LIBOVÍT, -Ă, liboviți, -te, adj. (Înv. și arh.) Cu voie bună, bine dispus, vesel. – V. libovi. adjectivlibovit
LIBOVÍ, libovesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Înv. și arh.) A (se) iubi. ♦ A petrece, a se desfăta. – Din libov. verblibovi
liboví, libovesc, vb. refl. – A (se) iubi: „Beau feciorii, se libovăsc / Și de mândre da gândesc” (Bârlea 1924: 24). – Din sl. ljubiti, cf. ucr. ljubyty. verblibovi
libovésc v. intr. (vsl. lĭubovati; bg. lĭubuvam se, mă desfătez; rus. lĭubovátĭ-sĕa, a se desfăta. V. ĭubesc). Trans. Bucov. ș. a. Mă desfătez. – Și refl. A se libovi. verblibovesc
libovit adjectiv | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | libovit | libovitul | libovită | libovita |
plural | liboviți | liboviții | libovite | libovitele | |
genitiv-dativ | singular | libovit | libovitului | libovite | libovitei |
plural | liboviți | liboviților | libovite | libovitelor |