lustru definitie

LÚSTRĂ s.f. Lampă ornamentală cu mai multe brațe, care se atârnă de tavan. [Var. lustru s.n. / < fr. lustre]. substantiv neutrulustră

LÚSTRU s.n. v. lustră. substantiv neutrulustru

lústru s. n. – Strălucire, luciu. – Mr. lustru. It. lustro, parțial prin tc. lustro „cremă de ghete”, cf. ngr. λοῦστρο „strălucire”. Der. în lat. lustrum (Pușcariu 1004) nu este posibilă. – Der. lustragiu, s. m. (cel ce curăță pantofii), din tc. lustraci; lustragerie, s. f. (loc unde se lustruiește încălțămintea); lustrui, vb. (a da pantofii cu cremă; a curăța, a da luciu); lustruială, s. f. (acțiunea de a lustrui); lustrină, s. f. (țesătură lucioasă), din fr. lustrine. substantiv neutrulustru

1) lústru n., pl. urĭ (it. lustro, d. lustrare, a lustrui; ngr. lûstron, turc. lustro). Strălucire, luciŭ; pelea numită „lac” are lustru. Fig. Splendoare. A da lustru, a lustrui, (fig.) a da strălucire: Această faptă dă și maĭ mare lustru gloriiĭ luĭ. Sărăcie cu lustru (iron.), mare sărăcie, sărăcie lucie. substantiv neutrulustru

2) lústru n., pl. urĭ (lat. lustrum). Spațiu de cincĭ anĭ la Romanĭ. substantiv neutrulustru

lustru n. 1. luciu natural sau artificial; 2. fig. strălucire ce dă frumusețea, meritul: această izbândă aduce un nou lustru gloriei sale. [Lat. LUSTRUM]. substantiv neutrulustru

LÚSTRU¹ s. n. Strălucire naturală sau obținută prin procedee artificiale a suprafeței unui obiect; luciu. ◊ Expr. Sărăcie cu lustru = sărăcie mare, sărăcie lucie. ♦ Aspect lucios pe care îl capătă unele obiecte, stofe etc. din cauza uzării. ♦ Luciu imprimat fețelor obiectelor de încălțăminte printr-o prelucrare corespunzătoare. ♦ Fig. (Peior.) Spoială, strălucire aparentă; superficialitate. – Din fr. lustre, it. lustro. substantiv neutrulustru