lấnced adj. m., pl. lấncezi; f. lấncedă, pl. lấncede adjectivlânced
lânced a. 1. slăbit (de suferință); 2. fără putere sau vioiciune. [Vechiu-rom. lânged = lat. LANGUIDUS]. adjectivlânced
lîncéd (lîncedă), adj. – 1. Galeș, debil. – 2. Bolnav. – 3. Melancolic, abătut. – Megl. lîngit, lîngid. Lat. languĭdus (Pușcariu 976; Candrea-Dens., 994; REW 4890; DAR), păstrat numai în rom. (în celelalte idiomuri romanice sînt derivări neol., cf. Rosetti, I, 168). Rezultatul g › c este modern (totuși se aude var., rară, lînged). A fost explicat prin analogie cu muced; dar pare mai curînd efectul unei disimulări g...d. Der. lîncezi, vb. (a zăcea; a fi bolnav, a avea o suferință, a vegeta, a se istovi); lîncezeală (var. lîncezime, înv., lîngejune), s. f. (boală, suferință). Cf. lîngoare. adjectivlînced
lî́nced, -ă adj. (lat. lánguidus, influențat de rînced. V. lîngoare). Slăbit de boală saŭ de suferință. Vechĭ. Lînged, bolnav care zace. adjectivlînced
LÂNCÉD, -Ă, lâncezi, -de, adj. 1. (înv.) Slăbit de boală, sleit de puteri. 2. Lipsit de vigoare sau de energie; moale. – Lat. languidus. adjectivlânced
lâncezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lâncezésc, imperf. 3 sg. lâncezeá; conj. prez. 3 să lâncezeáscă verblâncezi
lâncezì v. 1. a fi într’o stare de slăbiciune îndelungată; 2. a suferi de continuitatea unui rău: a lâncezi în mizerie; 3. a-și consuma puterile: acest arbore lâncezește din lipsă de apă; 4. fig. a fi lipsit de vigoare, de vioiciune: interesul lâncezește în actul al treilea. verblâncezì
LÂNCEZI, lâncezesc, vb. IV. Intranz. (Despre oameni) A se afla într-o stare de slăbiciune sau de moleșeală; a nu avea chef de nimic. ♦ Fig. (Despre activități) A stagna. – Din lânced. verblâncezi
lîncezésc v. intr. (d. lînced). Îs lînced, zac orĭ staŭ fără putere, sufer [!], gogesc, tînjesc: bolnavu lîncezea în pat, florile lîncezeaŭ fără apă. Fig. A lîncezi într´o funcțiune, în închisoare; societatea lîncezea; interesu acesteĭ pĭese teatrale lîncezește în actu al doilea. V. vegetez. verblîncezesc
lâncezi | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)lâncezi | lâncezire | lâncezit | lâncezind | singular | plural | ||
lâncezind | lânceziți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | lâncezesc | (să)lâncezesc | lâncezeam | lâncezii | lâncezisem | |
a II-a (tu) | lâncezești | (să)lâncezești | lâncezeai | lânceziși | lânceziseși | ||
a III-a (el, ea) | lâncezește | (să)lâncezeai | lâncezea | lâncezi | lâncezise | ||
plural | I (noi) | lâncezim | (să)lâncezim | lâncezeam | lâncezirăm | lânceziserăm | |
a II-a (voi) | lânceziți | (să)lânceziți | lâncezeați | lâncezirăți | lânceziserăți | ||
a III-a (ei, ele) | lâncezesc | (să)lâncezească | lâncezeau | lânceziră | lânceziseră |