lehámite (scris și -ete) adv. (răd. leh din lehăĭesc și sufixu mite din cogeamite). Mold. nord. A-țĭ fi lehamite de ceva, a fi grozav de plictisit: țăriĭ ĭ-e lehamite de demagogie. – În sud dihamite. V. helbet. substantiv femininlehamite
lehamete adv. Mold.: sătul până în gât; mi-e lehameie de frăția voastră CR. [Dela un primitiv leh cu sensul de superfluu (v. lehăì) și cu finalul analogic din (cogea)mite]. substantiv femininlehamete
LEHÁMETE s. f. v. lehamite. substantiv femininlehamete
lehamete substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | lehamete | lehametea |
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | lehamete | lehametei |
plural | — | — |