reduceri si promotii 2018
Definitie mănușă - ce inseamna mănușă - Dex Online

mănușă definitie

mănúșă (mănúși), s. f.1. Îmbrăcăminte pentru mîini. – 2. Toartă, mîner. – 3. Coadă de unealtă. – 4. Clanță, ivăr. – 5. Snop, mănunchi de cînepă. – 6. Fiare (pentru deținuți). – Var. mînușe. De la mînă, cu suf. dim. -uș; sing. s-a reconstituit după pl. mănuși.Der. mănușar, s. m. (fabricant, negustor de mănuși); mănușat (var. înmănușat), adj. (cu mănuși); mănușerie, s. f. (fabrică, magazin de mănuși); înmănușa, vb. (a pune, a purta mănuși). substantiv feminin mănușă

mănușă, mănuși s. f. (intl.) cătușă. substantiv feminin mănușă

mînúșă, V. mănușă. substantiv feminin mînușă

MÂNÚȘĂ s. f. v. mănușă. substantiv feminin mânușă

mănúșă f., pl. ĭ (dim. d. mînă, saŭ d. lat. manucia, pl. d. manucium, mănușă, d. manus, mînă). Îmbrăcăminte a mîniĭ și a fie-căruĭ deget în parte și care se întinde pînă la încheĭetura pumnuluĭ saŭ puțin maĭ mult saŭ (cum poartă damele la bal) pînă dincolo de cot. Cătușĭ de mînă. Fascicul, mănuchĭ [!], chită, legătură (de in, de cînepă). A arunca cuĭva mănușa (după obiceĭu cavalerilor din evu mediŭ), a-l sfida, a-l provoca la duel. A rîdica mînușa, a răspunde la o sfidare, a primi o provocare. – Și mî- (nord), ĭar în Munt. est mî- și mu-. substantiv feminin mănușă

mănúșă s. f., art. mănúșa, g.-d. art. mănúșii; pl. mănúși substantiv feminin mănușă

mânușă f. 1. obiect ce acopere mâna: mânuși de mătase; 2. mâner, toartă: mânușa urciorului; 3. unitate de măsură a cânepei cu un diametru de 10 – 12 cm, [Derivat din mână; Lit. mână mică]. substantiv feminin mânușă

MĂNÚȘĂ, mănuși, s. f. 1. Obiect de îmbrăcăminte confecționat din lână, tricot, piele, cauciuc etc., care acoperă mâinile, protejându-le. ◊ Expr. A umbla (sau a se purta) cu mănuși (cu cineva) = a avea o purtare plină de menajamente, de politețe, de îngăduință (față de cineva). A arunca (cuiva) mănușa = a provoca (pe cineva) la duel; p. gener. a provoca (pe cineva). A ridica mănușa = a primi provocarea (cuiva) la duel; p. gener. a primi provocarea (cuiva). 2. (Pop.) Mănunchi (1). 3. (Reg.; și ca termen tehnic în arheologie) Toartă (la oale, vase, căni). ♦ P. gener. Parte a unui obiect care servește pentru a prinde, a apuca, a strânge. [Var.: mânúșă s. f.] – Mână + suf. -ușă. substantiv feminin mănușă

mănúșă f., pl. ĭ (dim. d. mînă, saŭ d. lat. manucia, pl. d. manucium, mănușă, d. manus, mînă). Îmbrăcăminte a mîniĭ și a fie-căruĭ deget în parte și care se întinde pînă la încheĭetura pumnuluĭ saŭ puțin maĭ mult saŭ (cum poartă damele la bal) pînă dincolo de cot. Cătușĭ de mînă. Fascicul, mănuchĭ [!], chită, legătură (de in, de cînepă). A arunca cuĭva mănușa (după obiceĭu cavalerilor din evu mediŭ), a-l sfida, a-l provoca la duel. A rîdica mînușa, a răspunde la o sfidare, a primi o provocare. – Și mî- (nord), ĭar în Munt. est mî- și mu-. substantiv feminin mănușă

mânușă f. 1. obiect ce acopere mâna: mânuși de mătase; 2. mâner, toartă: mânușa urciorului; 3. unitate de măsură a cânepei cu un diametru de 10 – 12 cm, [Derivat din mână; Lit. mână mică]. substantiv feminin mânușă

MĂNÚȘĂ, mănuși, s. f. 1. Obiect de îmbrăcăminte confecționat din lână, tricot, piele, cauciuc etc., care acoperă mâinile, protejându-le. ◊ Expr. A umbla (sau a se purta) cu mănuși (cu cineva) = a avea o purtare plină de menajamente, de politețe, de îngăduință (față de cineva). A arunca (cuiva) mănușa = a provoca (pe cineva) la duel; p. gener. a provoca (pe cineva). A ridica mănușa = a primi provocarea (cuiva) la duel; p. gener. a primi provocarea (cuiva). 2. (Pop.) Mănunchi (1). 3. (Reg.; și ca termen tehnic în arheologie) Toartă (la oale, vase, căni). ♦ P. gener. Parte a unui obiect care servește pentru a prinde, a apuca, a strânge. [Var.: mânúșă s. f.] – Mână + suf. -ușă. substantiv feminin mănușă

a-i merge cuiva (ceva) ca o mănușă expr. a i se potrivi (ceva) cuiva foarte bine. substantiv feminin aimergecuiva

a ridica mănușa expr. a primi provocarea (cuiva) la duel sau la o dispută. substantiv feminin aridicamănușa

a se purta cu mănuși (cu cineva) expr. a se purta cu menajamente (cu cineva); a se purta delicat (față de cineva). substantiv feminin asepurtacumănuși

a se potrivi ca mănușa expr. a se potrivi perfect. substantiv feminin asepotrivicamănușa

a se purta fără mănuși față de cineva expr. a avea un comportament grosolan / nepoliticos / intransigent (față de cineva). substantiv feminin asepurtafărămănușifațădecineva

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului mănușă

mănușă   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular mănușă mănușa
plural mănuși mănușile
genitiv-dativ singular mănuși mănușii
plural mănuși mănușilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z