcariu 1015; Candrea-Dens., 1041; REW 5228), cf. it. mai, ma, prov., fr. mais, cat. may, sp., port. mas. Mr. nu trebuie confundat cu ma „dar, însă” (Weigand, Jb., XII, 91), care provine din din it. (Bartoli, Studi Fil. rom., VIII, 174) sau din ngr. (REW 5228). Evoluția fonetică a lui mai nu este clară. Probabil trebuie să se pornească de la o formă populară *mas (› sp.), cu aceeași evoluție ca de la dasdai sau νosvoi etc. Sensul expletiv (8) coincide cu cel sp.Cf. cam, numai. Din rom. provin bg. maj „aproape” (Candrea, Elemente, 408; ; Berneker, II, 5), rut. și pol. din Bucov. maj „mai”, în comparații (Miklosich, Wander, 17; BL, VI, 240), țig. mai „mai”, comparativ (D. Sampson, The dialect of the Gypsies of Wales, 321). substantiv neutrumai

mái (máiuri), s. n. – Ficat. Mag. máj (Tiktin; Gáldi, Dict., 143). În Mold. și Trans. (ALR, I, 46). – Der. măior, s. m. (Trans., caltaboș cu ficat de porc); măietic, s. m. (rar, caltaboș); măieș, s. m. (Trans., caltaboș). substantiv neutrumai

mái (máiuri), s. n. – Pisălog. – Mr. mal’u, megl. mal’. Lat. malleus (Diez, I, 258; Pușcariu 1057; Candrea-Dens., 1038; REW 5268), cf. alb. maj (Meyer 235), it. maglio, prov. malh, fr. mail, cat. mall, sp. majo, port. malho.Der. măior, s. n. (mai mic), der. în rom. (după Candrea-Dens., 1039, direct din lat. malleolus); măiug, s. n. (mai, pisălog). Sb. malj poate proveni din rom. (Candrea, Elemente, 403) sau din it.; sb. maljuga poate proveni din rom. sau să fie der. în interiorul sb. (după Cihac, II, 133 ar fi sursa rom.). substantiv neutrumai

mái s. m. – Numele lunii florar. – Mr., megl. maiu, istr. mai. Ngr. Mάιος, din lat. Maius (Philippide, O rămășiță, 13; Pascu, Beiträge, 10), în parte prin intermediul sl. maj (Tiktin; Vasmer, Gr., 93), cf. tc. maios, alb., bg. maj. Der. directă din lat. (Pușcariu 1018; Candrea-Dens., 1040; REW 5250) pare îndoielnică. substantiv neutrumai

1) máĭ m., pl. tot așa (ngr. máĭos și máis, d. lat. Majus, numele unuĭ zeŭ care prezida la creștere, la dezvoltare; it. maggio, pv. fr. cat. mai, sp. mayo, pg. maio). A cincea lună a anuluĭ, numită și Florar, care are 31 de zile. S. n., pl. urĭ. Sărbarea [!] zileĭ de 1 Maĭ (arminden). substantiv neutrumaĭ

2) maĭ n., pl. urĭ (lat. málleus, it. maglio, pv. malh, fr. mai, cat. maly, sp. majo, pg. malho). Cĭocan de lemn de bătut tinicheaŭa, carnea la bucătărie ș. a. Mare cĭocan care se mișcă vertical și cu care se bătăturește pămîntu, se îndeasă petrele [!] ș. a. substantiv neutrumaĭ

