limita definitie

LÍMITĂ s.f. 1. Ceea ce mărginește ceva; hotar; margine. ♦ Cel mai înalt sau cel mai profund ton pe care-l poate emite o voce sau un instrument. 2. (Mat.) Valoare fixă către care tind valorile unei mărimi variabile. 3. (Fig.) Punct până la care pot ajunge posibilitățile cuiva. [< fr., it. limite, cf. lat. limes – margine]. substantiv femininlimită

límită s. f., g.-d. art. límitei; pl. límite substantiv femininlimită

limită f. 1. linie de separațiune: limitele orașului; 2. fig. margine: libertatea are limitele ei. substantiv femininlimită

*límită f., pl. e (lat. limes, limitis m.; fr. limite f.). Hotar, graniță, margine, frontieră, fruntarie: limitele uneĭ țărĭ, uneĭ moșiĭ, uneĭ călătoriĭ, (fig.) ale uneĭ acțiunĭ. Mat. Mărime de care alta se poate apropia indefinit fără s´o ajungă vre-o dată: cercu e limita superioară a perimetrelor poligoanelor înscrise. V. asimptotă. substantiv femininlimită

LIMÍTĂ, limite, s. f. 1. Punct extrem, margine (a unei suprafețe, a unui obiect etc.); capăt. ♦ Tonul cel mai înalt sau cel mai profund pe care îl poate emite o voce sau un instrument. ♦ (Mat.) Valoare fixă către care tind valorile unei mărimi variabile. 2. (În sintagma) Limită teritorială = linie care delimitează teritoriul unui stat, al unei provincii, al unei regiuni etc.; graniță, hotar. Limită silabică = locul unde se termină o silabă și începe alta în fluxul vorbirii. 3. Fig. Punct până la care pot ajunge posibilitățile, facultățile intelectuale, mijloacele etc. cuiva. ◊ Limită de vârstă = vârsta până la care cineva poate ocupa în mod legal o funcție publică. – Din fr. limite, lat. limes, -itis. substantiv femininlimită

!situáție-límită (-tu-a-ți-e) s. f., art. situáția-límită (-ți-a), g.-d. art. situáției-límită; pl. situáții-límită substantiv femininsituație-limită