mănăstirésc/mânăstirésc adj. m., f. mănăstireáscă/ mânăstireáscă; pl. m. și f. mănăstiréști/mânăstiréști adjectiv mănăstiresc
mănăstiresc a. ce ține de o mănăstire: bunuri mănăstirești. adjectiv mănăstiresc
MĂNĂSTIRÉSC, -EÁSCĂ, mănăstirești, adj. Care aparține mănăstirii, privitor la mănăstire, de la mănăstire; p. ext. bisericesc, monastic. ♦ Cum se face sau cum există la mănăstire. [Var.: mânăstirésc, -eáscă, (înv.) monastirésc, -eáscă adj.] – Mănăstire + suf. -esc. adjectiv mănăstiresc
mînăstirésc, -eáscă adj. De mînăstire, al mînăstiriĭ, monastic: vĭața mînăstirească. adjectiv mînăstiresc
mănăstirésc/mânăstirésc adj. m., f. mănăstireáscă/ mânăstireáscă; pl. m. și f. mănăstiréști/mânăstiréști adjectiv mănăstiresc
mânăstirésc v. mănăstirésc adjectiv mânăstiresc
MÂNĂSTIRÉSC, -EÁSCĂ adj. v. mănăstiresc. adjectiv mânăstiresc
mănăstiresc | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | mănăstiresc | mănăstirescul | mănăstirească | mănăstireasca |
plural | mănăstirești | mănăstireștii | mănăstirești | mănăstireștile | |
genitiv-dativ | singular | mănăstiresc | mănăstirescului | mănăstirești | mănăstireștii |
plural | mănăstirești | mănăstireștilor | mănăstirești | mănăstireștilor |