lúnec, -ătúră, -ós, -úș, V. alunec, -ătură, -os, -uș. verblunec
lunecá (lúnec, lunecát), vb. – 1. A curge, a glisa. – 2. A se scurge, a scăpa. – 3. A greși. – Var. aluneca (cu der.). Mr. alunic, arunic, megl. lurec, luricari. Lat. lūbrĭcāre (Philippide, Principii, 98; Pușcariu 997; Candrea-Dens., 1021; Pascu, I, 38; REW 5132); dar această ipoteză nu este sigură, deoarece nu s-a dat o explicație suficientă prezenței lui n. Ipoteza lui Meyer, Alb. St., IV, 36 (lat. *lūnĭcāre, de la lūna) nu apare mai convingătoare. – Der. lunecătură, s. f. (alunecare, derapare); alunecătoare, s. f. (piesă culisantă la tun); lunecos, adj. (care alunecă); lunecuș, s. n. (ghețuș). verbluneca
alúnec (sud), lúnec (nord) și lúrec (vechĭ), a -á v. intr. (lat. lúbrico, -áre, a face să fie alunecos, lubric). Sînt alunecos: gheața asta alunecă bine Merg fără pedecă [!] pe un loc alunecos: sania aluneca bine pe zăpadă, bucatele pe gît. Îmĭ perd [!] echilibru (și cad orĭ nu): caiĭ alunecă pe gheață. Mă strecor pintre [!] ceva: baniĭ mĭ-aŭ alunecat pintre [!] degete. Fig. Cad, greșesc, comit un delict: acest om n' a alunecat nicĭ-odată. verbalunec
lunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 lúnecă verbluneca
lunecà v. 1. a fi luciu: gheața lunecă foarte; 2. a merge fără piedică: bucatele luneca pe gât; 3. a-și pierde echilibrul, mergând pe ceva luciu: a lunecat pe gheață; fig. a luneca în păcat; 4. a se strecura: mi-a lunecat printre degete. [Cf. lat. LUBRICARE]. verblunecà
LUNECÁ, lúnec, vb. I. 1. Intranz. A-și pierde echilibru] călcând pe o suprafață lucioasă; a aluneca; p. ext. a cădea. 2. Intranz. A se mișca, a se deplasa cu ușurință, lin, fără zgomot; a se strecura ușor. ♦ (Despre păsări) A zbura lin, cu ușurință. ♦ (Despre mâncăruri sau băuturi) A se deplasa ușor pe gât; a se înghiți ușor, a aluneca. 3. Refl. Fig. (înv.) A se lăsa ispitit, a se amăgi, a se înșela; a greși. – Lat. lubricare. verbluneca
luneca verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)luneca | lunecare | lunecat | lunecând | singular | plural | ||
lunecând | lunecați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | lunec | (să)lunec | lunecam | lunecai | lunecasem | |
a II-a (tu) | luneci | (să)luneci | lunecai | lunecași | lunecaseși | ||
a III-a (el, ea) | lunecă | (să)lunecai | luneca | lunecă | lunecase | ||
plural | I (noi) | lunecăm | (să)lunecăm | lunecam | lunecarăm | lunecaserăm | |
a II-a (voi) | lunecați | (să)lunecați | lunecați | lunecarăți | lunecaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | lunecă | (să)lunece | lunecau | lunecară | lunecaseră |