lănțug definitie

lănțúg n., pl. urĭ și e (rus. dial. lancúg, pol. rut. lancuh, d. germ. *lannzug, șiru lanțuluĭ. Bern. V. lanț). Lanț de legat un cîne [!], o poartă. – În jud. Olt lắnțuș, în Bz. lănțic. Vechĭ lanțug, pl. je; lanțuh, pl. șe; dim. lanțujel, pl. e. substantiv neutrulănțug

lănțúg s. n., pl. lănțúguri substantiv neutrulănțug

LĂNȚÚG, lănțuguri, s. n. (Pop.) Lanț (1); lănțișor. [Var.: lănțúc, lanțúg s. n.] – Din ucr. lancuh. substantiv neutrulănțug

lanțúg, -úh, -ujél, V. lănțug. substantiv neutrulanțug

lănțúg n., pl. urĭ și e (rus. dial. lancúg, pol. rut. lancuh, d. germ. *lannzug, șiru lanțuluĭ. Bern. V. lanț). Lanț de legat un cîne [!], o poartă. – În jud. Olt lắnțuș, în Bz. lănțic. Vechĭ lanțug, pl. je; lanțuh, pl. șe; dim. lanțujel, pl. e. substantiv neutrulănțug

lanțug n. 1. lanț mare: poarta cu lanțuguri o lega POP.; 2. lănțișor; lănțuge de aur. [Rus. dial. LANȚUGŬ]. substantiv neutrulanțug

LANȚ'ÚG s. n. v. lănțug. substantiv neutrulanțug