máre adj. – 1. De vîrstă majoră. – 2. Cu dimensiuni și proporții însemnate. – 3. Însemnat, notabil, de categorie socială ridicată. – 4. (S. m.) Om de vază, persoană remarcabilă. – Mr. mare, megl. mari, istr. mǫre. Lat. mās, mărem „mascul” (Diez; Miklosich, Rum. Unters., II, 23; Pușcariu 1027; Candrea-Dens., 1048; Tiktin; Candrea; Rosetti, I, 169). Schimbarea de sens a fost explicată de Tiktin, printr-o încrucișare, puțin probabilă, cu magnus; și de Bourciez 180 prin faptul că masculul e în general mai mare ca femela. Mai probabil, trebuie să se pornească de la confuzia normală între mare ca vîrstă și mare ca dimensiune, specifică în toate idiomurile, cf. s-a făcut mare (a crescut sau s-a făcut bărbat). Fără îndoială, această der. a fost respinsă de REW 5231, cf. Philippide, II, 720. Alte explicații sînt și mai puțin convingătoare: dintr-un cuvînt anterior lat., pus în legătură cu v. irlandez már (Meyer, Alb. St., IV, 83); de origine celtică (Sköld, IF, XLIII, 188); din v. germ. mari (Scriban); sau din lat. mare „mare” (Spitzer, Mitt. Wien., I, 294; G. Bonfante, Il problema dell’ aggettivo e il rom. mare, în Boll. Istituto di Linque estere, Genova, V, 3-9). Der. măreț, adj. (superb, mîndru; maiestuos, impunător, grandios), pentru a cărui der. cf. Densusianu, GS, II, 9 (după Pușcariu 1027, dintr-un lat. *maricius, mai puțin probabil cu suf. rom. -eț); măreție, s. f. (maiestuozitate, splendoare; mîndrie); mări, vb. (a face mare; a augmenta, a crește; a glorifica); mărie, s. f. (înv., mărime; Alteță, Maiestate); mărime, s. f. (amplitudine; dimensiune; importanță; cantitate; persoană importantă); mărire, s. f. (creștere; dezvoltare; om de vază); preamări, vb. (a înălța, a glorifica); măros, adj. (Trans., trufaș). Comp. maimare, s. m. (căpetenie, șef), cf. Candrea-Dens., 1048 (după părerea echivocă a lui Pascu, Beiträge, 17, din ngr. μαϊμάρης „arhitect”, cf. maimar); maimărie, s. f. (demnitate, preeminență); mărinimos, adj. (generos), compus artificial după lat. magnanimus; mărinimie, s. f. (generozitate). adjectiv mare
MÁRE1, mari, adj. 1. Care depășește dimensiunile obișnuite. ◊ Degetul (cel) mare = degetul cel mai gros care, la mână, se poate opune celorlalte degete. ◊ Expr. A face (sau a deschide) ochii mari (cât cepele) = a privi cu uimire, cu curiozitate. A lăsa (pe cineva) mare și devreme = a lăsa (pe cineva) dezamăgit. ◊ (Adverbial) Făină măcinată mare. ♦ (Despre suprafețe) Întins, vast. ◊ Expr. În mare = după un plan vast; în linii generale. ♦ Înalt. Un deal mare ne desparte (JARNIK-BÎRSEANU). ♦ Lung. Păr mare. ♦ Încăpător, spațios; voluminos. Au umplut un sac mare, mare (SBIERA). ♦ (În expr.) Casa (cea) mare = camera cea mai frumoasă a unei case țărănești, destinată oaspeților. ♦ Lat; adânc. Apă mare. 2. În cantitate însemnată, abundent, mult; numeros. ◊ Expr. (Despre ape curgătoare) A veni mare = a crește, a se umfla; a inunda. ♦ (Despre surse de lumină și căldură) Puternic, intens. 3. De lungă durată. 4. În grad înalt; intens, profund, tare. Avusese mare iubire pentru el (SADOVEANU). ◊ Loc. adv. (Reg.) Cu mare ce = cu greu, anevoie. ◊ Expr. (A-i fi cuiva) mai mare mila (sau dragul, rușinea etc.) = (a-i fi cuiva) foarte milă (sau drag, rușine etc.). Ziua-mare = moment al dimineții când lumina devine intensă. ♦ (Despre sunet, voce) Puternic, ridicat. ◊ Expr. A vorbi (sau a striga) în gura mare = a vorbi cu glas tare, strigând. A fi cu gura mare = a fi certăreț, scandalagiu. ♦ (Despre fenomene atmosferice) Violent, năprasnic. Ger mare. ♦ (Adverbial, pop.) Din cale-afară, peste măsură. A să fie Mare mult omor! (ALECSANDRI). ♦ Grav. Greșeală mare. 5. Adult, matur, vârstnic; (la comparativ) mai bătrân. ◊ Expr. (Despre copii) A se face mare = a crește, a deveni matur, adult. 6. Vestit, renumit, ilustru. 7. Care ocupă un rang superior, sus-pus. ◊ Expr. A se ține mare = a fi mândru, semeț. A trage a mare = a-și da ifose; a căuta să ajungă pe cei sus-puși. La mai mare, urare făcută cuiva cu ocazia unei numiri sau avansări într-un post. Mare și tare = influent, puternic. ◊ (Substantivat) Mai-marele = căpetenie, șef. ♦ Mare ținută = îmbrăcăminte sau uniformă destinată pentru anumite solemnități. ♦ Superior în ceea ce privește calitățile morale. ◊ Expr. Mare la inimă (sau la suflet) = mărinimos, generos. 8. Important, de seamă; hotărâtor. ◊ Zi mare = zi de sărbătoare, zi importantă. Strada mare = nume dat în unele orașe de provincie străzii principale. Vorbe mari = cuvinte bombastice; promisiuni goale. ♦ Deosebit, ales. Mare cinste. – Lat. mas, maris. adjectiv mare
