levint definitie

levént și -ínt m. (turc. levend, levind, levantin voluntar la Turcĭ, viteaz, d. it. levante, orient; ngr. levéntis, bg. levent, sîrb. leventa, ung. legény, tînăr viteaz, leventa, levente, cavaler. V. levant). Vechĭ. Soldat nedisciplionat din marina turcească originar din Levant, maĭ ales din Grecia. Soldat dintr´un corp de călărașĭ voluntarĭ în Moldova (și din care avea și Mihaĭ Viteazu un corp). Fig. Voĭnic, viteaz. Azĭ (levent). Galant, galantom [!], generos. Adv. A te purta levent. – În Serbia velent. V. deliŭ, fercheș. adjectivlevent

levínt, V. levent. adjectivlevint

levént²/levínt (ostaș) (înv.) s. m., pl. levénți/levínți adjectivlevent

levínt v. levént² adjectivlevint

levent (levint) m. od. în Mold. voluntar dintr’un corp de călărași: levinții, darabanii și seimenii. [Turc. LEVENT, soldat voluntar, lit. levantin], ║ a. 1. viteaz, (epitet dat haiducilor, în cântecele populare): voinicei levinți, cu armele’n dinți POP.; 2. fam. (și mai mult ironic) voinic, sdravăn, vorbind de bărbați: odată ce nu e bărbatul levent, ce fel de casă să mai fie și aia ? CAR. [Evoluțiune de sens analoagă lui deliu: termen primitiv militar generalizat în limba modernă]. adjectivlevent

levint m. V. levent. adjectivlevint

LEVÍNT, -Ă adj. v. levent. adjectivlevint