LOB s.m. 1. Parte rotunjită și proeminentă a unui organ (creier, ficat etc.). ♦ Partea de jos a pavilionului urechii. ♦ Element de construcție în forma unui arc de cerc. 2. Porțiune de albie, luncă sau terasă cuprinsă în bucla unui meandru. 3. (Bot.) Fiecare dintre părțile în care este secționată o frunză, o petală sau o sepală. [Pl. -bi, (s.n.) -buri. / < fr. lobe, cf. gr. lobos]. substantiv masculinlob
*lob m. și n., pl. urĭ (vgr. lobós, păstare, partea de jos a urechiĭ, d. lépo, curăț, jupuĭesc). Anat. Parte rătunzită [!] și proeminentă a vre-unuĭ organ: lobiĭ creĭeruluĭ, plămînilor, ficatuluĭ, uneĭ frunze. Lobu urechiĭ, partea de jos de care se atîrnă cerceiĭ. Arh. Parte de cerc întrebuințată ca ornament la arcade ș. a. substantiv masculinlob
lob1 (parte a unui organ, element de construcție) s. m., pl. lobi substantiv masculinlob
lob2 (lovitură la tenis) s. n., pl. lóburi substantiv masculinlob
lob m. 1. Anat. diviziune rotunjită a unui organ: lobii creierilor; lobul urechii, capătul ei de jos; 2. Bot. tăieturi largi și rotunjite ale unor frunze. substantiv masculinlob
LOB1, lobi, s. m. 1. Diviziune anatomică și funcțională a unui organ intern, de obicei despărțită de rest prin cute adânci. ♦ Partea inferioară a urechii externe. 2. Diviziune, prelungire, excrescență a unei frunze, a unei petale sau a unei sepale, separată de rest prin crestături adânci. 3. (Arhit.) Element de construcție în formă de arc de cerc, care, combinat cu alte elemente asemănătoare, formează un arc compus. – Din fr. lobe. substantiv masculinlob
LOBÚL s.m. Lob mic. ♦ Subdiviziune a unui lob. [Pl. -li. / < fr. lobule, lat. lobulus]. substantiv masculinlobul
*lóbul n., pl. e (d. lob cu suf. de dim. lat.). Lob mic. substantiv masculinlobul
lobúl s. m., pl. lobúli substantiv masculinlobul
LOBÚL, lobuli, s. m. Subdiviziune anatomică și funcțională a unui lob1; lob1 mic. – Din fr. lobule. substantiv masculinlobul
LOB s.n. Lovitură la crichet și tenis, executată orientând planul rachetei în sus spre a imprima mingii o traiectorie ascendentă, înaltă. [Pl. -buri. / < engl., fr. lob]. substantiv neutrulob
LOB2, loburi, s. n. Lovitură la jocul de tenis, care constă în trimiterea mingii pe deasupra capului adversarului atât de sus, încât acesta nu o poate ajunge cu racheta pentru a o trimite înapoi. – Din engl., fr. lob. substantiv neutrulob
lobul substantiv masculin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | lobul | lobulul |
plural | lobuli | lobulii | |
genitiv-dativ | singular | lobul | lobulului |
plural | lobuli | lobulilor |