mătura definitie

matúr adj. m., pl. matúri; f. matúră, pl. matúre adjectiv matur

MATÚR, -Ă adj. Ajuns la maturitate. ♦ Copt la minte; cu experiență. ♦ Serios, adânc, profund, chibzuit. [Acc. și mátur. / < lat. maturus, it. maturo]. adjectiv matur

*matúr, -ă adj. (lat. matúrus, matur, copt; it. matúro, pv. madur, vfr. meür, nfr. mûr, sp. pg. maduro). Înaintat în etate, copt (dar nu încă bătrîn). Fig. Chibzuit, cugetat, serios: plan matur. Adv. Cu chibzuință, serios: a cugeta matur. V. mator. adjectiv matur

màtur a. 1. copt de vârstă, care nu mai e tânăr: om matur; 2. fig. deplin cugetat: proiect matur. ║ adv. cu chibzuință: cugetă matur. [V. màtor]. adjectiv màtur

MATÚR, -Ă, maturi, -e, adj. Ajuns la deplină dezvoltare (fizică și intelectuală); cu judecată, cu experiență. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care dovedește judecată adâncă, serios, chibzuit; p. ext. profund. [Acc. și: mátur] – Din lat. maturus, it. maturo. adjectiv matur

mătúră (mătúri), s. f.1. Obiect cu care se curăță. – 2. Sorg (Sorghum vulgaris). – 3. Spanac porcesc (Chenopodium scoparia). – Mr. metură, megl. m(i)etură, istr. meture. Origine obscură. La baza lui trebuie să stea lat. matta „covoraș”, de unde sard. matta „tufă, arbust”, abruz. mattęlę „mănunchi”, Lucania mattǫrrę „mătură de nuiele”, Lipari mattulu „vreascuri”, calabr. máttulu „scul”, cat., sp. mata (Corominas, III, 287, cf. REW 5424). Lat. matta și-a schimbat genul. Rezultatul *mat explică pl. mături și, prin falsă regresiune, mătură, cf. pătură, măgură, latură. S-ar putea pleca și de la un lat. *mattula; însă fonetismul din rom. prezintă o anumită dificultate. Pentru a-l explica pe ă, trebuie presupusă o încrucișare cu lat. metere „a lua, a culege”, în a cărui conjugare ar fi intervenit o schimbare analogică, destinată s-o reducă la un tip mai mult sau mai puțin regulat, meto, *metitum (în loc de messum), ca peto, petitum, cf. parco, parcitum (față de parsum), patior, *patitum (față de passum). Din încrucișarea lui matta cu meto putea să rezulte *metula, cf. alb. mettulë. Alte ipoteze sînt mai puțin convingătoare. Din lat. mētŭla „piramidă mică” (Candrea, Éléments, 29; Pușcariu 1053; Candrea-Dens., 1074; REW 5554; Candrea; Tiktin) este dificil din punct de vedere semantic. Din sl. metla „nuielușă”, cf. bg., rus. metlá „mătură” (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Cihac, II, 109; Berneker, II, 41; Pascu, Beiträge, 18; Conev 46) nu este posibil din punct de vedere fonetic. De origine daco-tracică după Pușcariu, Lr., 286; anterior indoeurop. după Lahovary 335. Der. mătura, vb. (a curăța cu mătura; a expulza; a elimina); măturător, s. m. (om care mătură); măturătoare, s. f. (mașină de măturat); măturătură, s. f. (acțiunea de a mătura și rezultatul ei); măturar, s. m. (măturător); măturică (var. măturice), s. f. (plantă, Centaurea cyanus); măturiță, s. f. (verbină, Verbena officinalis). – Cf. mătreață. substantiv feminin mătură

mắtură s. f., g.-d. art. mắturii; pl. mắturi substantiv feminin mătură

mắtură f., pl. ĭ (vsl. metla, din *metĭla; sîrb. metla, bg. rus. metlá a. î. V. omăt, smetie. Cp. cu măgură-miglă). Unealtă făcută din ramurĭ de copăceĭ (V. tîrn) și maĭ ales din vîrfurĭ de meĭ tătăresc legate la un loc și care servește la înlăturat gunoĭu de pe pardoseală saŭ din curte. (Cînd e de păr se numește perie). Meĭ tătăresc (V. meĭ). Altă plantă kóchia [saŭ chenopódium] scopária). substantiv feminin mătură

mătură f. 1. unealtă din păr de porc, din paie sau din nuiele, ce servă a curăța de gunoiu, a șterge de praf; 2. pl. un tel de meiu (Sorghum). [Cf. lat. METULA, tufișoară, smoc]. substantiv feminin mătură

