lăuză definitie

lăúză (lăúze), s. f. – Femeie care tocmai a născut. – Var. lăhuză, l(e)huză, cu der. ngr. λεχούσα, din gr. λεχώ, -ους „lăuză” (Roesler 571; Tiktin; DAR), cf. tc. löǵușa, bg. lehusa, mr. lihoană ‹ ngr. λεχῶνα (după Conev 59, rom. ar proveni din bg.). – Der. lăuzie, s. f. (naștere, stare postnatală), din ngr. λεχουσία; lăuzi, vb. (a se scula după naștere). substantiv femininlăuză

lăúză ș. a. V. lehuză. substantiv femininlăuză

lăúză s. f., g.-d. art. lăúzei; pl. lăúze substantiv femininlăuză

lăuză f. femeie care stă în pat după ce a născut. [Și lehuză = gr. mod. LEHUZA (din léhos, pat)]. substantiv femininlăuză

LĂÚZĂ, lăuze, s. f. Femeie care se află în primele 6-8 săptămâni după o naștere. [Var.: lăhúză, lehúză s. f.] – Din ngr. lehúsa. substantiv femininlăuză

lehúsă (vechĭ), lehúză (est) și lăúză (vest) f., pl. e (ngr. lehúsa, vgr. lehó, lehús, d. léhos, pat; bg. lehusa, turc lohusa). Femeĭe care șade în pat după ce a născut. V. chendelă. substantiv femininlehusă