lustruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lustruiésc, imperf. 3 sg. lustruiá; conj. prez. 3 să lustruiáscă verb tranzitivlustrui
lustruì v. a da lustru, a polei. verb tranzitivlustruì
LUSTRUÍ, lustruiesc, vb. IV. Tranz. A da lustru1 (prin frecare), a face să lucească, să sclipească suprafața unui obiect. ◊ Mașină de lustruit = mașină pentru lustruirea mecanizată a pieilor. Piatră de lustruit = piatră de fildeș, de agat sau de onix, de forma unei lopățele sau a unui pinten, prevăzută cu un mâner de lemn, care servește la lustruirea aurului sau a vopselei aplicate pe marginile foilor la cărți și la reviste. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) găti, a (se) ferchezui; p. ext. a (se) pune într-o lumină favorabilă; a (se) lăuda. – Lustru1 + suf. -ui. verb tranzitivlustrui
lustruĭésc v. tr. (d. lustru). Daŭ lustru: a lustrui ghetele (dacă e cu vax, se poate zice a văxui), parchetu. verb tranzitivlustruĭesc
fabrica de tuns ouă / de împins vagoane și lustruit tampoane expr. (glum.) loc inexistent; nicăieri. verb tranzitivfabricadetunsouă
lustrui verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)lustrui | lustruire | lustruit | lustruind | singular | plural | ||
lustruind | lustruiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | lustruiesc | (să)lustruiesc | lustruiam | lustruii | lustruisem | |
a II-a (tu) | lustruiești | (să)lustruiești | lustruiai | lustruiși | lustruiseși | ||
a III-a (el, ea) | lustruiește | (să)lustruiai | lustruia | lustrui | lustruise | ||
plural | I (noi) | lustruim | (să)lustruim | lustruiam | lustruirăm | lustruiserăm | |
a II-a (voi) | lustruiți | (să)lustruiți | lustruiați | lustruirăți | lustruiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | lustruiesc | (să)lustruiască | lustruiau | lustruiră | lustruiseră |