mărita definitie
1) mărít m. (lat. máritus [d. mas, máris, bărbat, mascul], de unde și it. marito, fr. mari. V. mascur). Vechĭ. Bărbat, soț. Mire. adjectiv mărit
2) mărit, -ă adj. (d. măresc. V. mare 2). Glorios, plin de mărire: măritu împărat. Titlu cu care te adresaĭ odinioară domnuluĭ: mărite doamne (Măria ta)! adjectiv mărit
mărít1 (mire) (înv., reg.) s. m., pl. măríți adjectiv mărit
mărít2 (măritat, mărire) (pop.) s. n. adjectiv mărit
mărít (măríți), s. m. – Soț, bărbat. Mr. mărit. Lat. marῑtus (Candrea-Dens., 1050). Sec. XVI, înv., pare să se fi conservat în expresia de mărit „de măritat” (Tiktin crede că este un postverbal de la a mărita). – Der. mărita, vb. (a (se) căsători o fată), mr. marit, mărtare, megl. marit, măritari, istr. marit, din lat. marῑtāre (Pușcariu 1032; Candrea-Dens., 1051; REW 5361), cf. alb. marton, it. maritare, fr. marier, prov., cat., sp., port. maridar (e cuvînt de uz general, cf. ALR, I, 250); măritiș, s. n. (căsătorie). Der. neol. marital, adj., din fr. marital; maritalmente, adv., din fr. maritalement. adjectiv mărit
mărit a. 1. înălțat, glorios: Domnul nostru ar vrea să vază pe măritul împărat EM.; 2. titlul dat od. Domnilor țării: mărite doamne! adjectiv mărit
MĂRÍT1, măriți, s. m. (Înv. și reg.) Soț; mire. – Lat. maritus. adjectiv mărit
MĂRÍT3 s. n. Faptul de a (se) mări1; mărire. – V. mări1. adjectiv mărit
MĂRÍT2 s. n. (Pop.) Măritat1. ◊ Loc. adj. De mărit = (despre fete) bună de măritat. ◊ Expr. A-și face de mărit = a face vrăji pentru a se mărita. – Din mărita (derivat regresiv). adjectiv mărit
MĂRÍT4, -Ă, măriți, -te, adj. 1. Devenit mai mare1; crescut. ♦ (Despre ochi) Care este larg deschis; lărgit. 2. Slăvit, măreț, înălțat, glorios; cinstit. ♦ Vestit, celebru, ilustru, nobil. – V. mări1. adjectiv mărit
3) mărít, a -á v. tr. (lat. marito, -áre, d. maritus, bărbat, soț; it. maritare, pv. cat. sp. pg. maridar, fr. marier). Căsătoresc (vorbind de fete). V. refl. Mă mărit. V. însor. verb tranzitiv mărit
mărita, mărit v. t. 1. a pierde ceva. 2. a da ceva de pomană. 3. a vinde ceva. 4. a scăpa de un obiect nefolositor. verb tranzitiv mărita
măritá (a ~) vb., ind. prez. 3 mărítă verb tranzitiv mărita
mărità v. a da, a lua de bărbat (vorbind de femei). [Lat. MARITARE]. verb tranzitiv mărità
MĂRITÁ, mărít, vb. I. 1. Refl. (Despre femei) A se căsători. ♦ Tranz. A da o fată în căsătorie. ◊ Compus: (Bot.) mărită-mă-mamă s. f. = rujă-galbenă. 2. Tranz. (Fam.) A vinde cu un preț derizoriu un lucru nefolositor sau de proastă calitate, a se descotorosi de ceva. – Lat. maritare. verb tranzitiv mărita
mărítă-mă-mámă (plantă) s. f. verb tranzitiv mărită-mă-mamă
Sinonime, conjugări si rime ale cuvantului mărita
| mărita | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a) mărita | măritare | măritat | măritând | singular | plural | ||
| măritând | măritați | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | mărit | (să) mărit | măritam | măritai | măritasem | |
| a II-a (tu) | măriți | (să) măriți | măritai | măritași | măritaseși | ||
| a III-a (el, ea) | mărită | (să) măritai | mărita | mărită | măritase | ||
| plural | I (noi) | mărităm | (să) mărităm | măritam | măritarăm | măritaserăm | |
| a II-a (voi) | măritați | (să) măritați | măritați | măritarăți | măritaserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | mărită | (să) mărite | măritau | măritară | măritaseră | ||