laute definitie
- Vezi aici mai multe sinonimelaute
- Vezi aici mai multe rimelaute
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cula
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep culau
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cute
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuute
laŭ, lăút, a lá v. tr. (lat. lăvare și lávere, láutum, a spăla, it. lavare, fr. laver, pv. sp. pg. lavar. – Laŭ, laĭ, lă; să laŭ, să laĭ, să laĭe; lînd). Spăl pe cap cu apă caldă (cum se obișnuĭește Sîmbăta seara): a la copiiĭ. V. refl. Îmĭ spăl capu cu apă caldă. – În vest a lăĭa, ind. prez. laĭ, laĭ, laĭe, lăĭem, lăĭațĭ, laĭe, part. lăĭat. adjectivlaŭ
lăút, -ă adj. (d. laŭ). Spălat cu apă caldă pe cap. S. n., pl. urĭ. Acțiunea de a la obișnuit: lăutu copiilor. adjectivlăut
lăút, -ă, adj. – Spălat: „Când i lăut și-nștimbat” (Memoria 2001: 97). – Din la „a (se) spăla„, cf. lat. lautus. adjectivlăut
lăút (pop.) s. n. adjectivlăut
lăut a. spălat la cap: copii lăuți frumos CR. [Lat. LAUTUS]. ║ n. spălare: lăutul în ajunul lui Sân-Toader. adjectivlăut
LĂÚT s. n. (Pop.) Acțiunea de a (se) la3 spălat (pe cap); lăutoare. – V. la3. adjectivlăut
lăută f. instrument muzical introdus în Europa de cruciați: lăuta a cedat locul cobzei. [În Tr. și làută = săs. LAUTE: pe lângă muzica turcească a Curții și a oștirii, era și o muzică nemțească compusă din lăutari, sași și țigani]. substantiv femininlăută
lăútă (-te), s. f. – Instrument muzical. – Var. alăută. Tc. lauta, din arab. al ’ūd (T. Papahagi, GS, VII, 294), cf. ngr. λαοῦτο, bg. lauta, alb. lavut, it. liuto (calabr. lautu), fr. luth, sp. laud, port. alaude, germ. Laute. Der. lăutar, s. m. (muzicant țigan, violonist etc.; trîntor, bărzăun), cu var. alăutar, (a)lăutaș; lăutăreasă, s. f. (nevastă de muzicant; dans specific); lăutăresc, adj. (caracteristic lăutarilor); lăutărește, adv. (ca lăutarii; după ureche, fără să fi învățat muzică). Din rom. provin țig. labutaris „muzicant, violonist” și probabil bg. lautar (Capidan, Raporturile, 232). substantiv femininlăută
lăútă s. f., g.-d. art. lăútei; pl. lăúte substantiv femininlăută
lăútă f., pl. e (probabil, nu d. ar. ûd, art. al-ûd, ci d. sas. germ. laute, mgerm. lûte, de unde vine și it. liúto, leúto și liúdo, pv. laüt, vfr. leut, nfr. luth, sp. laud, pg. alaúde, ngr. turc. bg. laúta, ngr. și laúto: pol. lutnia, rut. rus. lĭútnĕa; rut. și lavúta [d. rom.]. Papahagi, VR. 1912, 4, 88). Vechĭ. Un fel de vioară cu doŭă saŭ treĭ coarde (Stam. 187) pe care, în loc de arcuș, le atingea o rotiță pe care o învîrteaĭ cu mîna dreaptă, ĭar cu stînga călcaĭ pe coarde (fr. vielle). Maĭ pe urmă, vioară obișnuită. Pe lîngă muzica turcească a domnuluĭ, era și una germană compusă din Sașĭ și Țiganĭ. Maĭ vechĭ și alăută, ca lămîĭe-alămîĭe. În Ban. Trans. láută. V. cobză, teorbă și doĭnă. substantiv femininlăută
LĂÚTĂ, lăute, s.f Instrument muzical cu coarde asemănător cu cobza; p. gener.: instrument muzical cu coarde. [Var.: alăútă s. f.] – Din tc. lâuta, ngr. lauto. substantiv femininlăută