locuit definitie

LOCUÍT, -Ă, locuiți, -te, adj. (Despre case, ținuturi etc.) în care locuiește cineva, unde sunt oameni. – V. locui. adjectivlocuit

locuí (locuiésc, locuít), vb. – A trăi, a avea reședința. – Var. lăcui. Mag. lakni (Cihac, II, 511; Tiktin; Gáldi, Dict., 93). Rezultatul normal, lăcui, azi înv., a fost apropiat de loc. Cf. sl. lakuvati, care apare numai în acte de provenință română, și în bg. din Trans. lakuva (Miklosich, Bulg., 126). Der. locaș (var. lăcaș), s. n. (locuință), din mag. lakás; locuință, s. f. (casă de locuit), cu suf. -ință; locuitor, s. m.; conlocui, vb. (a trăi împreună), format după fr. cohabiter; conlocuitor, adj., cuvînt forțat de regimul comunist. verb tranzitivlocui

lăcuì (locuì) v. a ședea într’un loc, a trăi undeva. [Ung. LAKN, forma literară locui a fost modelată după loc, cu care náre de a face]. verb tranzitivlăcuì

locuì v. a ședea într’un loc, a trăi undeva. [V. lăcuì]. verb tranzitivlocuì

locuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. locuiésc, imperf. 3 sg. locuiá; conj. prez. 3 să locuiáscă verb tranzitivlocui

LOCUÍ, locuiesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și avea domiciliul undeva, a fi stabilit cu locuința undeva; a sta, a ședea undeva, a domicilia. 2. Tranz. (înv.) A așeza pe cineva într-un loc; a stabili, a coloniza. – Din magh. lakni (după loc). verb tranzitivlocui

locuĭésc, V. lăcuĭesc 1. verb tranzitivlocuĭesc

1) lăcuĭésc (vechĭ) și locuĭésc v. intr. (ung. lakni, a locui. Locuĭesc supt infl. luĭ loc). Șed, îs stabilit într´un loc: a locui într´o casă, într´un oraș, la țară. V. tr. Barbariĭ locuĭaŭ odinioară Dacia. verb tranzitivlăcuĭesc

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluilocuit

locuit  adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular locuit locuitul locui locuita
plural locuiți locuiții locuite locuitele
genitiv-dativ singular locuit locuitului locuite locuitei
plural locuiți locuiților locuite locuitelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z