reduceri si promotii 2018
Definitie logofăt - ce inseamna logofăt - Dex Online

logofăt definitie

Tăuț (Logofătul) m. mare cancelar sub Ștefan cel Mare și sub fiul său Bogdan: el încheiă în 1510 un tractat de pace între Sigismund al Poloniei și Bogdan, apoi în 1513 fu trimis la Constantinopole să închine de bună voie Moldova Turcilor. substantiv masculin tăuț

logofắt (logoféți), s. m.1. În vechea organizare socială, nobil de prim rang, președinte al sfatului și păstrător al sigiliului principatului; cancelar. – 2. (Înv.) Ministru în diferite ramuri administrative: logofătul dreptății, ministru de justiție; logofătul Credinței, ministru al cultelor; logofăt de obiceiuri, maestru de ceremonii. – 3. Secretar, scrib. – 4. (Munt.) Administrator de moșie. – 5. (Mold.) Lacheu. – 6. Titlu ironic dat tinerilor intelectuali sau celor cu pretenții intelectuale. – Mr. logothet. Ngr. λογοθέτης, parțial prin intermediul sb. logotetĭ, logofetĭ (Murnu 33; Tiktin; cf. Vasmer Gr., 91), cf. tc. logofet. Sec. XIV. – Der. logofeteasă, s. f. (nevastă de logofăt); logofețel, s. m. (scrib, copist); logofeție, s. f. (demnitatea de logofăt). substantiv masculin logofăt

logofắt m., pl. ețĭ (ngr. logothétis, d. vgr. logothétes [lógos, cuvînt, socoteală, și tithemi, pun]; vsl. logotheiŭ, turc. loghofet). Vechĭ. Cancelar, ministru (primu boĭer, prezident al divanuluĭ, redactoru documentelor și șefu ispravnicilor. În Țara Românească el venea în rang îndată după marele ban). Marele logofăt, prezidentu divanuluĭ; al doĭlea logofăt, vice-prezidentu divanuluĭ; al treilea logofăt, secretaru mareluĭ logofăt. Logofătu credințeĭ, ministru de culturĭ (bisericile și școalele). Logofătu dreptățiĭ, ministru de justiție. Logofătu de obiceĭurĭ, maestru de ceremoniĭ al curțiĭ domneștĭ. Logofăt de taĭnă, secretar (maĭ ales domnesc), copist. Logofăt de divan, scriitor de documente. Titlu onorific boĭerilor de la țară. Azĭ Munt. Pop. Notar (numit și logofăt de sat). Iconom, intendent ș. a. (la țară). Mold. Fecĭor boĭeresc. Fig. Iron. Intelectual, tînăr maĭ spălat, scriitoraș ș. a. (căruĭa i se zice: Logofete, brînză în bete, lapte acru´n călămărĭ, chiŭ și vaĭ pin [!] buzunărĭ, adică „e foarte sărac cu asemenea meserie”). V. boĭer. substantiv masculin logofăt

logofắt s. m., pl. logoféți substantiv masculin logofăt

logofăt m. od. 1. intâiul boier, prezident al Divanului (în Muntenia Logofătul venia după marele Ban), întocmia documentele și era mai marele peste ispravnici; 2. ministrul, mai ales de justiție: logofătul credinței (bisericesc), al dreptății; logofăt de obiceiuri, maestrul de ceremonii al palatului domnesc; logofăt de taină, secretar domnesc; 3. titlu onorific ce se da boierilor cari steteau la țară; 4. (de divan) scriitor de documente; 5. secretar, copist: logofeți de taină; 6. astăzi: a) notar într’o comună rurală: logofăt de sat; b) cel însărcinat cu transmiterea ordinelor în administrațiunea unei moșii. [Gr. mod LOGOTHÉTES]. V. făt-logofăt. substantiv masculin logofăt

LOGOFĂT, logofeți, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Titlu de mare dregător în ierarhia boierilor români, membru al Sfatului domnesc; persoană care deținea acest titlu. ◊ Mare logofăt = (în Moldova) întâiul boier de divan, care conducea Cancelaria domnească și, în lipsa domnului sau a mitropolitului, prezida Divanul; (în Muntenia) unul dintre cei mai de seamă boieri de divan, urmând după ban. Logofăt al doilea = locțiitorul marelui logofăt. Logofăt al treilea = secretarul marelui logofăt. Logofăt de obiceiuri = dregător având atribuții de maestru de ceremonii. Logofăt de taină (sau domnesc) = secretar particular al domnului. Logofăt de vistierie = secretar al vistieriei domnești. ♦ Șeful Cancelariei domnești. 2. (înv.) Secretar, scriitor într-o cancelarie; grămătic, diac, pisar, copist. 3. Vătaf (la o moșie boierească). – Din ngr. logothétis. substantiv masculin logofăt

Evstratie (Logofătul) m. bărbat instruit și înalt demnitar sub Vasile-Lupu, a compilat Pravila acestui Domn și Letopisețul lui Urechia. substantiv masculin evstratie

Văcarescu m. ilustră familie română care a dat Munteniei o pleiadă de poeți: 1. (Banul Ienăchițâ), fruntașul învățaților români din sec. XVIII, autorul primei Gramatici române (1787) și a unei Istorii a împăraților otomani (1740-1799); 2. (Clucerul Alecu), fiul celui precedent, exilat din țară și mort în temnițele Turciei către 1795; 3. (Logofătul Nicolaie), al doilea fiu al lui Ienăchiță (mort 1830); 4. (Logofătul Iancu), fiul lui Alecu, inaugurează poezia română modernă (1786-1863). substantiv masculin văcarescu

făt-logofăt m. făt-frumos: făt-logofete, cu netede plete, cu părul de aur AL. substantiv masculin fătlogofăt

Gheorgache (Logofătul) m. cărturar moldovean, scrise în 1762: Condica obiceiurilor vechi și noi a prea înălțaților Domni al Moldovei. substantiv masculin gheorgache

vel-logofắt s. m., pl. vel-logoféți substantiv masculin vel-logofăt

făt-logofắt s. m., pl. feți-logoféți substantiv masculin făt-logofăt

máre-logofắt s. m., art. márele-logofắt; pl. mari-logo­féți, art. márii-logoféți substantiv masculin mare-logofăt

vtóri-logofắt / ftóri-logofắt s. m., pl. vtóri-logoféți / ftóri-logoféți substantiv masculin vtori-logofăt

!tréti-logofắt s. m., pl. tréti-logoféți substantiv masculin treti-logofăt

ftóri-logofắt v. vtóri-logofắt substantiv masculin ftori-logofăt

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului logofăt

logofăt   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular logofăt logofătul
plural logofeți logofeții
genitiv-dativ singular logofăt logofătului
plural logofeți logofeților
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z