mare a. 1. care trece peste măsura mijlocie: om mare, casă mare; 2. considerabil: avere mare, plăcere mare; 3. remarcabil: caracter mare, fapte mari; mare și tare, a tot puternic, foarte influent; 4. ilustru prin geniul sau eroismul său: marele Shakespeare, Ștefan cel Mare; 5. titlul unor demnitari: mare logofăt, mare cancelar. [Lat. MAS, MAREM, bărbat considerat ca de o mărime tipică]. ║ adv. 1. mândru: a se ținea măre; 2. Mold. foarte: mare cald e, mare bună o fost AL. adjectiv mare
Belt (Marele și Micul) n. strâmtori în insulele daneze, cari unesc Cattegatul cu Marea Baltică. adjectiv belt
2) máre adj. (vgerm. de sus orĭ gep. mâri, măreț, mare). Foarte întins în dimensiunĭ: om mare (maĭ des: om înalt, ĭar mare se zice maĭ des despre etate saŭ valoare); cal, casă, pădure, înălțime, adîncime mare. Înaintat în etate: copiĭ marĭ, frate maĭ mare, om mare. Intens, puternic: vînt, ploaĭe, curent mare. Fig. Ilustru, distins, genial, generos: om mare (pin [!] fapte orĭ suflet). Care e făcut orĭ zis de un om mare, care impune pin valoare: fapte, cuvinte marĭ. Titlu dat suveranilor, demnitarilor și altora: Ștefan cel Mare, mare logofăt, mare cruce. Fată mare, fecĭoară, virgină. Boĭer mare, boĭer însemnat. Mare și tare, omnipotent, care poate face ce vrea. A te face mare, a crește mare, a înaonta în etate. A veni mare, a crește, a se umfla: rîu a venit mare. A te ținea [!] mare, a face pe marele, a te arăta mîndru, a-țĭ da aere. Mare de anĭ, înaintat în etate. Mare cît toate zilele, cît ziŭa de mîne [!] (Fam.), foarte mare. Mare (saŭ lung) cît o zi de post, lung și plicticos. S. m. pl. Ceĭ marĭ, 1. ceĭ înaintațĭ în etate, 2. ceĭ puternicĭ, bogațĭ, influențĭ. Adv. Fam. Mult, foarte: mare bun maĭ era! Cu mare ce, cu greŭ, cu mare greutate. adjectiv mare
Ocna f. 1. sau Ocnele-Mari, orășel în jud. Vâlcea cu bogate saline: 5800 locuitori. Penitenciar și stabilimente balneare; 2. (Târgu-Ocna), orășel în jud. Bacău cu cele mai mari saline din țară: 9500 loc. Stațiune climaterică și balneară. Mare penitenciar pentru cei osândiți pe vieață; 3. (Sibiului) numit de Unguri Vizakna și de Sași Salzburg, localitate la N.-V. de Sibiu, cu băi și mine bogate de sare: 3772 locuitori. adjectiv ocna
mare f. pop. mulțime mare: a cârmuit atâta mare de ani ISP. de mari de veacuri se luptase OD.[Identic cu a mare; v. amar]. ║ adv. cu mare greutate: cu mare ce hălăduesc de deschid ușa CR. adjectiv mare
MÁRE1, mari, adj. I. (Indică dimensiunea) Care depășește dimensiunile obișnuite; care are dimensiuni apreciabile (considerate în mod absolut sau prin comparație). ◊ Degetul (cel) mare = degetul cel mai gros al mâinii, care se opune celorlalte degete. Literă mare = majusculă. ◊ Expr. A face (sau a deschide) ochii mari (cât cepele) = a privi cu uimire, cu curiozitate, cu atenție. ◊ (Adverbial) Făină măcinată mare. ♦ (Despre suprafețe) Întins2, vast. ◊ (Substantivat; în loc. adv.) În mare = a) pe scară amplă; după un plan vast; b) în linii generale, în rezumat. ♦ Înalt. Deal mare. ♦ Lung. Păr mare. ♦ Încăpător, spațios; voluminos. Vas mare. ◊ (Pop.) Casa (cea) mare = camera cea mai frumoasă a unei case țărănești, destinată oaspeților. ♦ Lat.; adânc. Apă mare. II. (Indică cantitatea) 1. Care este în cantitate însemnată; abundent, mult; numeros. ♦ (Despre ape curgătoare, viituri; de obicei în legătură cu verbe ca „a veni”) Cu debit sporit, umflat. 2. (Despre numere sau, p. ext. despre valori care se pot exprima numeric) Care este în cantitate însemnată; ridicat. ♦ (Despre prețuri) Ridicat. ◊ Loc. adj. De mare preț = foarte valoros, prețios, scump. ♦ (Despre colectivități) Numeros. III. (Arată rezultatul dezvoltării ființelor) Care a depășit frageda copilărie; care a intrat în adolescență; care a ajuns la maturitate. ◊ Fată mare = fată la vârsta măritișului; virgină, fecioară. ◊ Expr. Să crești mare! formulă cu care se răspunde unui copil la salut, cu care i se mulțumește pentru un serviciu etc. Cu mic cu mare sau de la mic la mare ori și mici și mari = toți, toate, toată lumea; (în construcții negative) nimeni. ♦ (De obicei la comparativ sau la superlativ relativ) Mai (sau cel mai) în vârstă. IV. (Indică durata; despre unități de timp) De lungă durată, îndelung, lung. ◊ Postul (cel) Mare = postul cel mai lung din cuprinsul anului, care precedă sărbătoarea Paștilor. (Pop.) An mare = an bisect. V. (Indică intensitatea) 1. (Despre surse de lumină și căldură) Puternic, intens. ◊ Ziua mare = partea dimineții (după răsăritul soarelui) când lumina este deplină, intensă. ◊ Expr. (Ziua) în (sau la) amiaza-mare = în toiul zilei, în plină zi, la amiază. 2. (Despre sunete, voce, zgomote) Puternic, ridicat. ◊ Expr. A vorbi (sau a striga) în gura mare = a vorbi cu glas tare, cu ton ridicat. A fi cu gura mare = a fi certăreț, scandalagiu. 3. (Despre fenomene atmosferice) Violent, aspru, năprasnic. Ger mare. 4. (Despre ritmul de mișcare sau de deplasare) Care a depășit viteza obișnuită; crescut (ca viteză), mărit. 