lin (línă), adj. – Liniștit, senin, pașnic. Lat. lĕnis (Pușcariu 973; Candrea-Dens., 988; REW 4977; Iordan, Dift., 169; Rosetti, I, 107), poate prin intermediul unei var. populare *lĕnus, cf. it. lene, leno (Battisti, III, 2201), prov. le, sp. len. Der. liniște, s. f. (calm, pace, tăcere), cu suf. sl. -iște (probabil der. cult, nu este cuvînt pur popular); liniști, vb. (a potoli, a calma); liniștitor, adj. (care liniștește); neliniștit, adj. (fără liniște); neliniști, vb. (a îngrijora, a conturba); neliniște, s. f. (îngrijorare, alarmă, lipsă de calm); neliniștitor, adj. (îngrijorător, alarmant). adjectivlin
lin (líni), s. m. – Pește (Tinca vulgaris). – Mr. (inar). Sl. linĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Miklosich, Lexicon, 337; Cihac, II, 171; Conev 63), cf. sb. linj, ceh. lin, pol. lin, rus. lini. adjectivlin
4) lin, -ă adj., pl. f. e (lat. lenis. V. alin). Neturburat [!], neagitat: mare lină. Încet, puțin aplecat: inclinațiune [!] lină. Adv. Încet, liniștit. adjectivlin
lin a. și adv. 1. neturburat: mare lină; 2. încet și fără sgomot: apa curge lin. [Lat. LENIS]. adjectivlin
LIN3, -Ă, lini, -e, adj. 1. Care se mișcă sau se desfășoară în mod egal, fără salturi și treceri bruște (și în ritm moderat); domol, liniștit, potolit. 2. (Despre drumuri, pante etc.) Cu înclinație mică, ușor de urcat sau de străbătut. ♦ (Rar; despre suprafețe) Neted. 3. (Despre sunete) Lipsit de intensitate; blând, potolit. ♦ (Poetic; despre lumină) Cu o strălucire domoală, blândă, odihnitoare. 4. Calm, liniștit. – Lat. lenus, -a (= lenis). adjectivlin
LIN- v. lino-. substantiv neutrulin
lin (-nuri), s. n. – Teasc, călcătoare. Ngr. ληνός (Tiktin; Conev 38; Candrea; Gáldi 206), cf. bg. lin. Der. directă din gr. (Roesler 571; Diculescu, Elementele, 460) nu este posibilă. substantiv neutrulin
2) lin n., pl. urĭ (ngr. linós, id., de unde și bg. lin; vgr. lenós, de unde și lat. lênis, id.). Călcător, jgheabu în care se calcă (se storc) struguriĭ (azĭ înlocuit pin [!] teasc). V. corită. substantiv neutrulin
lin n. teasc de vie pentru storsul strugurilor. [Gr. mod. LINÓS]. substantiv neutrulin
Lin = Linus. temporarlin
3) lin n. fără pl. (d. lin 4). Vechĭ. Rar. Liniște. temporarlin
lin1 adj. m., pl. lini; f. línă, pl. líne temporarlin
1) lin m. (vsl. linŭ, rus. bg. lin). Un pește cu solzĭ micĭ (cyprinus tinca saŭ tinca vulgáris) care trăĭește pin [!] nomolu [!] rîurilor și bălților. temporarlin
lin2 (pește) s. m., pl. lini temporarlin
lin3 (vas) s. n., pl. línuri temporarlin
LIN1, lini, s. m. Pește cu solzi mărunți, cu corpul gros, acoperit de mucus, care trăiește prin bălți cu apă limpede și nu prea adâncă (Tinca tinca). – Din bg. lin. temporarlin
LIN2, linuri, s. n. 1. Vas de lemn, de tablă sau de beton în formă de jgheab, în care se adună și se storc strugurii. 2. Vas de lemn, de tablă sau de beton în care se pune la fermentat materia primă folosită la fabricarea berii, a spirtului etc.; vas, cadă de doage unde se pun la fermentat prunele din care se face țuică. – Din ngr. linós. temporarlin
lin adjectiv | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | lin | — |
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | — | — |
plural | — | — |
lin adjectiv | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | lin | linul | lină | lina |
plural | lini | linii | line | linele | |
genitiv-dativ | singular | lin | linului | line | linei |
plural | lini | linilor | line | linelor |