reduceri si promotii 2018
Definitie locuire - ce inseamna locuire - Dex Online

locuire definitie

locuíre s. f., g.-d. art. locuírii substantiv feminin locuire

LOCUÍRE s. f. Faptul de a locui undeva. – V. locui. substantiv feminin locuire

locuí (locuiésc, locuít), vb. – A trăi, a avea reședința. – Var. lăcui. Mag. lakni (Cihac, II, 511; Tiktin; Gáldi, Dict., 93). Rezultatul normal, lăcui, azi înv., a fost apropiat de loc. Cf. sl. lakuvati, care apare numai în acte de provenință română, și în bg. din Trans. lakuva (Miklosich, Bulg., 126). Der. locaș (var. lăcaș), s. n. (locuință), din mag. lakás; locuință, s. f. (casă de locuit), cu suf. -ință; locuitor, s. m.; conlocui, vb. (a trăi împreună), format după fr. cohabiter; conlocuitor, adj., cuvînt forțat de regimul comunist. verb tranzitiv locui

lăcuì (locuì) v. a ședea într’un loc, a trăi undeva. [Ung. LAKN, forma literară locui a fost modelată după loc, cu care náre de a face]. verb tranzitiv lăcuì

locuì v. a ședea într’un loc, a trăi undeva. [V. lăcuì]. verb tranzitiv locuì

locuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. locuiésc, imperf. 3 sg. locuiá; conj. prez. 3 să locuiáscă verb tranzitiv locui

LOCUÍ, locuiesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și avea domiciliul undeva, a fi stabilit cu locuința undeva; a sta, a ședea undeva, a domicilia. 2. Tranz. (înv.) A așeza pe cineva într-un loc; a stabili, a coloniza. – Din magh. lakni (după loc). verb tranzitiv locui

locuĭésc, V. lăcuĭesc 1. verb tranzitiv locuĭesc

1) lăcuĭésc (vechĭ) și locuĭésc v. intr. (ung. lakni, a locui. Locuĭesc supt infl. luĭ loc). Șed, îs stabilit într´un loc: a locui într´o casă, într´un oraș, la țară. V. tr. Barbariĭ locuĭaŭ odinioară Dacia. verb tranzitiv lăcuĭesc

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului locuire

locuire   substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular locuire locuirea
plural locuiri locuirile
genitiv-dativ singular locuiri locuirii
plural locuiri locuirilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z