5. (Despre stări sufletești, sentimente, senzații etc.) Intens, profund, tare. ◊ Loc. adv. (Reg.) Cu mare ce = cu greu, anevoie. ◊ Expr. (A-i fi cuiva) mai mare mila (sau dragul, rușinea etc.) = (a-i fi cuiva) foarte milă (sau drag, rușine etc.). ♦ (Adverbial; pop.) Din cale-afară, peste măsură. ♦ Grav. Greșeală mare. VI. (Arată calitatea, valoarea) 1. De valoare, de însemnătate deosebită; important, însemnat. ◊ Zi mare = zi de sărbătoare; zi importantă. Strada mare = nume dat în unele orașe de provincie străzii principale. Drum mare sau drumul (cel) mare = drum principal de largă circulație, care leagă localități importante. ◊ Expr. Vorbe mari = a) cuvinte bombastice; promisiuni goale; b) (rar) laude. Mare lucru = a) lucru care impresionează sau deșteaptă mirare; b) lucru care nu reprezintă nimic de seamă, care reprezintă prea puțin, care este nesemnificativ; c) (în construcții negative dă contextului valoare afirmativă și invers) n-aș crede să (nu)... ♦ Hotărâtor. ♦ Uimitor, extraordinar, impresionant. ◊ Expr. Mare minune sau minune mare = a) (cu valoare de exclamație) exprimă uimire, admirație etc.; b) (reg.; cu valoare de superlativ) foarte frumos (sau bun etc.). Mare minune să (nu)... = ar fi de mirare să (nu)..., n-aș crede să (nu)... ♦ Grav, serios. 2. Cu calități excepționale; ilustru, celebru, renumit. ♦ Ieșit din comun; deosebit. 3. Care ocupă un loc de frunte într-o ierarhie; cu vază. ◊ Socru mare = tatăl mirelui; (la pl.) părinții mirelui. Soacră mare sau soacra cea mare = mama mirelui. ◊ Expr. A se ține mare = a fi mândru, semeț, fudul. (Substantivat) A trage (sau a călca) a mare = a-și da importanță; a căuta să ajungă pe cei sus-puși. La mai mare, urare adresată cuiva cu ocazia unei numiri sau a unei avansări într-un post. Mare și tare sau tare și mare = foarte puternic, influent. ♦ (Substantivat) Mai-mare = căpetenie, șef. ♦ Superior în ceea ce privește calitățile morale. ◊ Expr. Mare la inimă (sau la suflet) = mărinimos, generos. ♦ Deosebit, ales2, distins. Mare cinste. ◊ Mare ținută = îmbrăcăminte sau uniformă destinată pentru anumite solemnități. ♦ (Despre ospețe, serbări) Plin de strălucire; bogat, fastuos, pompos. – Lat. mas, maris. adjectiv mare
ciocu’ mic și pasul mare expr. (adol.) taci și pleacă! adjectiv ciocu
a face (cuiva) capul mare expr. (intl.) a izbuti să convingă (pe cineva) de necesitatea unei acțiuni. adjectiv aface
Șinca (Mare) f. târg ardelenesc, în dreptul Făgărașului. adjectiv șinca
îndátă adv. (în și dată). Pe dată, imediat. Îndată ce și (maĭ puțin bine) de îndată ce, imediat ce, cum: îndată ce l-a văzut (saŭ cum l-a văzut), l-a și prins. – Se poate scrie și în dată, ca pe dată. Fam. și pop. în data mare, foarte răpede [!]: a venit în data mare. adjectiv îndată
Vlahia (mare, mică) f. V. Valahia. adjectiv vlahia
Vasile (St.) m. 1. cel Mare, arhiepiscop din Cezarea Capadociei, unul din cei mai iluștri părinți ai Bisericii ortodoxe, fundatorul vieții monahale și aprig luptător în contra arianismului: Omelii (329-379); 2. ziua de 1 Ianuarie, Anul Nou; 3. unul din sfinții trei Ierarhi. adjectiv vasile
loc mare expr. (deț.) absența gardienilor; supraveghere slabă (care permite inițierea unor acțiuni interzise). adjectiv locmare
una mare expr. 1. halbă de bere (în contrast cu țapul). 2. o sută de mililitri de băutură spirtoasă (în contrast cu cinzeaca). 3. ceașcă mare de cafea. 4. (deț.) pâră sau informație importantă furnizată gardienilor. adjectiv unamare
mai-mare m. cap, căpetenie: mai-marele oștilor. adjectiv maimare
Vínerea Máre (sărbătoare) s. propriu f., g.-d. Vínerii Mari adjectiv vinerea
tata-mare s. m. sg. (mar.) comandant de vas. adjectiv tatamare
bagă mare / tare! expr. 1. grăbește-te! 2. (cart.) mărește miza!, dublează potul! adjectiv bagămare
Baia-Mare f. oraș în Maramureș, numit de Unguri Nagy-Bánya, aproape de granița Transilvaniei, cu mine de aur, argint și plumb. adjectiv baiamare
Muntenia f. 1. sau România-Mare (numită în vechime Țara-Românească, de străini Valahia și de Românii ardeleni Țara), partea României cu munți mai înalți și cu ramificațiuni mai numeroase, coprinsă între Olt, Milcov, Dunăre și Carpați. Muntenia coprinde 17 districte (cu cele 5, din Oltenia) și a avut succesiv de capitală orașele Câmpulung, Curtea-de-Argeș, Târgoviște și București. Ea a fost întemeiată în sec. XIII (1250) de Litovoiu, zis și Litean-Vodă (după tradițiune de Radu Negru, zis și Negru-Vodă), care avu de urmași printre cei mai iluștri pe Mircea cel Bătrân, Mihaiu-Viteazul, Mateiu Basarab. La 1359 Muntenia fu unită cu Moldova într’un singur Stat numit România. Seria cronologică a Domnilor Munteni (cifrele indicând anul urcării pe tron): Seneslav, 1247; Litovoiu, 1250; Tăhomir, 1290; Basarab, 1330; Al. Basarab, 1340;. Vladislav Basarab, 1364; Radu I, 1374; Dan I, 1384; Mircea, 