liotă definitie

líotă (líote), s. f. – Bandă, trupă, mulțime. – Var. lea(h)otă. Origine îndoielnică. După Candrea și Scriban, din bg., sb., rut. lihotá, pol. lichota „lucru inutil” sau „lucru rău”, din sl. lichŭ „inutil” (cf. Berneker 718); dar der. nu este clară. După Tiktin, din germ. med. ljute (› germ. Leute) „oameni”, care e și mai puțin sigur. Probabil trebuie pornit de la rădăcina expresivă leo-, cf. leoarbă, li(o)păi, leurdă, cu finala ca în pihotă. substantiv femininliotă

liotă, liote s. f. (pop.) grămadă, mulțime (de ființe), gloată substantiv femininliotă

líotă f., pl. e (bg. rut. lihotá, viclenie, prefăcătorie, pol. lichota, nevoĭe, nevoĭaș, d. vsl. lihŭ, de prisos [Bern. 1, 718]. Cp. cu piotă). Vest. Mold. sud. Iron. Mulțime, gloată, ceată, potaĭe, pojijie: o liotă de Arabĭ (ChN. 1, 242), de Jidanĭ, de copiĭ. – Și leáotă și leáhotă (ea dift.). substantiv femininliotă

líotă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. líotei; pl. líote substantiv femininliotă

liotă (leotă) f. ceată numeroasă: cu liota de copii după dânșii ISP. atâta leotă de lume ISP. [Cf. Mold. (Suceava) glàotă, copii (= gloată)]. substantiv femininliotă

LÍOTĂ, liote, s. f. (Pop. și fam.) Grămadă, mulțime (de ființe), gloată. – Din bg., sb. lihota. substantiv femininliotă