LINGÓU s.n. Bloc de metal sau de aliaj obținut prin turnare într-o lingotieră. [< fr. lingot]. substantiv neutrulingou
*lingóŭ n., pl. urĭ (fr. lingot, d. engl. ingot, lingoŭ). Barb. Drug de aur saŭ de argint în ainte [!] de a fi prefăcut în monedă. substantiv neutrulingoŭ
lingóu s. n., art. lingóul; pl. lingóuri substantiv neutrulingou
LINGÓU, lingouri, s. n. Bloc de metal sau de aliaj, obținut prin turnare în lingotieră, care urmează să fie prelucrat ulterior. – Din fr. lingot. substantiv neutrulingou
lingou substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | lingou | lingoul |
plural | lingouri | lingourile | |
genitiv-dativ | singular | lingou | lingoului |
plural | lingouri | lingourilor |