1386; Mihail, 1418; Dan II, 1420; Radu III, 1425; Vlad II. 1430; Dan III, 1439; Vladislav III, 1452; Vlad Țepes, 1456; Radu IV, 1462; Laiot, 1471; Vlad Călugărul, 1483; Radu V, 1496; Mihnea, 1507; Vlad VII, 1511; Neagoe, 1512; Radu Călugărul, 1521; Radu dela Afumati, 1522; Vlăduță, 1524; Moise, 1529; Vlad IX, 1530; Vintilă, 1532; Radu Paisie, 1534; Petru din Argeș, 1535; Mircea II, 1546; Pătrașcu, 1554; Petru Șchiopul, 1560; Alexandru II, 1567; Mihnea II, 1577; Petru Cercel, 1583; Ștef. Bogdan, 1591; Alexandru III, 1592; Mihaiu Viteazul, 1593; Sineon Movilă, 1601; Radu Șerban, 1602; Radu Mihnea, 1611; Al. Iliaș, 1616; Gavril Movilă, 1618; Al. Coconul, 1623; Leon Tomșa, 1629; Matei Basarab, 1633; Const, Șerban, 1654; Mihnea III, 1658; Gh. Ghica, 1659; Gr. Ghica, 1660; Radu Leon, 1664; Anton din Pitești, 1669; Gh. Duca, 1674; Șerb. Cantacuzino; 1679; C. Brâncoveanu, 1688; Ștef. Cantacuzino, 1714; Nic. Mavrocordat, 1716; Mib. Racoviță, 1730; C. Mavrocordat, 1731; Gr. Ghica, 1733; Matei Ghica, 1752; Const. Racoviță, 1753; Scarlat Ghica, 1758: Ștef. Racovită, 1764; Al. Ghica, 1766; Gr. Al. Ghica, 1768; Al. Ipsilante, 1774; Nic. Caragea, 1782; Mih. Șuțu, 1783; Nic. Mavrogheni, 1786; Al. Moruzi. 1793; C- Hangerli, 1797; C. Ipsilante. 1802; I. Caragea, 1812; Al. Șutu, 1818; Gr. Ghica, 1822; Al. Ghica, 1834; Gh. Bibescu, 1842; Barbu Știrbei, 1849; Căimăcămia, 1856-1859. [Muntenia, nume dat de Moldoveni fostului principat al Țârii românești, după lat. TRANSALPINA («Țara de peste munți», cum numiau Ungurii țara românească în limba lor oficială), tradus cu Țara Muntenească sau Muntenia]. Muntenia a fost ocupată de Nemți îm cursul răsboiului austro-român (Noemvrie 1916-Octomvrie 1918). adjectiv muntenia
Novgorod n. numele a 2 orașe rușești: Novgorod cel Mare (Velikii): 28.000 loc. și Novgorod cel mic (Nijni): 15.000 loc. Monumente interesante. Bâlciu anual (blănuri, piei, ceaiu), vizitat de vr’o 300.000 de oameni veniți din toate părțile Rusiei. adjectiv novgorod
Teodoric (cel Mare) m. rege al Ostrogoților (474), născut în Panonia, învinse și ucise pe Odoacru, regele Herulilor și se proclamă rege al Italiei: el reconstitui administrațiunea romană și promovă civilizațiunea în Italia (493-526). ║ TEODORIC I, regele Vizigoților, se uni cu Aețiu în contra lui Atila (419-451). adjectiv teodoric
Satu-Mare n. județ în Ardeal: 368.000 loc. cu cap. Satu-Mare, pe Sameș: 35.000 loc. Reședința episcopului român unit. adjectiv satumare
Jóia Máre (sărbătoare) s. propriu f., g.-d. Jóii Mari adjectiv joiamare
baltă mare expr. (intl.) loc de unde se pot fura multe lucruri de valoare mare. adjectiv baltămare
a băga mare expr. 1. a accelera. 2. (cart.) a mări miza. adjectiv abăgamare
Presa mare s. pr. (intl.) Inspectoratul de Poliție al Capitalei. adjectiv presamare
mălai-mare expr. bărbat lipsit de dinamism și personalitate; bleg. adjectiv mălaimare
a veni mare expr. a impresiona. adjectiv avenimare
Cárul-Máre (constelație) s. propriu n. adjectiv carulmare
mare sculă (de/pe basculă) expr. (peior. – d. oameni) grozav, teribil, formidabil. adjectiv maresculă
mare-cruce f. 1. rangul cel mai înalt al unei decorațiuni; 2. cel învestit cu această demnitate. adjectiv marecruce
*mare-cruce f. V. cruce. adjectiv marecruce
Urbea-Mare f. alt nume dat orașului Oradea-Mare. adjectiv urbeamare
Teodosiu I (cel Mare) m. împărat roman, opri invaziunea barbarilor, ocroti creștinismul și la moarte împărți imperiul între cei doi fii ai săi, Honoriu și Arcadiu (379-395); TEODOSIU II, împărat din Orient, fiul lui Arcadiu, autorul Codicelui Teodosian (408-450); TEODOSIU III, împărat din Orient, abdică în favoarea lui Leon Izauricul (716-777). adjectiv teodosiui
*coánă-máre s. f., art. coána-máre, g.-d. art. coánei-mári adjectiv coanămare
!mámă-máre s. f., art. máma-máre, g.-d. art. mámei-mári; pl. máme-mári adjectiv mamă-mare
*Márele Alb s. propriu m. adjectiv marelealb
tátă-máre (pop.) s. m., art. táta-máre, g.-d. art. lui táta-máre adjectiv tată-mare
!Úrsa-Máre (constelație) s. propriu f., g.-d. Úrsei-Mári adjectiv ursa-mare
mare brânză / rahat expr. (iron.) fleac, lucru lipsit de importanță. adjectiv marebrânză
mare figură expr. persoană imprevizibilă, care surprinde prin acțiunile sau felul său de-a fi. adjectiv marefigură
treabă mare expr. (eufem.) actul de a defeca și rezultatul acestuia. adjectiv treabămare
Grecia-Mare f. nume dat în antichitate Italiei meridionale, colonizată de Greci. adjectiv greciamare
Oradia-Mare f. numită de Unguri Nagy-Várod și de Sași Gross-Wardein, oraș mare și frumos așezat pe Crișul-Repede: 70.000 loc. Academie juridică și Seminar catolic. adjectiv oradiamare
Careii mari pl. numit de Unguri Nagy-Károly, oraș în mijlocul Pustei, în apropierea Crasnei, cap. județului Sălaj: 160.000 loc. adjectiv careiimari
