legat definitie

leg, a -á v. tr. (lat. lĭgare, it. legare, fr. lier, pv. sp. pg. liar. – Leagă; să lege. V. aleg 1, oblig). Înod, strîng cu ața, cu funia, cu lanțu ș. a.: a lega cu sfoara un snop, cu cercurĭ un butoĭ. Strîng cu ceva și fixez saŭ unesc cu ceva: a lega un cal de gard, o luntre de mal, vița de haragĭ. Înfășor, bandajez, pansez: a lega cuĭva o rană, a lega pe cineva la rană, la picĭor. Vechĭ. A lega tabăra, a pune căruțele de jur în prejuru tabereĭ și a lega între ele. A lega pace (N. Cost. 1, 393), a încheĭa pace. Barb. (după fr. relier și germ. binden). Scorțesc, pun scoarțe groase uneĭ cărțĭ: a lega o carte (V. cartonez). Îngroș, încheg (un sirop, o dulceață, un șerbet). Fig. Intru în relațiune: a lega prietenie cu cineva. Pun în relațiune: căile ferate leagă țările între ele. Fig. A lega la ochĭ, a lega cuĭva ochiĭ, a-l împedica [!] să vadă, a-l înșela, a-l mistifica. A lega cuĭva mînile, a-l face să nu poată lucra saŭ unelti ceva. A lega la gard (ca pe o vită), a-țĭ asigura imposibilitatea de acțiune a cuĭva (a unuĭ prost, de ex.). Acest om nu poate lega nicĭ doŭă vorbe (între ele), nu poate vorbi curent saŭ vorbește prost. V. intr. Pomiĭ aŭ legat (saŭ tr. aŭ legat rod), aŭ produs poame. V. refl. Mă înod, mă strîng cu ceva: mă leg cu basmaŭa la cap. Mă strîng cu ceva și mă unesc: m´am legat cu funia de mijloc și mĭ-am dat drumu´n puț. Fig. Mă îngroș, mă prind, mă încheg: dulceața (siropu ș. a.) s´a legat bine. Mă oblig: mă leg să execut o lucrare (V. acolisesc). A ți se lega limba, a nu putea vorbi (pronunța). A te lega (saŭ: a lega) de cineva, a-l provoca, a căuta ceartă saŭ vorbă cu el. A te lega cu cineva, a face societate (alianță, convențiune) cu el. verb tranzitivleg

legá (lég, legát), vb. – 1. A prinde cu o sfoară etc. – 2. A uni, a adăuga, a înlănțui cu noduri sau legături. – 3. A amara, a fixa, a propti. – 4. A îmbuca, a îmbina, a umple. – 5. A strînge, a împiedica mișcarea, a înțepeni. – 6. A cartona, a broșa (o carte). – 7. A vorbi coerent. – 8. A încinge, a înfășura. – 9. A înflori, a rodi. 10. A întări, a solidifica un sos. – 11. A îngroșa o marmeladă. – 12. A fixa, a stabili, a decide, a institui. – 13. A obliga, a constrînge, a sili. – 14. A impune precepte morale sau bisericești. – 15. A uni prin căsătorie. – 16. A prohibi, a interzice. – 17. A face pe cineva neputincios prin interzicerea vrăjilor. – 18. A comunica, a pune în legătură. – 19. (Refl.) A intra în contact, a se împrieteni. – 20. (Refl.) A se dedica. – 21. (Refl.) A se încăiera cu cineva. – 22. (Refl.) A se compromite, a obliga. – Mr., leg, ligare, megl. leg, ligari, istr. legu. Lat. lĭgāre (Pușcariu 958; Candrea-Dens., 969; REW 5024; DAR), cf. it. legare, prov., sp., port. liar, fr. lier. Sensul 17, explicat greșit de Iordan, BF, IX, 140, plecînd de la obiceiul de a castra tăurașii legîndu-le testiculele (cf. M. L. Wagner, BF, X, 158), este o evoluție normală a sensurilor 14 și 16. Der. legat, adj. (unit, fixat, înțepenit; broșat, coerent; gros, dens; robust, voinic; obligat; îngrădit; neputincios; împlinit, format perfect, despre persoane); legător, adj. (care leagă); legător, s. m. (cel care leagă cărți, paie etc.; încărcător de snopi); legătoreasă, s. f. (cea care leagă cărți, snopi); legătoare, s. f. (legătoreasă; bandă, fașă; aliaj, amestec; cravată; grindă); legătorie, s. f. (atelier de legare a cărților, serviciul legătorului; Arg., razie); legămînt (mr. ligămîntu), s. n. (legătură; relație; convenție, pact, obligație, compromis; farmec, descîntec, vrajă), cu suf. -mînt (după Pușcariu 959; Candrea-Dens., 972; REW 5023; DAR; direct din lat. lĭgamentum); legătură, s. f. (unire; broșare de carte; coardă, curea; lanț, fiare; copulă; legare de pămînt; înv., fundament, ciment; bandaj, pansament; mănunchi, snop; boccea, pachet; relație, tratat; unire, alianță; uniune liberă, relații amoroase; convenție, acord; compromis, obligație; mandat, obligație religioasă sau morală; decret ecleziastic; descîntec menit să îndepărteze lupii; vrajă care împiedică pe proaspătul căsătorit să realizeze unirea trupească), cu suf. -tură (după Pușcariu 960; Candrea-Dens., 970; REW 5026; DAR, direct din lat. lĭgatŭra, cf. mr. ligătură, it. legatura, sp. ligadura); legătui, vb. (a obliga; refl., a se obliga, a se compromite; refl., a se înțelege, a cădea de acord), cu suf. -ui; legătuială, s. f. (învoială, acord; obligație); legătuință, s. f. (legătură, laț; obligație, pact). Cf. dezlega. verb tranzitivlega