MẮTURĂ, mături, s. f. 1. Obiect de uz casnic în forma unui mănunchi, făcut din tulpinile plantei cu același nume sau din nuiele, paie etc., cu care se curăță o suprafață. ◊ Loc. vb. A da cu mătura = a mătura (1). 2. Numele a două plante erbacee folosite la confecționarea măturilor (1): a) plantă bogat ramificată, cu flori verzi și violete; mei-tătăresc (Sorghum vulgare); b) plantă înaltă până la 2 metri, cu frunze late și cu tulpina bogată în materii zaharoase (Sorghum saccaratum). ♦ Lan de mături (2). 3. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, stufoasă, cu frunze mici, alungite, de un verde-deschis, cu flori verzi, folosită la confecționarea măturilor (1) (Kochia scoparia). 4. (În sintagma) Mături de vrăjitoare = simptom de boală la pomii fructiferi și la unii arbori, cauzat de unele ciuperci microscopice sau de bacterii și caracterizat prin apariția pe ramurile atacate a unor ramificații degenerescente subțiri și dese. – Et. nec. substantiv feminin mătură

!pelín-de-mắturi (plantă) s. m. substantiv feminin pelin-de-mături

mắtur, a v. tr. (d. mătură). Curăț cu mătura: a mătura curtea, camera, hornu. Înlătur gunoĭu cu mătura: a mătura gunoĭu. Fig. Iron. Înlătur, daŭ afară: aŭ fost măturațĭ de acolo. Curăț locu, liberez: cînd vom mătura țara de Jidanĭ? verb tranzitiv mătur

măturá (a ~) vb., ind. prez. 3 mắtură verb tranzitiv mătura

măturà v. 1. a curăța sau a șterge cu mătura; 2. a goni, a alunga pe cineva; 3. a curăța, a deșerta: artileria mătura tot locul BĂLC. [Tras din mătură]. verb tranzitiv măturà

MĂTURÁ, mắtur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A curăța o suprafață de praf, de gunoi etc. cu mătura (1); a strânge, a îndepărta praful, gunoiul etc. cu mătura. ♦ Tranz. A atinge în trecere. 2. Tranz. P. anal. (Despre vânt, ape) A purta, a duce cu sine; a lua cu sine praful, gunoiul etc.; a străbate cu repeziciune o suprafață, îndepărtând totul din cale. 3. Tranz. Fig. A înlătura pe cineva sau ceva, a da la o parte; a alunga, a azvârli, a goni. – Din mătură. verb tranzitiv mătura

MATURÁ vb. I. tr., refl. A (se) maturiza. [< it. maturare, cf. germ. maturieren]. verb tranzitiv matura

maturá (a ~) (despre celule/substanțe coloide) vb., ind. prez. 3 matureáză verb tranzitiv matura

MATURÁ, maturez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) maturiza. – Din it. maturare, germ. maturieren. verb tranzitiv matura

a mătura locul expr. (intl.) 1. a fura tot ce se poate de la locul spargerii. 2. a fugi, a pleca, a-și pierde urma. verb tranzitiv amăturalocul

a mătura pe jos cu hainele expr. a purta îmbrăcăminte exagerat de lungă. verb tranzitiv amăturapejoscuhainele

Sinonime, conjugări si rime ale cuvantului mătura

mătura   infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) mătura măturare măturat măturând singular plural
măturând măturați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) mătur (să) mătur măturam măturai măturasem
a II-a (tu) mături (să) mături măturai măturași măturaseși
a III-a (el, ea) mătură (să) măturai mătura mătură măturase
plural I (noi) măturăm (să) măturăm măturam măturarăm măturaserăm
a II-a (voi) măturați (să) măturați măturați măturarăți măturaserăți
a III-a (ei, ele) mătură (să) măture măturau mătura măturaseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z