Tătaru-Mare m. pisc al Carpaților în jud. Prahova. adjectiv tătarumare
iárbă-máre (plantă) s. f. art., g.-d. art. iérbii-mári adjectiv iarbă-mare
mai-márele (fam.) s. m. art., pl. mai-márii adjectiv mai-marele
mălái-máre (om bleg, mâncăcios) s. m., g.-d. lui mălái-máre; pl. mălái-máre adjectiv mălai-mare
!múscă-máre (insectă) s. f., g.-d. art. múștei-mári; pl. múște-mári adjectiv muscă-mare
!nálbă-máre (plantă) s. f., g.-d. art. nálbei-mári; pl. nálbe-mári adjectiv nalbă-mare
sócru-máre (so-cru-) s. m., art. sócrul-máre; pl. sócri-mári, art. sócrii-mári adjectiv socru-mare
a se lăsa mare expr. (er.) a ejacula. adjectiv aselăsamare
România Mare f. alt nume dat Munteniei și în special părții sale din dreapta Oltului (numire modernă și necunoscută documentelor). adjectiv româniamare
Valahia-Mare f. numele Tesaliei în sec. XIII. adjectiv valahiamare
România Mare f. nume recent dat (după răsboiul cel mare de liberare) Statului român, care a întrunit ramurile împrăștiate ale neamului. Teritoriul ei, coprins între Nistru, Tisa, Dunărea și Marea Neagră, are astăzi o suprafață de aproape 300.000 km. p., cam de mărimea Italiei sau a Angliei. România Mare, locuită de aproape 18 mil. suflete, ocupă în această privință al optulea rang între statele Europei. Dintre acești locuitori, 14 mil. sunt Români, restul e format de Nemți (Șvabi, Sași), Slavi (Sârbi, Ruteni, Poloni, Ruși), Armeni, Greci, Țigani și Evrei, în afară de Unguri (Ceangăi, Săcui), Turci și Tătari. Sub raportul administrativ, România Mare se împarte în 7 mari regiuni teritoriale coprinzând 71 județe împărțite în 322 plăși formate fiecare dintr’un număr de comune. Pentru descentralizare, fiecare regiune este administrată de câte un director ministerial local cu reședința la București, Cernăuți, Chișinău, Cluj, Craiova, Iași, Timișoara. În fruntea județelor stă câte un prefect, plășile sunt conduse de câte un pretor, iar comunele au câte un primar. adjectiv româniamare
!doámnă-máre (plantă) s. f., g.-d. art. doámnei-mári; pl. doámne-mári adjectiv doamnă-mare
máre-spătár s. m., art. márele-spătár; pl. mari-spătári, art. márii-spătári adjectiv mare-spătar
máre-vórnic s. m., art. márele-vórnic; pl. mari-vórnici, art. márii-vórnici adjectiv mare-vornic
soácră-máre (soa-cră-) s. f., art. soácra-mare, g.-d. art. soácrei-mári; pl. soácre-mári adjectiv soacră-mare
Sấmbăta Máre s. propriu f., g.-d. Sấmbetei Mari adjectiv sâmbătamare
a fi pe cai mari expr. 1. a avea o poziție socială bună; a avea o funcție importantă. 2. a fi sigur pe sine. adjectiv afipecaimari
Sălăușul Mare n. localitate în jud. Târnava-Mare cu 6000 loc. adjectiv sălăușulmare
Cấinele-Máre (constelație) s. propriu m. adjectiv câinele-mare
máre-logofắt s. m., art. márele-logofắt; pl. mari-logoféți, art. márii-logoféți adjectiv mare-logofăt
a fi mare otravă expr. (intl.) a fi rutinat, a avea o experiență bogată; a nu putea fi înșelat. adjectiv afimareotravă
Ștefan-cel-Mare m. sat în jud. Romanați cu 2000 loc. adjectiv ștefancelmare
pus la marele fix / la patru ace expr. îmbrăcat elegant. adjectiv puslamarelefix
a face pizda mare (la ceva) expr. (adol., obs.) a pierde timpul (cu ceva). adjectiv afacepizdamare
a face treabă mare expr. (eufem.) a defeca, a face caca. adjectiv afacetreabămare
a fi în Postul Mare expr. 1. (intl.) a executa o condamnare mare sau cea mai mare dintre condamnările primite până atunci. 2. (deț.) a nu primi rația de mâncare. adjectiv afiînpostulmare
Becikerecul-Mare n. (sau Nagy-Béczkerek), capitala comitatului Torontal, pe râul Bega, aproape de vărsarea-i în Tisa: 25.000 locuitori. adjectiv becikereculmare
a trăi împărătește / în puf / pe picior mare expr. a trăi în lux. adjectiv atrăiîmpărătește
a juca cartea cea mare expr. a profita de o șansă care poate modifica radical viața cuiva. adjectiv ajucacarteaceamare
a se pune la marele fix / la patru ace / la țol festiv expr. a se îmbrăca elegant. adjectiv asepunelamarelefix
a compune melodii mari expr. (intl.) a denunța pe toată lumea. adjectiv acompunemelodiimari
a se da mare sculă de basculă expr. v. a se da mare. adjectiv asedamaresculădebasculă
máre (mắri), s. f. – Întindere mare de apă sărată. – Mr. amare, megl. mari, istr. mǫre. Lat. mare (Pușcariu 1026; Candrea-Dens., 1047; REW 5349), cf. it. mare, fr. mer, prov., cat., sp., port. mar. Pentru expresia a făgădui marea cu sarea, cf. Pușcariu, Études linguistique roum., Cluj 1937 și, împotrivă Spitzer, BL, V, 190 și VI, 238. substantiv feminin mare
focă f. animal amfibiu în mările Nordului, numit și vițel de mare (= fr. phoque). substantiv feminin focă
Albă (Marea) f. vast golf al Oceanului Glacial arctic, pe coasta Rusiei europene. substantiv feminin albă
Aral (Marea de) n. lac mare în Azia apuseană (Turkestan rusesc), lung de 500 km. substantiv feminin aral
