lingură definitie

credit rapid online ifn

a lega (cuiva) lingurile de gât / de brâu expr. a lăsa (pe cineva) nemâncat fiindcă a venit târziu la masă. substantiv femininalega

língură (línguri), s. f.1. Obiect cu care se mănîncă. – 2. Conținutul obiectului de sub-1.3. Instrument de sfredelit. – 4. Plantă, Asarum europauem. – 5. (Banat) Mormoloc. – 6. Sondă, sfredel de sondare. – Mr., megl. lingură, istr. lingurę. Lat. lĭngŭla, formă atestată de Marcial, rezultată din încrucișarea dintre lĭgula „lingură” cu lingĕre „a linge” (Keller, Lat. Wolksetymologie, 85; Pușcariu 981; Candrea-Dens., 1002; REW 5036), cf. sp. legra (Corominas, III, 60; Rosetti, I, 169, crede că s-a păstrat numai în rom.). Der. lingurar, s. m. (cel ce face linguri și alte obiecte de lemn; era o specialitate a unor grupuri de țigani nomazi, care purtau acest nume); lingurică (var. linguric, lingurea), s. f. (epigastru, partea superioară a abdomenului; plantă, Cochlearia officinalis); linguraș, s. n. (Mold. de S., epigastru); linguriță, s. f.; linguroi, s. n. (polonic); linguruș, s. m. (Banat, mormoloc). Din rom. provine bg. lingur „țigan care face linguri de lemn” (Capidan, Raporturile, 132). substantiv femininlingură

credit rapid online ifn

língură f., pl. ĭ (lat. lĭgŭla, lingură, prefăcut apoĭ în lingula, care e dim. d. lingua, limbă). Unealta cu care se mănîncă bucatele lichide (cĭorba, supa) și care seamănă c´o lopățică scobită. Sfredel mare de găurit butuciĭ al căruĭ capăt seamănă a lingură. Tubu cu care se scoate țițeĭu, noroĭu și pămîntu la sondele de petrol. Lingura peptuluĭ [!], partea scobită a peptuluĭ pe afară. – În nord lĭúngură. substantiv femininlingură

língură s. f., g.-d. art. língurii; pl. línguri substantiv femininlingură

lingură f. 1. unealtă de bucătărie și de masă cu care se mănâncă; 2. cât conține o lingură: a băut trei linguri de zeamă; 3. (pieptului) claviculă; 4. unealtă cu care rotarul găurește căpățâna roții spre a face loc osiei. [Lat. LINGULA]. substantiv femininlingură

LÍNGURĂ, linguri, s. f. I. 1. Obiect de metal sau de lemn pentru uzul casnic, alcătuit dintr-o parte ovală scobită și dintr-o coadă. ◊ Expr. (Fam.) A atârna (sau a pune, a lega cuiva) lingurile de gât (sau în, de brâu) = a lăsa pe cineva nemâncat fiindcă a venit târziu la masă. A(-și) mânca banii (sau averea) cu lingura, se spune despre un om (bogat) care cheltuiește prea mult, care risipește. 2. Conținutul unei linguri (I 1). 3. (Reg.; în sintagma) Lingura pieptului = furca pieptului. 4. Compus: lingura-zânelor = ciupercă lemnoasă, brună-roșcată, ce crește pe trunchiul și pe rădăcinile arborilor; linguriță, lingurița-zânei (Ganoderma lucidum). II. Nume dat unor unelte sau unor părți de instrumente sau de mașini asemănătoare cu o lingură (I 1). 1. Tub cilindric închis la capătul de jos cu unul sau cu două ventile, folosit la extracția țițeiului, la curățarea găurii de sondă sau la cimentat. 2. Unealtă de rotărie sau de dogărie, folosită la găurirea butucului roții sau la efectuarea vranelor butoaielor. 3. Nălucă metalică folosită la pescuit. – Lat. lingula. substantiv femininlingură

!língura-zấnelor (plantă) s. f. art., g.-d. art. língurii-zấnelor substantiv femininlingura-zânelor

a porni de la lingură expr. (d. tinerii căsătoriți) a începe căsnicia fără sprijin material. substantiv femininapornidelalingură

a mânca banii cu lingura expr. a cheltui prea mult, a fi risipitor. substantiv femininamâncabaniiculingura

a mânca rahat cu lingura / cu polonicul expr. a vorbi într-o manieră demagogică. substantiv femininamâncarahatculingura

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluilingură

lingură   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular lingură lingura
plural linguri lingurile
genitiv-dativ singular linguri lingurii
plural linguri lingurilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z