lega, leg I v. t. (intl.) a aresta, a închide. II v. r. (numai la pers. a III-a sg. și pl.) a se confirma. verb tranzitivlega

LEGÁ¹, leg, vb. I. I. Tranz. 1. A împreuna, a uni strâns (printr-un nod, o fundă) capetele de sfoară, de ață, de sârmă, de lanț etc. (astfel încât să formeze un tot). ◊ Expr. A lega (sau a strânge băierile de la pungă (sau pungii) = a face economii, a deveni (mai) econom. 2. A închide la gură un sac, o pungă, o boccea etc., adunând marginile și înnodându-le sau petrecând în jurul lor o sfoară ale cărei capete se înnoadă; a strânge, a împacheta un obiect sau un material într-o învelitoare (basma, sac, pungă etc.) și a o închide în felul arătat. ◊ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi zgârcit. ♦ A uni diferite lucruri într-un mănunchi, într-un tot (prinzându-le laolaltă). ◊ Expr. (Pop.) A (nu) lega două în trei = a (nu) pune la o parte ceva din câștigul obținut. 3. A fixa, a strânge ceva cu o funie, cu un șiret etc. ca să nu se desfacă sau să nu se clatine. ♦ A strânge cu un cerc piesele care alcătuiesc un obiect pentru a realiza un tot. 4. A prinde una de alta foile unei cărți și a-i pune coperți; a broșa, a cartona; p. restr. a coperta. II. 1. Tranz. A prinde, a agăța, a atârna un obiect de altul cu ajutorul unei frânghii, al unui lanț etc. 2. Tranz. Fig. Aînlănțui între ele sunete sau cuvinte pentru a vorbi. 3. Tranz. A stabili o legătură între două puncte (îndepărtate) în spațiu sau în timp. ♦ (Tehn.) A stabili o legătură între două elemente ale unei instalații sau între o instalație și o sursă de forță (care-i asigură funcționarea). 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înfiripa sau a (se) stabili relații (din punctul de vedere al ideilor, al sentimentelor). ♦ Refl. A se ocupa cu râvnă de ceva, a simți un mare atașament pentru o anumită preocupare, meserie. 5. Refl. Fig. A plictisi pe cineva (căutând ceartă); a se agăța de cineva. III. Tranz. 1. A imobiliza pe cineva cu ajutorul unei frânghii, al unui lanț etc.; a pune în lanțuri, în fiare; a înlănțui, a încătușa. ◊ Expr. Nebun de legat = a) nebun furios; b) persoană care se poartă ca un nebun. A lega pe cineva de mâini și de picioare = a împiedica pe cineva să acționeze. A lega limba (sau gura) cuiva = a împiedica pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se lega limba = a nu mai putea vorbi sau a vorbi cu mare greutate. A i se lega picioarele = a nu mai putea umbla sau a umbla cu mare greutate. 2. A prinde un animal (de ceva) cu ajutorul unei legături pentru a-l împiedica să frigă; a priponi. IV. Fig. 1. Refl. A se obliga să facă ceva; a se angaja, a se îndatora. 2. Tranz. (în superstiții și în basme) A opri, a împiedica de la ceva prin vrăji. V. Tranz. și refl. A(-și) înfășură sau a(-și) acoperi o parte a corpului (reînnodând, prinzând); spec. a (se) pansa, a (se) bandaja. ♦ Expr. (Tranz.) A lega la ochi pe cineva = a înșela pe cineva. (Refl.) Fiecare se leagă unde-l doare = fiecare își cunoaște greutățile proprii. A se lega la cap (când nu-l doare) = a-și crea complicații inutile, VI. 1. Intranz. (Despre plante) A face rod; a rodi. 2. Refl. și intranz. (Despre sosuri, dulcețuri etc.) A se îngroșa, a se închega. – Lat. ligare. verb tranzitivlega