Azov (Marea de) n. 1. golf la N. Mării Negre; 2. oraș rusesc în fundul acestui golf: 25.000 loc. substantiv feminin azov
1) máre f., pl. mărĭ (lat. máre, it. mare, fr. mer, pv. cat. sp. pg. mar). Ocean, imensă întindere de apă care acopere [!] cea maĭ mare parte a globuluĭ pămîntesc: corabie de mare. Parte maĭ mică din această întindere: marea Neagră. Suprafața imensă, imensitate: o mare de nisip, de oamenĭ. Ĭarbă de mare. V. ĭarbă. A cerca marea cu degetu, a te apuca cu forțe prea micĭ să facĭ un lucru prea mare. A promite marea și sarea, lucrurĭ imposibile, pe dracu și pe tată-su. Pe mare (Mold. nord pe marea), pe calea marină. – Marea acopere aproape treĭ sferturĭ din suprafața globuluĭ terestru și ocupă mult maĭ mult loc în emisferu [!] austral de cît [!] în cel boreal. Adîncimea apelor măriĭ e variabilă, oscilînd în mediŭ între 3000 și 4500 de metri. Dar pin [!] unele locurĭ există depresiunĭ chear pînă la 8613 metri (la Tuscarora) și 9400 (la insulele Tonga). Apa măriĭ, pe lîngă urmele multor minerale, conține în disoluțiune multă clorură de sodiŭ (sare), care se extrage din saline marine. Dintre mișcările obișnuite ale măriĭ, unele-s întîmplătoare (ca valurile, care ajung pînă la o înălțime de 18 metri, dar al căror efect nu se maĭ simte la 20 de metri supt [!] suprafața apeĭ), altele-s regulare, ca fluxu, refluxu și curentele. substantiv feminin mare
mare f. 1. întindere imensă de apă sărată ce acopere cea mai mare parte a suprafeței pământului; 2. porțiune din această massă de apă: Marea Neagră; 3. fig. cantitate întinsă pe o suprafață mare: mare de grâu, mare de sânge. [Lat. MARE]. substantiv feminin mare
Nord (Capul) n. promontoriu la N. Norvegiei. ║ (Canalul): strâmtoare între Irlanda si Scoția. ║ (Marea de), partea Oceanului Atlantic coprinsă între Norvegia, Danemarca, Germania, Olanda, Belgia, Franța si Anglia. substantiv feminin nord
!porc-de-máre (pește) s. m., pl. porci-de-máre substantiv feminin porc
MÁRE2, mări, s. f. Nume generic dat vastelor întinderi de apă stătătoare, adânci și sărate, de pe suprafața Pământului, care de obicei sunt unite cu oceanul printr-o strâmtoare; parte a oceanului de lângă țărm; p. ext. ocean. ◊ Expr. Marea cu sarea = mult, totul; imposibilul. A vântura mări și țări = a călători mult. A încerca marea cu degetul = a face o încercare, chiar dacă șansele de reușită sunt minime. Peste (nouă) mări și (nouă) țări = foarte departe. ♦ Fig. Suprafață vastă; întindere mare; imensitate. ♦ Fig. Mulțime (nesfârșită), cantitate foarte mare. – Lat. mare, -is. substantiv feminin mare
Ionic a. Marea Ionică, partea Mediteranei între Italia de S. și Grecia: Insulele Ionice, grup de insule în Marea Ionică: ordin ionic, unul din cele cinci ordine de arhitectură greacă caracterizat printr’un capitel ornat de două spirale laterale. substantiv feminin ionic
!péște-de-máre (specie de pești) s. m., pl. pești-de-máre substantiv feminin pește
la mare expr. (deț.) la infirmerie. substantiv feminin lamare
*otárie f. (fr. otarie, cuv. format la 1810 de Péron d. vgr. otárion, urechĭușă. V. otită). Zool. Un fel de focă cu urechĭ aparente și care trăĭește în oceanu Pacific. (Se numește și leŭ de mare). substantiv feminin otarie
Baffin (Marea de) n. vast golf în America septentrională; descoperit în 1616 de navigatorul englez Baffin. substantiv feminin baffin
Bering m. navigator danez în serviciul Rusiei, descoperi marea și strâmtoarea ce-i poartă numele (1725-1728). ║ 1. (Strâmtoarea de), braț de mare între Azia și America de N.; 2. (Marea de), partea septentrională a Oceanului Pacific, între Azia și America. substantiv feminin bering
róșcovă f., pl. e (vsl. rožĭkov de păstare, d. rog, corn, bg. rožkov, roșcovă, roșcov; rus. rožkóvyĭ, de roșcovă, d. rozók, cornuleț, roșcovă, rog, corn. V. inorog, răgace, rohatcă). Fructu roșcovuluĭ (o păstare mare, groasă și dulce, bună de mîncat). – În nord coarne de mare. V. carat. substantiv feminin roșcovă
Baltica (Marea) f. vast golf al Europei între Suedia, Rusia, Germania și Danemarca. substantiv feminin baltica
Caspică (Marea) f. lac imens situat între Europa și Azia. Pescărie abundantă. substantiv feminin caspică
Marmara (Marea de) f. porțiunea Mediteranei între strâmtoarea Dardanelelor și Bosforul. substantiv feminin marmara
Irlanda f. 1. una din Insulele Britanice spre apus de Anglia, de care o separă Marea Irlandei: 5 mil. loc. Cap. Dublin; 2. (Marea), partea Oceanului Atlantic între Anglia, Irlanda și Scoția; 3. (Noua) insulă în Melanezia (Irlandez). V. Sinfeiner. substantiv feminin irlanda
roșcovă f. 1. fructul roșcovului, lung, lătăreț și dulce, numit și coarnă de mare; 2. boală de cai ce face osișoare la nări. [Rus. ROJKOVĬ (din ROJEKŬ, cornișor)]. substantiv feminin roșcovă
