luminare definitie
lumináre f. Acțiunea de a lumina. Vechĭ. Luminăție: Luminarea Sa. substantiv feminin luminare
lumináre s. f., g.-d. art. luminắrii substantiv feminin luminare
luminare f. 1. acțiunea de a lumina: 2. fig. cultivare, instruire: luminarea spiritului; 3. luminăție: Luminarea Sa. substantiv feminin luminare
LUMINÁRE s. f. 1. Acțiunea de a (se) lumina. 2. Fig. Instruire; educare. 3. (Înv.; însoțit de un adj. pos.) Luminăție. – V. lumina. substantiv feminin luminare
LUMINÁR, luminare, s. n. (Tehn.) Corp de iluminat. – Din fr. luminaire. substantiv neutru luminar
lumînáre f., pl. ărĭ (lat. luminare, pl. -aria, fr. lumière, vsp. lumnera). Vălătuc de ceară, de seŭ, de stearină, de parafină ș. a. cu un fitil în mijloc, care, cînd îl aprinzĭ, arde și luminează. Pe la aprinsu lumînărilor, pe înserate, pe înoptate. Drept ca lumînarea, foarte drept, în pozițiune verticală. A ținea cuĭva lumînarea, a fi pe lîngă el cînd e aproape să moară (după obiceĭu de a aprinde mortuluĭ o lumînare). Prov. După sfînt, și lumînarea (saŭ tămîĭa), după persoană, așa și considerațiunea arătată eĭ. V. fachie, masala, lampă. temporar lumînare
luminá (a ~) vb., ind. prez. 3 lumineáză verb tranzitiv lumina
luminà v. 1. a răspândi lumină: soarele luminează pământul; 2. a ținea cuiva lumina: luminează-mi pe scară; 3. fig. a deschide mintea, a face să priceapă: studiul luminează spiritul; 4. a călăuzi: mă duc unde m’o lumina D-zeu; 5. a distribui luminile și umbrele, într’un tablou; 6. a se însenina: se luminează vremea; 7. a se revărsa de ziuă. [Lat. LUMINARE]. verb tranzitiv luminà
LUMINÁ, luminez, vb. I. I. 1. Intranz. (Despre aștri sau despre alte surse de lumină) A produce, a emite, a răspândi lumină; a fi luminos, a străluci. 2. Tranz. A revărsa, a arunca lumină asupra unui lucru (pentru a fi văzut mai bine). ♦ (Despre oameni) A însoți pe cineva cu o sursă de lumină spre a-l face să vadă în întuneric, a face cuiva lumină. ◊ Expr. A lumina (cuiva) calea (sau dramul) = a călăuzi, a conduce spre țintă. 3. Refl. (Despre obiectele pe care cade lumina) A deveni luminos, a se umple de lumină, a căpăta mai multă lumină. ◊ Expr. A se lumina de ziuă = a se face ziuă. ♦ A se însenina. ◊ Expr. A se lumina a ploaie = (despre cer, văzduh) a căpăta o lumină difuză care anunță venirea ploii. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A învăța foarte, a (se) instrui), a (se) informa; a (se) educa, a (se) cultiva. ♦ Tranz. și refl. A (se) lămuri, a (se) clarifica. 2. Tranz. A călăuzi, a îndrepta, a conduce. 3. Tranz. A răspândi mulțumire, bucurie; a înveseli, a însenina. ♦ Refl. (Despre față, ochi etc.) A căpăta o expresie de mulțumire, de bucurie. 4. Intranz. (Despre o idee, o imagine etc.) A apărea, a se ivi, a se înfiripa; a se contura. – Din lumină. verb tranzitiv lumina
luminéz v. tr. (lat. lúmino, -áre). Daŭ lumină, umplu de lumină: soarele luminează pămîntu. Fig. Arăt drumu: ne-am dus unde ne-a luminat el. Sfătuĭesc bine, deschid mintea: am făcut cum ne-a luminat el, școala te luminează. V. intr. Strălucesc, daŭ lumină: lampa asta luminează bine. V. refl. unipers. Se luminează, 1. se face ziŭă, 2. se înseninează. Fig. Fața i se luminează, i se înseninează, i se înveselește, ĭa expresiunea fericiriĭ. V. scapăr. verb tranzitiv luminez
Sinonime, declinări si rime ale cuvantului luminare
| luminare substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | luminare | luminarea |
| plural | luminări | luminările | |
| genitiv-dativ | singular | luminări | luminării |
| plural | luminări | luminărilor | |