locuire definitie

credit rapid online ifn

locuíre s. f., g.-d. art. locuírii substantiv femininlocuire

LOCUÍRE s. f. Faptul de a locui undeva. – V. locui. substantiv femininlocuire

credit rapid online ifn

locuí (locuiésc, locuít), vb. – A trăi, a avea reședința. – Var. lăcui. Mag. lakni (Cihac, II, 511; Tiktin; Gáldi, Dict., 93). Rezultatul normal, lăcui, azi înv., a fost apropiat de loc. Cf. sl. lakuvati, care apare numai în acte de provenință română, și în bg. din Trans. lakuva (Miklosich, Bulg., 126). Der. locaș (var. lăcaș), s. n. (locuință), din mag. lakás; locuință, s. f. (casă de locuit), cu suf. -ință; locuitor, s. m.; conlocui, vb. (a trăi împreună), format după fr. cohabiter; conlocuitor, adj., cuvînt forțat de regimul comunist. verb tranzitivlocui

lăcuì (locuì) v. a ședea într’un loc, a trăi undeva. [Ung. LAKN, forma literară locui a fost modelată după loc, cu care náre de a face]. verb tranzitivlăcuì

locuì v. a ședea într’un loc, a trăi undeva. [V. lăcuì]. verb tranzitivlocuì

locuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. locuiésc, imperf. 3 sg. locuiá; conj. prez. 3 să locuiáscă verb tranzitivlocui

LOCUÍ, locuiesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și avea domiciliul undeva, a fi stabilit cu locuința undeva; a sta, a ședea undeva, a domicilia. 2. Tranz. (înv.) A așeza pe cineva într-un loc; a stabili, a coloniza. – Din magh. lakni (după loc). verb tranzitivlocui

locuĭésc, V. lăcuĭesc 1. verb tranzitivlocuĭesc

1) lăcuĭésc (vechĭ) și locuĭésc v. intr. (ung. lakni, a locui. Locuĭesc supt infl. luĭ loc). Șed, îs stabilit într´un loc: a locui într´o casă, într´un oraș, la țară. V. tr. Barbariĭ locuĭaŭ odinioară Dacia. verb tranzitivlăcuĭesc

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluilocuire

locuire  substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular locuire locuirea
plural locuiri locuirile
genitiv-dativ singular locuiri locuirii
plural locuiri locuirilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z