rudár m. (sîrb. bg. rudar, miner, baĭaș, d. rúda, mineral. V. rudă 3). Vest. Țigan care lucrează obĭecte grosolane de lemn (albiĭ, lingurĭ, fuse) și care odinioară era și zlătar. – Fem. -ăreasă, pl. ese, și -riță, pl. e. – În est lingurar. substantiv masculin rudar
lingurár m. Albier, rudar, acela care face lingurĭ de lemn, fuse, albiĭ ș. a. (în general, Țigan). S. n., pl. e Cutie de ținut tacîmurile de masă. substantiv masculin lingurar
lingurar m. cel ce face linguri de lemn (în genere țigan). substantiv masculin lingurar
LINGURÁR, (I) lingurari, s. m., (II) lingurare, s. n. I. S. m. 1. Meșter care lucrează (sau vinde) linguri de lemn. 2. Țigan (care face linguri). II. S. n. Poliță specială pe care se țin (la țară) lingurile și alte accesorii de masă sau de bucătărie. – Lingură + suf. -ar. substantiv masculin lingurar
lingurár m. Albier, rudar, acela care face lingurĭ de lemn, fuse, albiĭ ș. a. (în general, Țigan). S. n., pl. e Cutie de ținut tacîmurile de masă. substantiv neutru lingurar
lingurár1 (persoană) s. m., pl. lingurári substantiv neutru lingurar
lingurár2 (obiect) s. n., pl. linguráre substantiv neutru lingurar
| lingurar substantiv masculin | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | lingurar | lingurarul |
| plural | lingurare | lingurarele | |
| genitiv-dativ | singular | lingurar | lingurarului |
| plural | lingurare | lingurarelor | |
| lingurar substantiv masculin | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | lingurar | lingurarul |
| plural | lingurare | lingurarele | |
| genitiv-dativ | singular | lingurar | lingurarului |
| plural | lingurare | lingurarelor | |