LICURÁ vb. I v. licări. verblicura
licărésc, licurésc și -uréz v. intr. (din aceĭașĭ răd. cu vgr. lýke, lumină de zorĭ, leukós, alb, cu lat. lux, lucis, lumină, lucére, a luci, cu got. liuhath, lumină, germ. licht ș. a.). Lucesc puțin: lampa, focu de abea [!]maĭ licărea. Fig. În ochiĭ luĭ licări o rază de speranță. verblicăresc
licurésc și -éz, V. licăresc. verblicuresc
licura verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)licura | licurare | licurat | licurând | singular | plural | ||
licurând | — | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | — | (să)— | — | — | — | |
a II-a (tu) | — | (să)— | — | — | — | ||
a III-a (el, ea) | licură | (să)— | licura | licură | licurase | ||
plural | I (noi) | — | (să)— | — | — | — | |
a II-a (voi) | — | (să)— | — | — | — | ||
a III-a (ei, ele) | licură | (să)licure | licurau | licurară | licuraseră |