rudár m. (sîrb. bg. rudar, miner, baĭaș, d. rúda, mineral. V. rudă 3). Vest. Țigan care lucrează obĭecte grosolane de lemn (albiĭ, lingurĭ, fuse) și care odinioară era și zlătar. – Fem. -ăreasă, pl. ese, și -riță, pl. e. – În est lingurar. substantiv masculinrudar
lingurár m. Albier, rudar, acela care face lingurĭ de lemn, fuse, albiĭ ș. a. (în general, Țigan). S. n., pl. e Cutie de ținut tacîmurile de masă. substantiv masculinlingurar
lingurar m. cel ce face linguri de lemn (în genere țigan). substantiv masculinlingurar
LINGURÁR, (I) lingurari, s. m., (II) lingurare, s. n. I. S. m. 1. Meșter care lucrează (sau vinde) linguri de lemn. 2. Țigan (care face linguri). II. S. n. Poliță specială pe care se țin (la țară) lingurile și alte accesorii de masă sau de bucătărie. – Lingură + suf. -ar. substantiv masculinlingurar
lingurár m. Albier, rudar, acela care face lingurĭ de lemn, fuse, albiĭ ș. a. (în general, Țigan). S. n., pl. e Cutie de ținut tacîmurile de masă. substantiv neutrulingurar
lingurár1 (persoană) s. m., pl. lingurári substantiv neutrulingurar
lingurár2 (obiect) s. n., pl. linguráre substantiv neutrulingurar
lingurar substantiv masculin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | lingurar | lingurarul |
plural | lingurare | lingurarele | |
genitiv-dativ | singular | lingurar | lingurarului |
plural | lingurare | lingurarelor |
lingurar substantiv masculin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | lingurar | lingurarul |
plural | lingurare | lingurarele | |
genitiv-dativ | singular | lingurar | lingurarului |
plural | lingurare | lingurarelor |