mărire definitie

măríre f. (d. măresc). Acțiunea de a saŭ de a se mări: mărirea veniturilor. Glorie, demnitățĭ, onorurĭ: pofta de mărire. Rar. Mîndrie. Mărire ție Doamne! Fiĭ lăudat (glorios), Doamne! (Te deum laudamus). substantiv feminin mărire

măríre s. f., g.-d. art. mărírii; pl. măríri substantiv feminin mărire

mărire f. 1. acțiunea de a (se) mări: mărirea averii; 2. mijloc de a (se) mări;. 3. demnități, onoruri: împins de pofta măririi AL.; 4. fig. mândrie; apoi cu mărire astfel le vorbește BOL.; 5. glorie: mărire ție, Doamne! substantiv feminin mărire

MĂRÍRE, măriri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) mări1 și rezultatul ei; mărit3. ♦ (Fiz.) Operație de copiere fotografică prin proiecție, în scopul obținerii unor pozitive mai mari decât negativele copiate. ♦ Loc de frunte într-o anumită ierarhie (socială); rang, demnitate; (concr.) persoană care ocupă o funcție înaltă în ierarhia socială; fruntaș, demnitar. ♦ Glorie, strălucire, splendoare. ♦ Putere, autoritate, tărie. 2. (Înv.) Mărie (1). – V. mări1. substantiv feminin mărire

mắri, V. măre. verb tranzitiv mări

mắre/mắri1 (pop.) interj. verb tranzitiv măre

mắri1 v. mắre verb tranzitiv mări

măre! (mări!) int. Mold. de chemare sau de provocare: măre, ia ascultă! [Cf. sinonimul albanez MORÈ]. verb tranzitiv măre

mắre și (azĭ în est) mắri, interj. de mirare, ca și măĭ și bre saŭ ca vezĭ, uĭte-te (Pop.): Măre, oare cine a fost? Da ce-ĭ asta, măre? Ĭa´uzĭ, măre! (ngr. moré, bre și vre, voc. d. morós [vgr. morós], nebun adică „măĭ nebune, nu fi nebun, ce nebunie e asta?”, de unde și alb. moré, mre, turc. bg. sîrb. rut. [d. rom.] bre, bg. sîrb. móre. V. mă 2). verb tranzitiv măre

mărí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărésc, imperf. 3 sg. măreá; conj. prez. 3 măreáscă verb tranzitiv mări

mări? ! int. Mold. V. măre: venia, mări, venia POP. verb tranzitiv mări

mărì v. 1. a (se) face mare; 2. fig. a glorifica: monumente în care să se mărească D-zeul răsboaielor NEGR. verb tranzitiv mărì

MĂRI2 interj. v. măre. verb tranzitiv mări

MẮRE interj. (Pop.) 1. Cuvânt care exprimă: mirare; curiozitate; nedumerire; surprindere, uimire; admirație etc. 2. Termen de adresare; mă, bre. ♦ Cuvânt prin care se subliniază o relatare, o afirmație. [Var.: mắri interj.] – Cf. alb. more, ngr. moré „prost, nebun”. verb tranzitiv măre

MĂRÍ1, măresc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A crește sau a face să crească în dimensiuni, în număr, în cantitate etc.; a spori sau a face să sporească, a (se) înmulți. ♦ Refl. A crește în vârstă, a se face mai mare. 2. Tranz. A crește, a ridica (valoarea, prețul). 3. Tranz. și refl. A (se) intensifica, a (se) dezvolta. 4. Tranz. și refl. A (se) prelungi în timp. 5. Tranz. A da cinstea, considerația cuvenită; a stima, a prețui, a slăvi, a preamări pe cineva sau ceva. 6. Refl. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se făli, a se mândri. – Din mare1. verb tranzitiv mări

mărésc v. tr. (d. mare). Fac mare, sporesc, augmentez: a mări armata, averea, mirarea. Fig. Preamăresc, glorific, laud: a mări faptele cuĭva. V. refl. Cresc, sporesc, mă fac maĭ mare: veniturile s´aŭ mărit. Fig. Mă glorific. V. majorez. verb tranzitiv măresc

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului mărire

mărire   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular mărire mărirea
plural măriri măririle
genitiv-dativ singular măriri măririi
plural măriri măririlor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z