3) maĭ n., pl. urĭ (ung. maj). Mold. Trans. Ficat. substantiv neutrumaĭ

MAI1 adv. I. (Înaintea unui adjectiv, a unui adverb sau a unei locuțiuni adjectivale sau adverbiale) 1. (Servește la formarea gradului comparativ) Mai bun. ◊ (În locuțiuni, întărind sensul unor cuvinte) Mai întâi (și-ntâi). Mai apoi. Mai (î)nainte. 2. (Precedat de articolul „cel”, servește la formarea gradului superlativ relativ) Cel mai bun. ◊ (Înaintea unui substantiv) Judeci ca cea mai femeie dintre femei (C. PETRESCU). ◊ (Precedat de „ce”, în construcții exclamative, cu valoare de superlativ absolut) Ce mai drac frumos de noră! (COȘBUC). ◊ Expr. Mai rar = întâlnit rareori; deosebit. Așa om, mai rar! II. (Înaintea unui adjectiv, a unui adverb sau a unei locuțiuni adjectivale sau adverbiale; cu valoare atenuată) O mulțime de oameni și mai învățați și mai proști (SADOVEANU). ♦ (Înaintea unui verb) În oarecare măsură, puțin. Ninsoarea mai încetase (CREANGĂ). III. (Înaintea oricărei părți de vorbire) Aproape; aproximativ, cam. Mai îmi vine a crede că aiasta-i țara spânilor (CREANGĂ). ♦ (Urmat de o propoziție subordonată introdusă prin conj. „că” sau „să”) Gata să... La pământ mai că ajunge al ei păr (EMINESCU). ◊ Mai-mai = cât pe ce, gata-gata. IV. (Înaintea unui verb) 1. (Arată că acțiunea durează) Și acum, încă. ◊ Expr. Mai e vorbă! = desigur, neapărat. ♦ (În formule interogative, cu referire la o situație nouă) Ce mai faci? 2. (Arată repetarea acțiunii) Din nou, iar. Poate să ne mai întâlnim. 3. (Exprimă nedumerire) Furnicile... s-au mistuit de nu se știe ce s-au mai făcut (CREANGĂ). V. (Arată că, pe lângă lucrurile cunoscute, intervine un element nou) 1. (În enumerări) În afară de aceasta, în plus. ◊ Expr. Ce mai atâta vorbă sau ce mai încoace-ncolo, se zice când voim să punem capăt unei discuții. 2. (Repetat) Când... când, ba... ba, parte... parte. Mai una, mai alta. VI. (În propoziții și construcții exclamative, intensifică ideea din frază) Ce mai freamăt, ce mai zbucium! (EMINESCU). – Lat. magis. substantiv neutrumai

mai2, maiuri, s.n. – Ficat. – Din magh. maj „ficat„. substantiv neutrumai

mai1 adv. substantiv neutrumai

mai3 (ciocan, ficat) (reg.) s. n., pl. máiuri substantiv neutrumai

4) maĭ adv. (lat. mágis, maĭ mult; it. mai, ma, pv. fr. mais, cat. may, sp. pg. mas. D. rom. vine bg. rut. maĭ. V. cam, numaĭ). Arată cantitatea, calitatea și intensitatea față de alte lucrurĭ, și decĭ servește la formarea comparativuluĭ, ĭar cînd i se pune înainte cel, cea, la formarea superlativuluĭ: maĭ mic, maĭ mare, maĭ bun, maĭ răŭ, cele maĭ micĭ, cel maĭ mare. Maĭ mult, maĭ bun, maĭ mare (cu subst. considerate ca adj.): tu eștĭ maĭ hoț de cît [!] el, aci e maĭ lumină de cît acolo. (Fam. se zice și: maĭ om bun [bun om] de cît el nu-ĭ altu, maĭ și [maĭ mult și] de cît înainte). Încă: maĭ ploŭă, tot maĭ ploŭă, nu maĭ trăĭește. Aproape, aproximativ (cu accent propriu !): máĭ ĭérĭ, máĭ dăúnăzĭ, máĭ tóțĭ, maĭ (și maĭ des máĭ-máĭ) era să cad. (Între máĭ cópt, aproape copt, și maĭ cópt, copt maĭ tare, numaĭ tonu deosebește înțelesu !). Maĭ se întrebuințează și ca expletiv în exclamațiunĭ: Ce maĭ ploaĭe! Ce maĭ incendiŭ! Cum maĭ tună! Máĭ-máĭ, cît pe aci, aproape: era maĭ-maĭ să cad. Maĭ așá saŭ máĭ ĭa așa (fam.), cam așa, aproape așa. Maĭ apoĭ, maĭ pe urmă, maĭ tîrziŭ. Maĭ bine saŭ maĭ degrabă, e preferabil: maĭ bine sărac de cît hoț. Maĭ ales, maĭ cu samă, cu deosebire, în special, specialmente: poeților maĭ ales le place singurătatea. substantiv neutrumaĭ

