lini definitie

lin (línă), adj. – Liniștit, senin, pașnic. Lat. lĕnis (Pușcariu 973; Candrea-Dens., 988; REW 4977; Iordan, Dift., 169; Rosetti, I, 107), poate prin intermediul unei var. populare *lĕnus, cf. it. lene, leno (Battisti, III, 2201), prov. le, sp. len. Der. liniște, s. f. (calm, pace, tăcere), cu suf. sl. -iște (probabil der. cult, nu este cuvînt pur popular); liniști, vb. (a potoli, a calma); liniștitor, adj. (care liniștește); neliniștit, adj. (fără liniște); neliniști, vb. (a îngrijora, a conturba); neliniște, s. f. (îngrijorare, alarmă, lipsă de calm); neliniștitor, adj. (îngrijorător, alarmant). adjectivlin

LIN- v. lino-. adjectivlin

4) lin, -ă adj., pl. f. e (lat. lenis. V. alin). Neturburat [!], neagitat: mare lină. Încet, puțin aplecat: inclinațiune [!] lină. Adv. Încet, liniștit. adjectivlin

lin a. și adv. 1. neturburat: mare lină; 2. încet și fără sgomot: apa curge lin. [Lat. LENIS]. adjectivlin

lin (líni), s. m. – Pește (Tinca vulgaris). – Mr. (inar). Sl. linĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Miklosich, Lexicon, 337; Cihac, II, 171; Conev 63), cf. sb. linj, ceh. lin, pol. lin, rus. lini. adjectivlin

LIN³, -Ă, lini, -e, adj. 1. Care se mișcă sau se desfășoară în mod egal, fără salturi și treceri bruște (și în ritm moderat); domol, liniștit, potolit. 2. (Despre drumuri, pante etc.) Cu înclinație mică, ușor de urcat sau de străbătut. ♦ (Rar; despre suprafețe) Neted. 3. (Despre sunete) Lipsit de intensitate; blând, potolit. ♦ (Poetic; despre lumină) Cu o strălucire domoală, blândă, odihnitoare. 4. Calm, liniștit. – Lat. lenus, -a (= lenis). adjectivlin