reduceri black friday 2017
Definitie lucru - ce inseamna lucru - Dex Online

lucru definitie

lucru s. n. sg. (șc.) disciplină școlară gimnazială numită „lucrări practice de atelier”. substantiv neutru lucru

lúcru (lu-cru) s. n., art. lúcrul; pl. lúcruri substantiv neutru lucru

lucru n. 1. muncă, osteneală de a face ceva: lucru greu, n’are de lucru; 2. ceva lucrat, produs; lucru mare, extraordinar; 3. obiect: ființe și lucruri; 4. tot ce posedă cineva: i s’au vândut toate lucrurile. [Lat. LUCRUM, câștig; de unde (luându-se cauza pentru efectul ei) muncă, izvorul câștigului, apoi productele muncii, adică obiectele, lucrurile]. substantiv neutru lucru

LÚCRU, lucruri, s. n. I. Tot ceea ce există (în afară de ființe) și care este conceput ca o unitate de sine stătătoare; obiect. ◊ A lucru în sine = concept din filosofia kantiană care desemnează lucrurile așa cum sunt ele „în sine”, adică independent de cunoaștere, de ceea ce sunt ele „pentru noi”. (Jur.) Lucru imobil (sau nemișcător) = lucru care, în mod natural sau prin voința omului, nu poate fi strămutat dintr-un loc într-altul. Lucru mobil (sau mișcător) = lucru care poate fi strămutat dintr-un loc într-altul. ◊ Expr. Lucru rău (sau prost), se spune, familiar, unei persoane (sau despre o persoană) de care suntem nemulțumiți sau care nu e bună de nimic. ◊ Bun care aparține unei persoane sau unei colectivități; p. gener. obiect, bun. II. 1. Activitate (fizică sau intelectuală) întreprinsă pentru realizarea unui scop; muncă, treabă; acțiune, faptă. ◊ Front de lucru = porțiune dintr-o construcție la care lucrează concomitent mai multe formații de lucru, echipate cu materialele și utilajele necesare. ◊ Loc. adj. De lucru = a) în care se lucrează. Zile de lucru; b) cu care se lucrează, folosit la treabă. Haine de lucru. c) întrebuințat la lucru, folosit într-o activitate. Metodă de lucru.Expr. A avea de lucru = a) a avea treabă, a fi (foarte) ocupat; b) a avea o ocupație, un serviciu; c) (reg.) a avea de luptat, a avea dificultăți (cu cineva). A nu avea de lucru = a) a nu avea, a nu găsi ce sau unde să muncească; b) se spune când cineva nu-și vede de treabă sau face un lucru nelalocul lui, nepotrivit. A pune (pe cineva) la lucru = a sili (pe cineva) să muncească. A-și face de lucru (cu cineva sau cu ceva) = a) a-și pierde vremea cu o treabă lipsită de importanță sau cu o persoană care creează dificultăți; a părea că lucrează; b) a-și crea singur încurcături. A fi în lucru = a fi în curs de fabricare, de executare, de elaborare. ♦ Lucru în (sau pe) bandă = organizare a producției în care obiectele de realizat se deplasează (continuu sau cu intermitență) cu ajutorul unei benzi rulante. Lucru în lanț = mod de organizare a producției în care obiectul care se lucrează se deplasează ritmic în raport cu echipele specializate de muncitori. (Ist.) Lucru domnesc = obligație pe care o aveau în Evul Mediu țăranii dependenți din Țările Române și care consta în prestații de muncă în folosul domnului. (Fiz.) Lucru mecanic = energie dezvoltată de o forță care acționează asupra unui corp, egală cu produsul dintre componența forței care acționează asupra crapului în direcția deplasării punctului ei de aplicație și mărimea acestei deplasări. 2. Ceea ce se efectuează, rezultatul muncii. III. 1. Chestiune, problemă.Situație, fapt, fenomen; (la pl.) întâmplare, eveniment. ◊ Expr. Lucru de nimic = fapt lipsit de importanță, ceva fără însemnătate. Lucru mare = a) ceva rar, deosebit, realizare de valoare; b) (adverbial; cu valoare intensivă) S-a necăjit lucru mare; c) (determinând un adjectiv, îi dă valoare de superlativ) Frumos, lucru mare. – Din lucra (derivat regresiv). substantiv neutru lucru

lúcru n., pl. urĭ (lat. lŭcrum, cîștig; pv. logre, sp. pg. logro). Muncă, osteneală de a face ceva: am perdut [!] mult timp cu lucru (lucratu saŭ lucrarea) cîmpuluĭ. Clacă (Vechĭ). Lucrare, ceva lucrat, operă: acest inel e un lucru artistic. Obĭect, ceĭa ce nu e însuflețit: lucrurile și ființele din natură. Mobile, bagaje, obĭecte: ĭ-aŭ ars toate lucrurile din casă. A fi în lucru, a fi în lucrare, pe cale de execuțiune. A avea de lucru, a avea treabă, a avea multe de făcut, a fi ocupat. A da de lucru cuĭva, 1. a-ĭ da o ocupațiune, 2. a-ĭ crea încurcăturĭ. Lucru de mînă, care se face cu mîna singură, ca împletiturile și alte lucrurĭ micĭ (V. rocodele). Lucru mare, afacere importantă. Lucru prost, 1. obĭect fără valoare, 2. lucrare răŭ făcută. Lucru curat, afacere onestă. Lucru de nimic, lucru fără importanță. Zi de lucru, zi în care se lucrează, nefiind sărbătoare. substantiv neutru lucru

