mânăstire definitie

Argeș m. 1. râu în Muntenia care se varsă în Dunăre, după ce a percurs un drum de 290 km. 2. județ așezat pe râul cu acelaș nume, în partea muntoasă: 236.800 loc., cu cap. Pitești (Argeșean). ║ (Curtea de), comună urbană în județul Argeș: 6500 loc. Odinioară a doua capitală a Țării după Câmpulung; azi scaunul episcopiei Argeșului. ║ (Mănăstirea de), frumos monument în stil bizantin, ceva mai spre N. de Curtea de Argeș, zidit de Neagoe Vodă în 1518 și restaurat în timpul din urmă. substantiv femininargeș

mînăstíre (mînăstíri), s. f. – Instituție religioasă, unde trăiesc călugări(țe). – Var. mănăstire, (înv.) monastire. Mr. mînăstir, megl. mănăstir. Ngr. μαναστήριον (Murnu 34), parțial prin intermediul sl. manastyrĭ (Tiktin; Graur, BL, VI, 155; cf. Vasmer, Gr., 94), cf. alb. monoštir, tc., bg. manastir, v. rus. manastyr. Cuvînt de uz general (ALR, I, 187). Var. monastire este artificială, formată după ngr. μοναστήριον. – Der. mînăstiresc, adj. (de mănăstire); mînăstioară, s. f. (mănăstire mică; joc de copii). substantiv femininmînăstire

mînăstíre f. (mgr. monastirion, ngr. -stirĭ, d. mónos, singur; vsl. rus. monastýrĭ, bg. monastir, sîrb. manastir, namastir; turc. monastir; it. monastero, -terio, vfr. moustier, nfr. moutier, germ. münster. V. monah). Biserică afară din oraș și din sat înconjurată de case în care trăĭesc călugăriĭ orĭ călugărițele. V. schit. substantiv femininmînăstire

mănăstíre/mânăstíre s. f., g.-d. art. mănăstírii/mânăstírii; pl. mănăstíri/mânăstíri substantiv femininmănăstire

mânăstíre v. mănăstíre substantiv femininmânăstire

MÂNĂSTÍRE s. f. v. mănăstire. substantiv femininmânăstire

mănăstire, mănăstiri s. f. om lipsit de personalitate. substantiv femininmănăstire

MĂNĂSTÍRE, mănăstiri, s. f. Așezământ religios în care trăiesc, potrivit unor reguli de viață austere și izolați de lume, călugări sau călugărițe; p. restr. ansamblu de clădiri care alcătuiesc un astfel de așezământ; lăcaș în care serviciul divin este oficiat de călugări. ◊ Expr. A (se) duce sau a (se) închide, a intra, a trimite, a băga etc. la (o) mănăstire = a (se) călugări. [Var.: mânăstire, (înv.) monastíre s. f.] – Din sl. monastyrĭ. substantiv femininmănăstire

mănăstíre/mânăstíre s. f., g.-d. art. mănăstírii/mânăstírii; pl. mănăstíri/mânăstíri substantiv femininmănăstire

mănăstire f. locul unde trăiesc călugării; mănăstire închinată, care recunoștea supremația unei lavre (mai ales din muntele Athos) și pe care o ajuta cu daruri, în opozițiune cu mănăstire neatârnată: mănăstirile închinate au fost secularizate sub Cuza-Vodă. [Slav. din gr. MONASTIRION]. substantiv femininmănăstire

MĂNĂSTÍRE, mănăstiri, s. f. Așezământ religios în care trăiesc, potrivit unor reguli de viață austere și izolați de lume, călugări sau călugărițe; p. restr. ansamblu de clădiri care alcătuiesc un astfel de așezământ; lăcaș în care serviciul divin este oficiat de călugări. ◊ Expr. A (se) duce sau a (se) închide, a intra, a trimite, a băga etc. la (o) mănăstire = a (se) călugări. [Var.: mânăstire, (înv.) monastíre s. f.] – Din sl. monastyrĭ. substantiv femininmănăstire

Mânăstirea Secu s. pr. (glum.) Securitatea. substantiv femininmânăstireasecu

mănăstire de maici expr. (adol., glum.) liceu pedagogic. substantiv femininmănăstiredemaici

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluimânăstire

mânăstire   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular mânăstire mânăstirea
plural mânăstiri mânăstirile
genitiv-dativ singular mânăstiri mânăstirii
plural mânăstiri mânăstirilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z