mai1, maiuri, s.n. – Unealtă din lemn (uneori în formă de ciocan) utilizată pentru bătut, îndesat sau nivelat). În Maramureș: a) lemnul cu care se bat rufele când se spală; b) ciocanul folosit la bătutul dranițelor. – Lat. malleus „ciocan, mai„; Mag. majus „mai” provine din rom. substantiv neutrumai

mai2 (lună) (dar: 1 Mai (Ziua Muncii) [1 cit. întấi]) s. m., g.-d. lui mai; abr. V/.05./-05- substantiv neutrumai

mai adv. 1. indică în genere o cantitate sau intensitate; 2. servă la formarea comparativului și superlativului: mai bun, cel mai bun; 3. exprimă o continuitate: tot mai trăiește, mai adu lemne; 4. o aproximațiune: mai era să cadă, mai toți. [Lat. MAGIS]. substantiv neutrumai

MAI3, maiuri, s. n. (Reg.) Ficat. – Din magh. máj. substantiv neutrumai

MAI2, maiuri, s. n. Nume dat diferitelor unelte sau părți de unelte în formă de ciocan (de lemn), care servesc la bătut, îndesat, nivelat etc. ♦ (Reg.) Bătător2. – Lat. malleus. substantiv neutrumai

MAI4 s. m. A cincea lună a anului, care urmează după aprilie; florar. – Lat. maius, sl. maĭ. substantiv neutrumai

MAI1 adv. I. 1. (Servește la formarea gradului comparativ) Mai bun. ◊ (În locuțiuni, întărind sensul unor cuvinte) Mai întâi (și-ntâi). Mai apoi. Mai înainte. 2. (Servește la formarea gradului superlativ relativ) Cel mai bun. ◊ (Înaintea unui substantiv) Te comporți ca cel mai copil dintre copii. ◊ (Precedat de „ce” în construcții exclamative, cu valoare de superlativ absolut) Ce mai drac frumos de fată!Expr. Mai rar = întâlnit extrem de rar. Așa om mai rar! II. (Atenuează ideea exprimată de cuvântul determinat) În parte, puțin, oarecum, într-o oarecare măsură, întrucâtva. Copii și mai cuminți, și mai obraznici. Ploaia mai încetase. III. (Exprimă ideea de aproximație) Aproape; aproximativ, cam. Mai îmi vine a crede. ♦ (Urmat de o propoziție subordonată introdusă prin conj. „că” sau „să”) Gata să..., cât pe-aci. Cetina mai că-i ajunge la pământ.Mai-mai = cât pe-aci, gata-gata. IV. (Înaintea unui verb) 1. (Arată că acțiunea verbului durează) Și acum, în continuare, încă. Mai vine la noi.Expr. Mai e vorbă! = desigur! neapărat! nu încape discuție! sigur! ♦ (În formule interogative, cu referire la o situație nouă) Ce mai faci? 2. (Arată repetarea acțiunii verbului) Din nou, încă o dată, iar. Poate să ne mai întâlnim. 3. (Exprimă nedumerire) Nu se știe ce s-a mai făcut. V. (Arată că, pe lângă lucrurile cunoscute, intervine un element nou) 1. (În enumerări) În afară de aceasta, în plus, pe deasupra. Avea casă, mai ceva bani.Expr. Ce mai atâta vorbă sau ce mai încoace-ncolo, se zice când vrem să punem capăt unei discuții. 2. (Corelativ) Când..., când; ba..., ba; parte..., parte. Mai una, mai alta. VI. (În propoziții și construcții exclamative, intensifică ideea din frază) Ce mai zgomot, ce mai freamăt!Lat. magis. substantiv neutrumai

maiu n. unealtă de bătut pari, pânză, etc.: maiele rotarului, maiele piuei. [Lat. MALLEUS]. substantiv neutrumaiu

