MAGNETIZÁ vb. I. tr. 1. A da unui metal proprietăți magnetice. 2. (Fig.) A exercita o mare influență asupra cuiva, a atrage puternic, în mod irezistibil. ♦ refl. (fam.) A se îmbăta. [< fr. magnétiser, cf. germ. magnetisieren]. verb tranzitivmagnetiza
magnetizà v. 1. a. comunica proprietățile magnetului: a magnetiza fierul; 2. a influența fizicește prin procedările magnetismului animal; fig. a dobândi o mare influență asupra cuiva. verb tranzitivmagnetizà
MAGNETIZÁ, magnetizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. A face ca un corp să capete, permanent sau temporar, proprietăți de magnet; a transforma în magnet. ◊ Refl. Corpurile feromagnetice se magnetizează ușor. ♦ Fig. A exercita asupra cuiva o atracție puternică. 2. Refl. (Fam.) A se ameți de băutură. – Din fr. magnétiser. verb tranzitivmagnetiza
*magnetizéz v. tr. (d. magnetic). Comunic proprietățile magnetuluĭ: a magnetiza o lamă de oțel. Influențez în mod fizic pin [!] magnetizm [!] animal (ipnotizez [!]). Fig. Exercit asupra cuĭva o influență puternică și misterioasă. verb tranzitivmagnetizez
magnetiza verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)magnetiza | magnetizare | magnetizat | magnetizând | singular | plural | ||
magnetizând | magnetizați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | magnetizez | (să)magnetizez | magnetizam | magnetizai | magnetizasem | |
a II-a (tu) | magnetizezi | (să)magnetizezi | magnetizai | magnetizași | magnetizaseși | ||
a III-a (el, ea) | magnetizează | (să)magnetizai | magnetiza | magnetiză | magnetizase | ||
plural | I (noi) | magnetizăm | (să)magnetizăm | magnetizam | magnetizarăm | magnetizaserăm | |
a II-a (voi) | magnetizați | (să)magnetizați | magnetizați | magnetizarăți | magnetizaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | magnetizează | (să)magnetizeze | magnetizau | magnetizară | magnetizaseră |