lucru manual expr. (glum.) onanie, masturbare. substantiv neutru lucrumanual

a nu se omorî cu lucrul / cu munca / cu treaba expr. a nu munci la nivelul real al propriiilor posibilități; a munci puțin. substantiv neutru anuseomorîculucrul

a vedea lucrurile în roz expr. a fi (exagerat de) optimist. substantiv neutru avedealucrurileînroz

a vedea lucrurile în negru expr. a fi pesimist. substantiv neutru avedealucrurileînnegru

lucrá (lucréz, lucrát), vb.1. A produce, a elabora, a face. – 2. A munci, a opera. – 3. A broda, a coase. – 4. (Cu complement direct personal). A purta intrigi contra cuiva, a mistifica. – Mr. lucredzu, megl., istr. lucrez. Lat. lŭcrāre „a cîștiga” (Pușcariu 951; REW 5145; Pușcariu, Lr., 243), cf. prov., sp. lograr. Evoluția semantică de la a cîștiga la „a munci” este normală și comună tuturor idiomurilor, cf. fr. travailler „a lucra” și „a produce avere”, în expresii ca l’argent qui ne travaille pas; cf. și lat. med. lucrari „a (pre)lucra”. Der. din lat. lūcubrāre (Densusianu, Bulg. Soc. fil., II, 17; Candrea-Dens., 1013; Densusianu, GS, II, 19) nu pare posibilă. Der. lucru, s. n. (muncă, treabă; activitate, acțiune; obiect, afacere), probabil din lat. lŭcrum (Pușcariu 990; REW 5146), cf. mr., megl., istr. lucru; lucrăreț, adj. (înv., muncitor, activ); lucrare, s. f. (lucru, operă); lucrător, adj. (muncitor, laborios); lucrător, s. m. (muncitor); lucrătoare, s. f. (Banat, atelier); lucrătură, s. f. (fel, mod de a munci; intrigă, mistificare); lucroi, adj. (înv., muncitor); prelucra, vb. (a retopi, a recompune; a pregăti); conlucra, vb., format după lat. collaborare; conlucrător, s. m. (colaborator). – Der. neol. lucrativ, adj., din fr. lucratif. – Din rom. provine alb. lukrë „oaie” (Philippide, II, 646), pentru al cărui semantism, cf. sp. ganado. verb tranzitiv lucra

lucra, lucrez v. t. a unelti împotriva cuiva verb tranzitiv lucra

lucrá (a ~) (lu-cra) vb., ind. prez. 3 lucreáză verb tranzitiv lucra

lucrà v. 1. a face ceva cu mai multă sau mai puțină osteneală: a lucra pământul; 2. a da o formă: a lucra fierul; 3. fig. a urzi în ascuns: am să-l lucrez. [Lat. LUCRARE, a câștiga (v. lucru)]. verb tranzitiv lucrà

LUCRÁ, lucrez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A efectua, a presta o muncă, a face un lucru; a munci. ◊ Expr. (Tranz.) A nu avea ce lucra = a face un lucru care putea fi sau trebuia evitat, a nu-și vedea de treabă. 2. Intranz. A fi în mișcare, în acțiune; a dezvolta o activitate într-o direcție oarecare; a funcționa. 3. Intranz. A acționa în chip eficace, a avea efectul dorit asupra cuiva, a fi eficient. 4. Tranz. A da unui material brut altă formă, făcând din el un obiect oarecare; a prelucra un material; a realiza, a executa. ♦ A clădi, a construi. ♦ A face, a confecționa; a fabrica. ♦ A coase, a broda; a împleti. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A unelti împotriva cuiva. [Prez. ind. și: (reg.) lucru] – Lat. lucubrare. verb tranzitiv lucra

lucréz și (vechĭ, azĭ Trans.) lúcru, a v. intr. (lat. pop. lucrare, cl. -ari „a cîștiga”, mlat. „a ara”; it. logorare, a consuma, a uza, pv. cat. sp. pg. lograr, a obținea [!]). Îmĭ daŭ osteneală ca să cîștig ceva: a lucra ca să-țĭ căștigĭ pînea [!]. Funcționez activ: spirit, imaginațiune care lucrează fără încetare. Lucrez contra cuĭva saŭ pentru cineva,ostenesc spre paguba saŭ interesu luĭ. V. tr. Fac, execut: lucrez o carte. Schimb forma, fac ceva din alt-ceva: lucrez feru, lemnu. A lucra pămîntu, a face agricultură, a scurma, a răscoli, a ara pămîntu și a semăna cereale saŭ legume. A lucra (saŭ a prelucra) pe cineva, a-l lovi, a-ĭ aduce pagubă pin [!] uneltirile tăle [!]. verb tranzitiv lucrez

a lucra extern expr. (d. hoții care au și o sursă legală de venituri) a fura în timpul liber. verb tranzitiv alucraextern

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului lucru

lucru   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular lucru lucrul
plural lucruri lucrurile
genitiv-dativ singular lucru lucrului
plural lucruri lucrurilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z