Maiu m. a cincea lună a anului numită de popor Florar. [Lat. MAJUS]. substantiv neutrumaiu

maiu n. Mold; Tr. ficat. [Ung. MÁJ]. substantiv neutrumaiu

nu mai adv. + adv. ( ~ are douăzeci de ani) substantiv neutrunumai

mai-mái loc. adv. substantiv neutrumaimai

și mai și expr. 1. mai bun; mai frumos; mai grozav etc. 2. mai rău; mai urât; mai prost etc. substantiv neutrușimaiși

maĭ-máre m. Șef, superior, comandant: maĭ-mariĭ oștilor și aĭ orașuluĭ. substantiv neutrumaĭmare

mai-mare m. cap, căpetenie: mai-marele oștilor. substantiv neutrumaimare

PEȘTE-DE-MAI v. scrumbie. substantiv neutrupeștedemai

pelín de mái s. n. + prep. + s. m. substantiv neutrupelindemai

mai-márele (fam.) s. m. art., pl. mai-márii substantiv neutrumai-marele

a nu mai putea (de cineva sau ceva) expr. a nu-i păsa (de cineva sau de ceva), a nu se sinchisi (de cineva sau de ceva). substantiv neutruanumaiputea

și mai multe nu expr. chiar așa, pur și simplu. substantiv neutrușimaimultenu

!gândác-de-mái s. m., pl. gândáci-de-mái substantiv neutrugândac-de-mai

!mai-mult-ca-perféct s. n., art. mai-mult-ca-perféctul substantiv neutrumai-mult-ca-perfect

a nu vedea mai departe de lungul nasului expr. 1. a fi limitat, a avea vederi înguste. 2. a fi lipsit de imaginație. substantiv neutruanuvedeamaidepartedelungulnasului

mîĭ, V. mîn 2. temporarmîĭ

mîĭ, V. mîn 2. verbmîĭ

2) mîn și mîĭ, mas, a mîneá v. intr. (lat. mănére, a rămînea, a mînea; it. manére, pv. maner, vfr. manoir, sp. manir, pg. maer.Mîn saŭ mîĭ, mîĭ, mîne, mîném, mînețĭ, mîn; mîneam; măséĭ, măseșĭ, mase, maserăm, maserățĭ, maseră; să mîĭe saŭ să mînă; mîind și mînînd. V. rămîn). Rămîn peste noapte: am mas la han. verbmîn

mâneà v. 1. a trage în gazdă; 2. a rămânea peste noapte: a mas în pădure. [Lat. MANERE, a rămânea, românește cu sensul restrâns]. verbmâneà

mîneá (mấn, mas), vb. – A înnopta, a-și petrece noaptea undeva. – Mr. amîn, amas, amînare. Lat. manēre (Densusianu, Hlr., 193; Pușcariu, 1078; Candrea-Dens., 1128; REW 5296), cf. alb. mënoń (pare să provină din rom.), it. manere, prov. maner, v. fr. manoir, sp. manir, port. maer; cf. rămînea.Der. mas, s. n. (acțiunea de a înnopta; loc pentru înnoptat), mr. mas (după Pușcariu 1079 și Candrea-Dens., 1129, direct din lat. mansum). verbmînea

mâneá, mân, vb. intranz. – A rămâne peste noapte la cineva; a poposi; a înnopta: „În sara de Anul Nou (struțul) îl punem și mâné acolo în apă” (Bilțiu 2001: 243; Ieud). – Lat. manere (Pușcariu, Candrea-Densusianu, cf. DER). verbmânea

mâneá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. mâi/mân, 2 sg. mâi, 3 sg. mấne, 3 pl. mân, perf. s. 1 sg. măséi, 1 pl. máserăm; conj. prez. 3 să mấie/să mấnă; part. mas; ger. mâínd/mânấnd verbmânea

MÂNEÁ, mấi, vb. II. Intranz. (Pop.) A petrece undeva noaptea, a rămâne, a poposi, a dormi undeva peste noapte. ♦ (Reg.) A poposi o vreme undeva; a se așeza, a sta. ◊ Expr. (Parcă) i-au mas șoarecii în pântece (sau în burtă), se spune despre un om care este mereu flămând, căruia îi este mereu foame, care mănâncă mult, cu lăcomie. [Prez. ind. și: mấn; part. mas] – Lat. manere. verbmânea

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluimai

mai  invariabil nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular mai maiul
plural maiuri maiurile
genitiv-dativ singular mai maiului
plural maiuri maiurilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z