a promite (cuiva) luna de pe cer / marea cu sarea expr. a promite (cuiva) ceva irealizabil sau intangibil, a promite (cuiva) tot ce își dorește. substantiv feminin apromite
ac-de-mare m. pește în forma unui ac lung și subțire (Syngnathus acus). substantiv feminin acdemare
Asfaltit (Lacul) n. sau Marea Moartă, lac în Palestina în care se aruncă Iordanul (și de unde se scotea asfalt). substantiv feminin asfaltit
Britania f. 1. (Marea), regat coprinzând: Anglia, Wales, Scoția și Irlanda, împărțită în 117 comitate cu 47 mil. loc.; cap. Londra. Colonii cu 275 mil. loc.; 2. (Noua), numele posesiunilor engleze în America de N. (Britanic). substantiv feminin britania
ac-de-máre (pește) s. n., pl. áce-de-máre substantiv feminin acdemare
Adriatica (Marea) f. golf mare al Mediteranei între Italia, Istria și Dalmația. substantiv feminin adriatica
Marea-Albă f. V. Albă. substantiv feminin mareaalbă
Tyrhenian a. ce ține de Etruria (Toscana): Marea Tyrheniană, partea Mediteranei coprinsă între Italia, Corsica, Sardinia și Sicilia. substantiv feminin tyrhenian
áță-de-máre (plantă, pește) s. f., g.-d. art. áței-de-máre substantiv feminin ațădemare
bou-de-máre (pește) s. m., art. bóul-de-máre; pl. boi-de-máre, art. bóii-de-máre substantiv feminin boudemare
cal-de-máre (pește) s. m., pl. cai-de-máre, art. cáii-de-máre substantiv feminin caldemare
!pisícă-de-máre (pește) s. f., g.-d. art. pisícii-de-máre; pl. pisíci-de-máre substantiv feminin pisică-de
spuma mării! expr. (intl.) nu spui nimic! substantiv feminin spumamării
Ghenesaret n. lac în Palestina numit și Marea Tiberiadei. substantiv feminin ghenesaret
Marea-Roșie f. sau Golful Arabic, între Arabia și Egipt, comunică cu Marea Mediterană prin canalul de Suez. substantiv feminin marearoșie
Mediterana f. Mare situată între Europa, Azia și Africa; ea comunică cu Oceanul Atlantic prin strâmtoarea de Gibraltar, cu Marea Neagră prin Dardanele și Bosfor, cu Marea Roșie și Oceanul Indian prin canalul de Suez. Mediterana prezintă mai multe golfuri, ce poartă asemenea numele de mare, Marea Tireniană, Adriatica, Marmara, Marea Neagră și Marea de Azov. substantiv feminin mediterana
vraja mării expr. (adol.) v. vrajă. substantiv feminin vrajamării
LIMBĂ-DE-MARE, limbi-de-mare, s.f. Pește plat din fam. soleidae, cu corp alungit, bot rotunjit în formă de cioc, ochii asezați pe partea dreaptă, de aprox. 60 cm lungime, prezent pe toate țărmurile Europei occidentale, în mările nordice și în Marea Mediterană, foarte apreciat ca pește de consum (Solea solea); varietatea din Marea Neagră (Solea nasuta) este mult mai mică. substantiv feminin limbădemare
VULPE DE MARE s.f. (Iht.) În general, pește cartilaginos din ordinul rechinilor batoizi (plați), fam. rajidae (batoizi propriu-ziși), cu corp romboidal și înotătoare dezvoltate ca niște aripi imense, prezent în lungul tuturor țărmurilor europene. Există nenumărate specii, precum cea din Marea Nordului (Raja batis) de 1 m lungime și 30 kg greutate, unele fiind uriașe, precum vatosul (Raja clavata) ce poate ajunge la 3-4 m lungime și 2-3 m lățime și o greutate de 200 kg. De la anumite specii de rajidae se consumă înotătoarele pectorale (comercializate ca aripi de vulpe), considerate delicatese, fiind asemănătoare la gust cu carnea de crab. substantiv feminin vulpedemare
Marea-Neagră f. numită în vechime Pontus Euxinus, mare între Rusia, România, Bulgaria și Turcia (numită astfel din cauza deselor ei furtuni). substantiv feminin mareaneagră
aríci-de-máre (animal marin) s. m., pl. aríci-de-máre, art. arícii-de-máre substantiv feminin aricidemare
călúț-de-máre (pește) s. m., pl. călúți-de-máre substantiv feminin căluțdemare
!cățél-de-máre (pește) s. m., pl. cățéi-de-máre substantiv feminin cățeldemare
cấine-de-máre (rechin) s. m., pl. cấini-de-máre substantiv feminin câinedemare
leu-de-máre (mamifer) s. m., pl. lei-de-máre substantiv feminin leu-de-mare
!lup-de-máre (focă) s. m., pl. lupi-de-máre substantiv feminin lup-de-mare
!urs-de-máre (pește) s. m., pl. urși-de-máre substantiv feminin urs-de-mare
FRUCTE DE MARE s.n. pl. În gastronomie, ansamblu de animale marine mici – scoici, stridii, crevete, langustine, crabi – servite pe gheață, sub formă de cocteil sau folosite ca ingrediente în preparate specifice. substantiv feminin fructedemare
!buréte-de-máre (animal) s. m., pl. buréți-de-máre substantiv feminin buretedemare
corb-de-máre (pasăre) s. m., pl. corbi-de-máre substantiv feminin corb-de-mare
crin-de-máre (animal) s. m., pl. crini-de-máre substantiv feminin crin-de-mare
!drac-de-máre (pește) s. m., pl. draci-de-máre substantiv feminin drac-de-mare
!stea-de-máre (animal) s. f., g.-d. art. stélei-de-máre; pl. stéle-de-máre substantiv feminin stea-de-mare
anemónă-de-máre (animal) s. f., g.-d. art. anemónei-de-máre; pl. anemóne-de-máre substantiv feminin anemonădemare
