licență definitie

LICÉNȚĂ s.f. 1. (În trecut) Titlu obținut în urma unui examen special susținut la terminarea studiilor superioare, prin care se dobândea dreptul de a exercita profesiunea corespunzătoare studiilor; examen de licență; (p. ext.) diplomă care atestă acest titlu. 2. Purtare care întrece limitele bunei-cuviințe. 3. (Rar) Învoire, permisiune. ◊ Licență poetică = abatere ușoară de la regulile gramaticale de pronunțare și de scriere corectă a cuvintelor pentru a învinge o dificultate de versificație. 4. Contract de cedare a drepturilor de exploatare a unei invenții. ♦ (Ieșit din uz) Autorizație pentru exercitarea unui anumit comerț, a unei anumite industrii sau pentru a importa și exporta mărfuri, dată de stat unui particular. [< fr. licence, it. licenza, lat. licentia]. substantiv femininlicență

*licénță f., pl. e (lat. licentia, d. licére, a fi permis). Permisiune specială acordată de guvern p. exportu saŭ vînzarea unor mărfurĭ: licența băuturilor spirtoase. Purtare prea liberă, necuviință: a-țĭ lua licențe față de cineva. Abuz de libertate politică: licența distruge libertatea. Derogațiune tolerată în poezie, ca ale turnurilor umbre îld. umbrele turnurilor. Grad universitar maĭ mic de cît [!] doctoratu. substantiv femininlicență

licénță s. f., g.-d. art. licénței; pl. licénțe substantiv femininlicență

licență f. 1. libertate de a face, dată prin permisiune; 2. permisiune specială, acordată de guvern, spre a exporta sau vinde unele mărfuri: licența băuturilor spirtoase, a tutunurilor; 3. libertate excesivă: libertatea nu trebue să degenereze în licență; 4. grad universitar între bacalaureat și doctorat: licență în litere, știință, drept, teologie; 5. ușoară incorecțiune în poezie: licență poetică. substantiv femininlicență

LICÉNȚĂ, licențe, s. f. 1. Titlu obținut la trecerea examenului de absolvire a învățământului superior; examen dat pentru obținerea acestui titlu; p. ext. diplomă care conferă acest titlu. 2. Autorizație eliberată de administrație prin care se permite practicarea unei anumite activități. 3. Contract de transmitere a drepturilor aferente unui brevet de invenție prin care titularul unei mărci autorizează o terță persoană să o folosească. 4. Atitudine, ținută care depășește limitele bunei-cuviințe; lipsă de respect pentru formele obișnuite. 5. (În sintagma) Licență poetică = abatere ușoară de la regulile gramaticale ale limbii, cerută de necesitatea rimei, ritmului sau din dorința de a realiza o notă stilistică particulară. – Din fr. licence, lat. licenția. substantiv femininlicență