LEGÁ vb. I. tr. A lăsa prin legat, prin testament. [< fr. léguer, cf. lat. legare]. verb tranzitivlega

legá¹ (a ~) (a uni) vb., ind. prez. 3 leágă verb tranzitivlega

legà v. a lăsa moștenire (galicism): nu ai fapte la urmași să legi? BOL. (= fr. léguer). verb tranzitivlegà

legá (lég, legát), vb. – A lăsa prin testament, a porunci, a cere, a lăsa. Lat. legare (sec. XIX), fr. leguer. Nu se obișnuiește să se conjuge. – Der. leg, s. n. (înv., legat, poruncă), din fr. legs; legat (var. înv., legată, legatum, legaton), s. n. (danie, mandat), din lat. legatum, în parte prin intermediul ngr. λεγάτον (sec. XVII, figurează în Îndreptarea legii); legatar, s. m., din fr. légataire, și mai înainte din lat. legatarius; legat, s. m. (delegat papal), din lat. legatus (sec. XVII); legați(un)e, s. f., din fr. légation; delega, vb., din fr. déléguer; delegați(un)e, s. f., din fr. délégation; relega, vb., din fr. reléguer. verb tranzitivlega

legà v. (activ) 1. a înnoda, a strânge cu lanț sau funie: a lega butuc, cobză, fedeleș; 2. a împreuna sau prinde cu ceva: a lega vița de arac, buțile cu cercuri; fig. poteca leagă cârciuma de primărie; 3. a coase foile unei cărți și a-i pune o scoarță; 4. a înfășură strâns: a lega capul, a lega o rană; 5. fig. a uni strâns: a lega prieteșug, dragoste; 6. a da din floare fruct: grâul a început să lege. ║ (reciproc) 1. a se prinde, a se închiega: dulceața s’a legat bine; 2. a se opri în loc, a se paraliza: îi se leagă limba; 3. fig. a se obliga: a se lega prin jurământ; 4. a nu da pace, a băga vină: se leagă mereu de mine. [Lat. LIGARE]. verb tranzitivlegà

legá² (a ~) (a lăsa prin testament) (înv.) vb., ind. prez. 3 legheáză verb tranzitivlega

LEGÁ², leghez, vb. I. Tranz. (înv.) A lăsa ceva prin legat², prin testament; a testa¹. – Din fr. léguer, lat. legare. verb tranzitivlega

a lega (pe cineva) burduf / cobză expr. a lega (pe cineva) strâns ca să nu poată scăpa. verb tranzitivalega

a lega (cuiva) lingurile de gât / de brâu expr. a lăsa (pe cineva) nemâncat fiindcă a venit târziu la masă. verb tranzitivalega

a se lega (de cineva) expr. 1. a acosta (pe cineva). 2. a se atașa (de cineva), a ține (la cineva). verb tranzitivaselega

a se lega de gard expr. a abandona, a renunța (la ceva). verb tranzitivaselegadegard

a lega paraua cu zece noduri expr. a fi zgârcit. verb tranzitivalegaparauacuzecenoduri

a se lega la cap fără să-l doară expr. a-și crea complicații inutile. verb tranzitivaselegalacapfărăsăldoară