lehamite definitie

lehámite (scris și -ete) adv. (răd. leh din lehăĭesc și sufixu mite din cogeamite). Mold. nord. A-țĭ fi lehamite de ceva, a fi grozav de plictisit: țăriĭ ĭ-e lehamite de demagogie. – În sud dihamite. V. helbet. substantiv femininlehamite

lehámite (fam.) s. f. substantiv femininlehamite

lehamete adv. Mold.: sătul până în gât; mi-e lehameie de frăția voastră CR. [Dela un primitiv leh cu sensul de superfluu (v. lehăì) și cu finalul analogic din (cogea)mite]. substantiv femininlehamete

LEHÁMITE s. f. (Fam.) Oboseală, plictiseală, dezgust, silă (față de cineva sau de ceva). ◊ (În expr.) A-i fi (sau a i se face) cuiva lehamite (de ceva) = a-i fi (cuiva) silă, a se dezgusta, a se scârbi (de ceva). [Var.: lehámete s. f.] – Din bg. liha mi ti „mi-e silă, m-am săturat”. substantiv femininlehamite

STARE DE LEHAMITE sictir, târș, târșală. substantiv femininstaredelehamite