cuțít-de-máre (animal) s. m. substantiv feminin cuțit-de-mare
găínă-de-máre (bibilică) s. f., g.-d. art. găínii-de-máre; pl. găíni-de-máre substantiv feminin găină-de-mare
iárbă-de-máre (plantă) s. f., g.-d. art. iérbii-de-máre substantiv feminin iarbă-de-mare
!límbă-de-máre (pește) s. f., g.-d. art. límbii-de-máre; pl. límbi-de-máre substantiv feminin limbă-de-mare
spúmă-de-máre (piatră ponce) s. f., g.-d. art. spúmei-de-máre substantiv feminin spumă-de-mare
!vúlpe-de-máre (pește) s. f., g.-d. art. vúlpii-de-máre; pl. vulpi-de-máre substantiv feminin vulpe-de-mare
stațiune la mare expr. (deț.) infirmerie. substantiv feminin stațiunelamare
iépure-de-máre (gasteropod) s. m., art. iépurele-de-máre; pl. iépuri-de-máre substantiv feminin iepure-de-mare
!știúcă-de-máre (pește) s. f., g.-d. art. știúcii-de-máre; pl. știuci-de-máre substantiv feminin știucă-de-mare
!urzícă-de-máre (actinie) s. f., g.-d. art. urzícii-de-máre; pl. urzíci-de-máre substantiv feminin urzică-de-mare
dedițél-de-máre (actinie) s. m., pl. dedițéi-de-máre, art. dedițéii-de-máre substantiv feminin dedițel-de-mare
!scórpie-de-máre (pește) (-pi-e-) s. f., g.-d. art. scórpiei-de-máre; pl. scórpii-de-máre substantiv feminin scorpie-de-mare
!șoárece-de-máre (pește) s. m., pl. șoáreci-de-máre substantiv feminin șoarece-de-mare
castravéte-de-máre (animal) s. m., pl. castravéți-de-máre substantiv feminin castravetedemare
!rândunícă-de-máre (pește) s. f., g.-d. art. rândunícii-de-máre; pl. rânduníci-de-máre substantiv feminin rândunică-de-mare
!trandafír-de-máre (actinie) s. m., pl. trandafíri-de-máre substantiv feminin trandafir-de-mare
mulți ca nisipul mării / câtă frunză și iarbă expr. foarte mulți, în număr foarte mare. substantiv feminin mulțicanisipulmării
a încerca marea cu degetul expr. a tatona o situație, a încerca ceva fără prea mari speranțe de reușită. substantiv feminin aîncercamareacudegetul
peste nouă mări și nouă țări expr. la mare depărtare, foarte departe. substantiv feminin pestenouămărișinouățări
mắre și (azĭ în est) mắri, interj. de mirare, ca și măĭ și bre saŭ ca vezĭ, uĭte-te (Pop.): Măre, oare cine a fost? Da ce-ĭ asta, măre? Ĭa´uzĭ, măre! (ngr. moré, bre și vre, voc. d. morós [vgr. morós], nebun adică „măĭ nebune, nu fi nebun, ce nebunie e asta?”, de unde și alb. moré, mre, turc. bg. sîrb. rut. [d. rom.] bre, bg. sîrb. móre. V. mă 2). verb tranzitiv măre
mắri, V. măre. verb tranzitiv mări
mắre/mắri1 (pop.) interj. verb tranzitiv măre
mắri1 v. mắre verb tranzitiv mări
mărí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărésc, imperf. 3 sg. măreá; conj. prez. 3 să măreáscă verb tranzitiv mări
măre! (mări!) int. Mold. de chemare sau de provocare: măre, ia ascultă! [Cf. sinonimul albanez MORÈ]. verb tranzitiv măre
mărì v. 1. a (se) face mare; 2. fig. a glorifica: monumente în care să se mărească D-zeul răsboaielor NEGR. verb tranzitiv mărì
MĂRI2 interj. v. măre. verb tranzitiv mări
MẮRE interj. (Pop.) 1. Cuvânt care exprimă: mirare; curiozitate; nedumerire; surprindere, uimire; admirație etc. 2. Termen de adresare; mă, bre. ♦ Cuvânt prin care se subliniază o relatare, o afirmație. [Var.: mắri interj.] – Cf. alb. more, ngr. moré „prost, nebun”. verb tranzitiv măre
MĂRÍ1, măresc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A crește sau a face să crească în dimensiuni, în număr, în cantitate etc.; a spori sau a face să sporească, a (se) înmulți. ♦ Refl. A crește în vârstă, a se face mai mare. 2. Tranz. A crește, a ridica (valoarea, prețul). 3. Tranz. și refl. A (se) intensifica, a (se) dezvolta. 4. Tranz. și refl. A (se) prelungi în timp. 5. Tranz. A da cinstea, considerația cuvenită; a stima, a prețui, a slăvi, a preamări pe cineva sau ceva. 6. Refl. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se făli, a se mândri. – Din mare1. verb tranzitiv mări
mărésc v. tr. (d. mare). Fac mare, sporesc, augmentez: a mări armata, averea, mirarea. Fig. Preamăresc, glorific, laud: a mări faptele cuĭva. V. refl. Cresc, sporesc, mă fac maĭ mare: veniturile s´aŭ mărit. Fig. Mă glorific. V. majorez. verb tranzitiv măresc
| mări | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a) mări | mărire | mărit | mărind | singular | plural | ||
| mărind | măriți | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | măresc | (să) măresc | măream | mării | mărisem | |
| a II-a (tu) | mărești | (să) mărești | măreai | măriși | măriseși | ||
| a III-a (el, ea) | mărește | (să) măreai | mărea | mări | mărise | ||
| plural | I (noi) | mărim | (să) mărim | măream | mărirăm | măriserăm | |
| a II-a (voi) | măriți | (să) măriți | măreați | mărirăți | măriserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | măresc | (să) mărească | măreau | măriră | măriseră | ||