mărime definitie

mărime f. (d. mare). Calitatea de a fi mare: mărimea pămîntuluĭ, foculuĭ, bucuriiĭ. Amplitudine, întindere. Grosime, volum, dimensiune. Calibru, capacitate. Mărime de inimă, de suflet, mărinimie. Fig. Fam. Persoană însemnată, personagiŭ distins: a sta la masă cu mărimile. substantiv feminin mărime

măríme s. f., g.-d. art. mărímii; pl. mărími substantiv feminin mărime

mărime f. 1. întindere, mai ales în înălțime și grosime: frații sunt de aceeaș mărime; 2. se zice despre lucruri cari trec peste măsura obișnuită: mărimea pedepsei să corespunză cu mărimea crimei; 3. în matematice, tot ce se poate mări sau micșora; 4. fig. importanță considerabilă: mărimea unei întreprinderi. [V. mare]. substantiv feminin mărime

MĂRÍME, mărimi, s. f. 1. Însușirea de a fi mare¹; întindere, dimensiune, cantitate, volum. ♦ Talie, statură. ♦ Proporție, valoare. ♦ Importanță, însemnătate, gravitate. ♦ (Fiz.) Proprietate comună a unor obiecte, pe baza căreia acestea pot fi ordonate într-un șir. ◊ Mărime de stare = mărime a unui sistem fizic, care variază cu aceeași valoare, oricum ar trece sistemul între două stări date. (Astron.) Mărime stelară = măsură a strălucirii aparente a unei stele, exprimată printr-un număr care este cu atât mai mic cu cât strălucirea astrului este mai mare; magnitudine. ♦ (Mat.) Generalizare a unor noțiuni concrete, ca lungime, arie, masă etc. 2. Durată. 3. Strălucire, grandoare; glorie, faimă. ♦ Loc de frunte într-o anumită ierarhie; funcție sau situație înaltă, rang, demnitate; (concr.) persoană care deține un rol important în ierarhia socială; demnitar, fruntaș. 4. (Înv.) Noblețe sufletească, mărinimie. 5. (Înv.) Mândrie, aroganță, trufie. – Mare¹ + suf. -ime. substantiv feminin mărime