levent definitie

levént (levénți), s. m. – 1. Soldat turc din marină. – 2. În sec. XVII, soldat mercenar din cavalerie, cavalerist. – 3. (Adj.) Viteaz. – 4. (Adj.) Cavaleresc, atent. – Var. livent. – Mr. livendu. Tc. levend „levantin” (Miklosich, Türk. Elem., II, 119; Șeineanu, II, 235; Berneker 704; Lokotsch 1016; cf. ngr. λεβέντης, bg. levent. adjectivlevent

levént și -ínt m. (turc. levend, levind, levantin voluntar la Turcĭ, viteaz, d. it. levante, orient; ngr. levéntis, bg. levent, sîrb. leventa, ung. legény, tînăr viteaz, leventa, levente, cavaler. V. levant). Vechĭ. Soldat nedisciplionat din marina turcească originar din Levant, maĭ ales din Grecia. Soldat dintr´un corp de călărașĭ voluntarĭ în Moldova (și din care avea și Mihaĭ Viteazu un corp). Fig. Voĭnic, viteaz. Azĭ (levent). Galant, galantom [!], generos. Adv. A te purta levent. – În Serbia velent. V. deliŭ, fercheș. adjectivlevent

levént¹ (galant, viteaz) (înv.) adj. m., pl. levénți adjectivlevent

levént²/levínt (ostaș) (înv.) s. m., pl. levénți/levínți adjectivlevent

levent (levint) m. od. în Mold. voluntar dintr’un corp de călărași: levinții, darabanii și seimenii. [Turc. LEVENT, soldat voluntar, lit. levantin], ║ a. 1. viteaz, (epitet dat haiducilor, în cântecele populare): voinicei levinți, cu armele’n dinți POP.; 2. fam. (și mai mult ironic) voinic, sdravăn, vorbind de bărbați: odată ce nu e bărbatul levent, ce fel de casă să mai fie și aia ? CAR. [Evoluțiune de sens analoagă lui deliu: termen primitiv militar generalizat în limba modernă]. adjectivlevent

LEVÉNT, -Ă, levenți, -te, s. m., adj. 1. S. m. Marinar turc din flota de război a Imperiului Otoman, originar din Levant. 2. S. m. Mercenar moldovean din oastea Țării Românești. 3. Adj. (înv.) Darnic, generos. 4. Adj. (înv.) Voinic, viteaz. [Var.: levínt, -ă adj.] – Din tc. levent. adjectivlevent