magnetic definitie

MAGNÉTIC, -Ă adj. 1. Referitor la magnet, de magnet, ca magnetul. ◊ Câmp magnetic = spațiul din jurul unui magnet în care se exercită forța acestuia. 2. (Fig.) Care magnetizează (2); magnetizant. [Cf. fr. magnétique, lat. magneticus, germ. magnetisch]. adjectivmagnetic

*magnétic, -ă adj. (lat. magnéticus). De magnet saŭ cu proprietățĭ magnetice: fer [!] magnetic, peatră [!] magnetică. Relativ la magnetizmu [!] animal; somnambulizm [!] magnetic. Fig. Care are o influență puternică și misterioasă asupra persoanelor: o uĭtătură magnetică. Lame magnetice, lame de oțel magnetizat artificialmente. Proprietatea magnetică a globuluĭ terestru, aceĭa pin [!] care globu terestru, lucrează ca cu un vast magnet. Meridianu magnetic, planu vertical care conține direcțiunea aculuĭ magnetic. Polu magnetic, un punct variabil lîngă polu nordic și spre care un ac magnetic, mobil în prejuru [!] uneĭ axe, îșĭ îndreaptă tot-de-a-una un capăt. Adv. În mod magnetic. adjectivmagnetic

magnétic adj. m., pl. magnétici; f. magnétică, pl. magnétice adjectivmagnetic

magnetic a. 1. înzestiat cu proprietățile magnetului; 2. ce ține de magnetismul animal: somn magnetic; 3. fig. care exercită o atracțiune puternică și misterioasă. adjectivmagnetic

MAGNÉTIC, -Ă, magnetici, -ce, adj. (Despre forțe, fenomene) Care se referă la magnet sau la magnetism; (despre corpuri) care este feromagnetic, care poate fi magnetizat. ◊ Câmp magnetic = stare fizică particulară a unui spațiu în care se exercită forțe magnetice; p. ext. spațiul respectiv. Fluid magnetic = forță prin care se explică, în științele oculte, fenomenele telepatice și hipnotice. Pol magnetic = a) fiecare dintre cele două puncte sau regiuni de la extremitatea unui magnet; b) fiecare dintre cele două puncte ale globului pământesc către care se îndreaptă capetele unui ac magnetic. ♦ Fig. Care exercită o influență profundă sau o atracție irezistibilă; care magnetizează. – Din fr. magnétique, germ. magnetisch. adjectivmagnetic